Călăraşi: Caravana Adevărul poposeşte două zile la Orizont

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cititorii, încântaţi de întâlnirea cu librăria ambulantă
Cititorii, încântaţi de întâlnirea cu librăria ambulantă

Iubitorii de carte au ocazia să-şi completeze biblioteca, achiziţionând ultimele apariţii din colecţia „Adevărul“

 Astăzi şi mâine, caravana Adevărul poposeşte iar în Piaţa Big. Doritorii pot achiziţiona toate volumele din colecţiile Adevărul, diferite filme, dar vor avea supriza să descopere şi alte noutăţi. Librăria ambulantă poate fi găsită, astăzi şi mâine, între orele 9.00 şi 19.00 în zona Orizont.

Colecţii

Călărăşenii sunt aşteptaţi să cumpere cărţile din colecţiile Jules Verne, colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai“, iar pentru pitici desene animate cu Tom şi Jerry, revista Rahan, colecţia Disney „Prima mea enciclopedie cu Winnie ursuleţul şi prietenii săi“. Persoanele adulte pot achiziţiona cartea semnată de Grigore Cartianu, „Sfârşitul Ceauşiştilor “şi multe altele pentru toate gusturile şi toate vârstele. Cititorii se vor bucura şi de ultimele apariţii editoriale. Este vorba  despre cele două volume ale lui Margaret Mitchell, Pe aripile vântului.

Calitate la preţ mic

Preţurile variază de la colecţii până la filme, fiind acceptabile şi accesibile pentru toţi oamenii care doresc să îşi întregească biblioteca: Jules Verne 12 lei, colecţia 100 de cărţi pe care trebuie să le ai 11 lei, Naţional Geografic 14 lei, Enciclopedia pentru copii 12 lei, colecţia Tom şi Jerry 14 lei, iar colecţiile de filme româneşti variază de la 9 lei până la 12 lei.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite