VIDEO Carambol pe podul de la Mărăcineni. Trei maşini au fost avariate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident cu trei maşini s-a produs marţi, puţin peste orele prânzului, la intrarea pe podul de la Mărăcineni, dinspre OMV. Incidentul s-a produs pe fondul nerespectării distanţei corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă de către unul dintre şoferii implicaţi.

În urma evenimentului, zona de nord a municipiului a fost paralizată de coloanele interminabile de maşini. Şoferii au avut de aşteptat minute bune blocaţi în trafic, până când poliţiştii au îndepărtat maşinile de pe carosabil.

„Din primele verificări, a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Buzău către Mărăcineni, un buzoian de 44 de ani nu ar fi păstrat distanţa corespunzătoare şi a intrat în coliziune cu un autoturism, condus în faţa sa, de un bărbat de 33 de ani, din Mărăcineni. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 33 de ani, din Mărăcineni, a fost proiectat într-un alt autoturism, din faţa sa, la volanul căruia se afla un tânăr de 29 de ani, din Mărăcineni”, a precizat, pentru ziuadebuzau.ro, cms. Florina Crucianu, purtător de cuvânt al IPJ Buzău.

Din fericire, incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Cei trei şoferi au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite