Cercetat sub cotrol judiciar, după ce şi-a bătut şi violat fosta concubină
0
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus la data de 11 septembrie 2015 punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Vrânceanu Daniel pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, loviri sau alte violenţe şi viol.
„Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment a reieşit faptul că în seara zilei de 9.9.2015, în jurul orelor 23.00, inculpatul Vrânceanu Daniel a intrat fără drept în locuinţa persoanei vătămate C.N.C. – fosta sa concubină- , pe care a agresat-o, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale. Inculpatul a rămas în locuinţa persoanei vătămate până în dimineaţa zilei de 10.09.2015, când în jurul orelor 07.00, a întreţinut un raport sexual normal, prin constrângerea acesteia”, spune procurorul Alina Comanita, purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.
Aceasta a precizat că, în data de 11.09.2015, inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov cu propunere de arestare preventivă, care a fost respinsă, fiind luată faţă de inculpat măsura controlului judiciar. Împotriva acestei măsuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a formulat contestaţie, care va fi soluţionată de Tribunalul Braşov.
Cercetările în cauză au fost efectuate de către organele de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Braşov- Biroul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea procurorului de caz.