Bacalaureat de toamnă 2014: Peste 1.500 de absolvenţi de clasa a XII-a din Buzău susţin luni proba scrisă la română VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Astăzi are loc proba la limba română a BAC-ului de toamnăCiteste mai mult: adev.ro/nauovd
Astăzi are loc proba la limba română a BAC-ului de toamnăCiteste mai mult: adev.ro/nauovd

Luni, 25 august, debutează probele scrise din cadrul examenului de Bacalaureat 2014, sesiunea august - septembrie, cu proba la Limba şi literatura română, pentru care s-au înscris peste 1.500 de candidaţi. Proba se va desfăşura în şase centre de examen la nivel judeţean.

Absolvenţii au început examenul la ora 9.00 şi au avut la dispoziţie trei ore pentru a rezolva cele trei subiecte. 

Absolvenţii de liceu care, în vară, au picat examenul maturităţii, au fost luaţi, astăzi, prin surprindere de cel de-al treilea subiect al testării. 

În timp ce primele cerinţe au fost accesibile pentru majoritatea dintre ei, subiectul al treilea le-a dat mari bătăi de cap. Le-a picat, din nou, poezia.

Cea de-a doua sesiune a examenului maturităţii se va desfăşura, în judeţul Buzău, în şase centre, patru în Buzău, unul la Râmnicu Sărat şi încă unul la Nehoiu. 

În municipiul Buzău, centru de examen va fi Colegiul Agricol „Dr. Constantin Angelescu”, unde vor susţine testările absolvenţii acestei unităţi de învăţământ, dar şi cei de la Liceul Teoretic Beceni, Liceul Tehnologic „Henri Coandă”, Liceul Tehnologic Lopătari, Liceul Tehnologic „Erou Învăţător Constantin Musat” Ruseţu, Liceul Tehnologic Agricol Smeeni şi de la Liceul Tehnologic Verneşti.

În acelaşi timp, un alt centru de examen va fi şi la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, unde vor susţine examenul absolvenţii de la Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Liceul de Arte „Margareta Sterian”, Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil”, Liceul Teoretic „Alexandru Mar­ghiloman”, Semnarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul”, Colegiul Economic, Liceul Teoretic Po­goa­nele, precum şi absolvenţii Liceului Tehnologic Pogoanele.

Liceul Tehnologic de Meserii şi Servicii Buzău va fi şi el centru de examen, aici urmând să susţină probele atât absolvenţii unităţii de în­vă­ţământ, cât şi cei de la Liceul Tehnologic „Dimitrie Filipescu” şi de la Liceul cu Program Sportiv „Iolanda Balas Soter”.

Pe lista centrelor de examen se mai află şi Liceul Tehnologic „Victor Frunză” Râmnicu Sărat, dar şi Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Nehoiu, care vor reuni pentru cea de-a doua sesiune a bacalaureatului absolvenţi din şapte licee. 

La sesiunea de vară, 61,78 la sută dintre candidaţii care s-au prezentat la examen au reuşit să obţină diploma de bacalaureat.

Sesiunea august - septembrie va continua marţi, 26 august, cu examenul la Limba şi literatura maternă. 

Proba obligatorie a profilului va avea loc pe 27 august, iar cea la alegere a profilului şi specializării  pe 29 august. 

Afişarea rezultatelor se va face pe data de 1 septembrie, până la ora 12.00, urmând ca, în aceeaşi zi, să fie depuse contestaţiile, în intervalul orar 12.00 - 16.00. Soluţionarea contestaţiilor se va realiza între 2 şi 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie.

Citiţi şi:

Începe sesiunea de toamnă a BAC-ului. Peste 1.600 de absolvenţi de liceu din Buzău încearcă, din nou, să promoveze “examenul maturităţii”

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite