Opt tenismeni buzoieni ţintesc podiumul la Cupa Federaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mai puţin de opt sportivi de la secţia de tenis de masă a Clubului Sportiv Municipal Buzău vor participa, în week-end, la Cupa Federaţiei. Competiţia constituie şi un criteriu de selecţie pentru Campionatul European de cadeţi, care va avea loc în Franţa. Printre favoriţi la câştigarea medaliilor de aur se numără Bogdan Poteraş, Iulia Săpungiu şi Eduard Ionescu.

În perioada 15 - 17 august, la Constanţa, va avea loc un important concurs naţional de tenis de masă, “Cupa Federaţiei”, la startul căruia sunt aşteptaţi cei mai buni tenismeni de la 30 de cluburi din ţară.

Competiţia se va disputa pe două categorii de vârstă: Juniori III – sportivi născuţi în 2002 şi juniori IV – copii de 8-10 ani.

Pe litoralul românesc va face deplasarea şi o numeroasă delegaţie buzoiană, antrenorii Ninel Poteraş şi Dănuţ Badea selectând pentru “Cupa Federaţiei” opt sportivi, patru băieţi şi patru fete. Astfel, la categoria juniori IV vor participa sportivii Bogdan Poteraş, Eduard Ionescu, Andrei Miroiu, Adina Bălan şi Iulia Săpungiu, iar la categoria juniori III, CSM Buzău va fi reprezentat de Laurenţiu Rotaru, Andra Murea şi Mălina Jipa. Obiectivul fixat de conducerea CSM Buzău este cucerirea a cel puţin trei medalii.

Un alt obiecriv fixat de conducerea CSM Buzău pentru competiţie de la Constanţa este convocarea unui număr cât mai mare de sportivi la loturile naţionale de cadeţi, deoarece această competiţie constituie şi un criteriu de selecţie pentru Campionatul European de cadeţi ce se va desfăşura în perioada 21-24 august, în Franţa, la Strasbourg.

Citeşte şi: Crucea Roşie Buzău organizează cursuri de calificare pentru şomeri

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite