Şoferul care a intrat cu maşina în UPU Craiova, reţinut pentru 24 de ore. Cum explică paznicii incidentul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Lupu şi-a petrecut noaptea sub supraveghere medicală, însă duminica dimineaţa, imediat după externare, poliţiştii l-au luat de la spital şi l-au dus la secţie pentru audieri. Între timp, conducerea Spitalului a demarat o anchetă pentru a stabili de ce bărbatul nu a fost oprit de agenţii de pază. “Colegul i-a făcut semn, dar nu a vrut sa oprească la intrare şi noi nu mai avem barieră, a intrat un şofer cu maşina în ea şi a distrus-o".

UPDATE ORA 16.35 In urma probatoriului administrat, poliţiştii craioveni au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de bărbatul de 39 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi distrugere. Astfel, bărbatul a fost introdus de poliţişti în arestul IPJ Dolj, urmând ca în cursul zilei de mâine acesta sa fie prezentat unităţii de parchet cu propunere de arestare preventivă.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Problemele la Spitalul de Urgenţă din Craiova par sa înceapă încă de la intrare, acolo unde, până acum câteva luni, exista o barieră în curtea unităţii sanitare. “E greu sa le facem faţă. Suntem puţini. Nu mai avem nici barieră, a intrat un şofer cu maşina în ea şi a distrus-o. Bărbatul ăsta nu a vrut să oprească la intrare, deşi colegul meu i-a făcut semn. În mod normal, agentul care stătea în faţă la UPU trebuia sa fie anunţat şi să intervină. Nu ştiu ce au făcut, nu am fost de serviciu”, a declarat unul dintre agenţii de paza ai spitalului.
 

Una dintre asistentele care erau de gardă a povestit: "L-am văzut. A tras maşina în faţa uşilor, a ridicat capota, apoi a urcat la volan, a pornit maşina şi a trecut, pur şi simplu, prin uşi. Au fost momente cumplite".

“E adevărat, acest şofer a dat dovadă de agresivitate încă de la poartă. A premeditat totul. A ridicat capota maşinii pentru a nu se răni. Agenţii de pază nu au avut timp sa intervină. Puteau fi şi răniţi”, a declarat Valentin Ghiţă, inspector ISU în cadrul spitalului.

“Conducerea Spitalului a demarat deja o anchetă. Trebuie sa se stabilească dacă domnii de la pază şi-au făcut sau nu treaba. Personal, ca medic, nu sunt mulţumită de aceasta firmă care ar trebui să ne protejeze şi pe noi şi pe pacienţi. Nu este posibil sa pui in pericol viaţa atâtor oameni. Norocul celor care erau în sala de aşteptare a fost că atunci când acest şofer a trecut prin geamuri, au avut timp sa fugă”, a declarat Cristina Geormaneanu, purtător de cuvant al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenta Craiova.

Ioan Lupu a fost audiat la Sectia 2 de Poliţie Craiova. În urma analizelor prelevate s-a stabilit că acesta avea 0,78 g/l alcool pur în aerul expirat, respectiv 1,50 g/l alcool pur în sânge.Imediat după incident, Şoferul a susţinut că nu a vrut să intre cu maşina în clădire,  că nu a fost nimic premeditat şi, de fapt, ar fi încurcat pedalele, mai exact acceleraţia cu frâna.

Poliţiştii au cerut arestarea bărbatului pentru tentativă de omor, însă procurorul de caz nu a dispus până acum emiterea unei ordonanţe de reţinere pe numele acestuia. Sigurele capete de acuzare rămân deocamdată conducerea sub influenţa alcoolului şi distrugerea.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite