Regină în Belcanto, aplaudată pretutindeni în cele mai diverse roluri ale marelui repertoriu liric, de la baroc şi Mozart, la Bellini, Donizetti, Verdi, la Puccini şi la creaţia contemporană, Mariana Nicolesco înţelege cântul ca pe o artă sacră.

Vocea ei extraordinară, fastuoasă şi rară, cultivată la Conservatorul Santa Cecilia la Roma, a condus-o pe calea marii arte a cântului, unde este o maestră desăvârşită a stilului, ce o aşează printre marii interpreţi ai timpului nostru.

Citiți și:

Cinci continente s-au înscris la Festivalul Internaţional de Canto „Hariclea Darclee”

Vezi aici istoria festivalului - concurs în imagini

Invitată la Vatican

A fost invitată de Papa Ioan Paul al II-lea să cânte la Primul Concert de Crăciun din Vatican, interpretând vechi colinde româneşti care au intrat astfel, pentru prima dată, prin radio şi televiziune, în casele a un miliard de oameni.

Pentru vocea ei a fost compusă partea sopranei din Seven Gates of Jerusalem de Krzysztof Penderecki, capodoperă dedicată celebrării celor 3000 de ani ai Oraşului Sfânt.

Artist UNESCO pentru Pace

În numele artei sale şi al marelui său demers în favoarea tinerelor generaţii de artişti lirici, Mariana Nicolesco a primit înaltul titlu de Artist UNESCO pentru Pace.

Întrebată cum percepe publicul şi scena, celebra soprană ne-a spus: „Mă simt pe scenă ca peştele în apă. Singurele simptome de concentrare pe care le-am observat, dar asta cu două ore înainte de spectacole, erau la Milano, de pildă, când traversând Piazza del Duomo şi galeria Vittorio Emanuele aveam mâinile reci. Intrând în teatru aceste simptome dispăreau pe loc, mă aflam într-o lume a magiei".

Concursul „Darclee", de 15 ani

Mariana Nicolesco şi-a pus toate eforturile în slujba tinerilor artişti de mare talent. Peste zece mii de persoane o întâmpină la Brăila la fiecare dintre concertele sale menite să susţină Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclee" pe care l-a creat, al cărui suflet este şi care onorează memoria primei interprete a operei Tosca de Puccini, născută în oraşul Brăila.

Astăzi, începe, în Brăila, concursul care a debutat în urmă cu 15 ani.

În anii dintre o ediţie şi alta a competiţiei, Mariana Nicolesco oferă laureaţilor acesteia, Cursuri de Măiestrie Artistică, Master Classes.

„În 1995, primarul de atunci al Brăilei, Anton Lungu, m-a rugat să susţin un concert la cei 135 de ani de la naşterea Haricleei Darclee. Am sugerat crearea unei manifestări periodice, durabile, de cel mai înalt nivel. Cunoaşteţi rezultatul. Prezenţa în acest an la Brăila a 187 de concurenţi din 27 de ţări e grăitoare în sine", ne spune Mariana Nicolesco, soprana aclamată pe cele mai renumite scene ale lumii.

De 200 de ori Violetta

Personalitate de excepţie, Mariana Nicolesco a captivat dintotdeauna publicul de pretutindeni, de la prima sa apariţie în rolul Violettei din La Traviata dirijată de Thomas Schippers şi pusă în scenă de Gian Carlo Menotti la Florenţa. Ea avea să interpreteze acest rol de peste două sute de ori.

Cum v-aţi apropiat de muzică?

„La șase ani, mama mi-a dăruit vioara pe care cântase ea însăşi înainte de naşterea mea şi m-a înscris la Şcoala de Muzică, pe care am terminat-o la 18 ani. I-am remis atunci mamei, vioara şi diploma spunându-i că aveam să mă consacru de atunci înainte artei cântului, noua mea pasiune. A acceptat pe loc decizia mea”.

Aţi abandonat definitiv vioara în acel moment?

„Da, însă studiul viorii timp de 12 ani este cheia solidităţii formaţiei mele muzicale. Marele dirijor Lorin Maazel, alături de care am apărut în nenumărate ocazii, în America, la Teatrul alla Scala din Milano, la Ierusalim, spunea adeseori: «Ce bine e când facem muzică împreună, pentru că în scenă dirijezi tu...» Era şi el violonist la începuturi. Un mare prieten, Lord Yehudi Menuhin, mi-a spus într-un rând la Gstaad, în Elveţia, când asistam la o repetiţie a sa, câteva lucruri pe cât de simple pe atât de frumoase despre relaţia dintre vioară şi voce. Nu-i ieşea deloc un anume pasaj şi l-am întrebat ce face în asemenea cazuri. Mi-a răspuns că devine tot mai modest şi imploră vioara să nu-i stea împotrivă, până când aceasta cedează. I-am mărturisit atunci cât de obosită eram după orele în care studiam vioara şi mai ales că adesea corzile mele vocale erau istovite când terminam de studiat. «Eşti născută să cânţi, mi-a spus Menuhin, şi corzile tale vocale lucrau într-una, chiar dacă nu emiteai niciun sunet. În fond, a continuat el, vezi bine, corzile viorii nu sunt decât o prelungire a corzilor noastre vocale»”.

Aveţi roluri preferate?

„Rolurile mele preferate au fost întotdeauna rolurile pe care le-am interpretat la momentul dat. Este adevărat că unele dintre acestea permit împliniri ce rămân în memoria colectivă, Beatrice di Tenda de Bellini, Donna Elvira din Don Giovanni de Mozart, Violetta din La Traviata de Verdi, ca să dau numai câteva exemple la întâmplare”.

Ce sacrificii face un artist?

„Eu n-am considerat niciodată că am făcut vreun sacrificiu. Ori eşti născut pentru cânt şi pentru scenă, ori nu. În versiunea afirmativă, şi acesta e cazul meu, totul a fost dintotdeauna pentru mine o bucurie. Şi asta, fie că rămâneam cu Giorgio Strehler în repetiţii la Teatro alla Scala până după miezul nopţii, pentru a reîncepe, cu Riccardo Muti, a doua zi la ora 10 pregătirile pentru Don Giovanni, fie că stau nopţi la rând de veghe, după zilele încărcate ale Concursului şi după repetiţiile şi manifestările noastre din cadrul Festivalului Darclee, la Brăila”.

Care sunt satisfacţiile profesionale?

„Două criterii de apreciere intră aici în discuţie. Succesul imediat: reacţia publicului, a criticii. Succes care face plăcere oricui, dar care poate fi înşelător din cauza condiţionării zdrobitoare impuse de publicitate şi de interesele comerciale ale grupurilor care guvernează în acelaşi timp şi mijloacele media şi casele de discuri şi teatrele, indirect, prin dirijorii pe care-i au sub contract. Am asistat la ridicări în slăvi şi la căderi memorabile generate de acest sistem. Celălalt criteriu, cel mai solid, e durata succesului. Şi aici, după ce am avut succese considerabile fără nicio legătură cu sistemul amintit, sunt fericită să văd interesul nestrămutat pentru arta mea manifestat de iubitori ai muzicii din diverse colţuri ale lumii. Unul dintre aceştia mi-a scris din Australia, unde a creat un Club Mariana Nicolesco. L-am întrebat de unde a avut adresa mea de e-mail. «De la o admiratoare din Liban», mi-a răspuns. Permanenţa valorilor constituie comoara incomparabilă a marilor tradiţii. Şi sunt mândră să ader la acestea”.

Un mesaj pentru brăilenii care vă iubesc

„Între noi s-a statornicit o relaţie afectivă deosebită, îi simt mereu aproape, la toate manifestările noastre şi mă bucur să-i văd urmărind cu o religioasă concentrare performanţele extraordinare ale tinerilor mei prieteni, sau când vin câte 10-15.000 la marile noastre Concerte de pe Esplanada Dunării. Îi aştept acum, mai mult ca oricând, pentru a celebra împreună cei 150 de ani de la naşterea la Brăila a Haricleei Darclee şi cei 15 ani de când am creat marile manifestări muzicale dedicate memoriei sale”.