VIDEO Anchetă la Spitalul Judeţean Buzău după ce medicii ar fi pierdut mâna unui bărbat, amputată într-un accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:
voluntara anglia spital 3

Conducerea Spitalului Judeţean Buzău face o anchetă în cazul unui bărbat căruia i-a fost amputată o mână într-un accident rutier, rudele acestuia susţinând că el nu a fost transferat imediat la Bucureşti întrucât medicii au pierdut mâna şi au fost nevoiţi să o caute timp de 40-45 de minute.

Ancheta la Spitalul Judeţean Buzău a fost declanşată după ce, în 23 iulie, la Unitatea de Primire Urgenţe a fost adus un bărbat de 42 de ani, cu o mână amputată în urma unui accident rutier.

Mihai Ionel Văduva,  electrician la Electrica Buzău Muntenia Nord, era pieton şi se deplasa lângă rigolă, în afara carosabilului. Pe şosea se deplasau cu mare viteză trei autoturisme care se aflau în depăşire, efectuând o triplare.

Una dintre maşini, care se deplasa cu aproximativ 140 km/oră deşi se afla în localitate, l-a lovit pe bărbat şi i-a smuls mâna dreaptă. Braţul a fost aruncat la aproximativ 19 metri de corp.

Avocatul bărbatului, Mihaela Angheluş, susţine că medicii de la Spitalul Judeţean Buzău au refuzat transportarea imediată a bărbatului la un spital din Bucureşti, întrucât ar fi pierdut mâna amputată, iar timp de 40-45 de minute au fost nevoiţi să o caute.

”La locul accidentului s-a deplasat un echipaj SMURD, dar au refuzat să transporte victima cu elicopterul, spunând că nu se poate. Victima a fost dusă circa 30 de kilometri cu maşina şi internată în spitalul din Buzău. La spitalul din Buzău, medicul în loc să acorde primul ajutor s-a ocupat întâi să facă poze. S-a refuzat transportarea victimei la Bucureşti, motivat de faptul că în spitalul din Buzău, timp de 40-45 de minute, nu s-a mai găsit mâna victimei. În cele din urmă a fost operat la Buzău de medicul  Mânăscurtă care a cauterizat rana”, spune avocata.

Conform sursei citate, ulterior, bărbatul a fost operat la Spitalul Judeţean Buzău, fiindu-i cauterizată rana, apoi a fost transportat la Spitalul Universitar din Bucureşti.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite