Ionel Lipan este cel mai cunoscut interpret brăilean de romanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel Lipan, profesorul îndrăgostit de romanţe
Ionel Lipan, profesorul îndrăgostit de romanţe

A fost pe scenă la aproape toate festivalurile desfăşurate în Brăila în ultimele patru decenii

Saltul decisiv spre carieră muzicală l-a făcut în anii de liceu.

„Din primul an de liceu am activat în toate formaţiile scolii, la cor, la ansamblul popular, la brigada artistică, cum era pe atunci. De altfel, în acea perioadă activitatea artistică de masă era foarte puternică. Cum, necum, dacă aveai ceva talent, erai imediat integrat într-un astfel de colectiv. Aşa au fost descoperite multe dintre marile talente ale scenei româneşti", ne-a povestit fostul profesor de limbă română al liceului „Gheorghe Munteanu Murgoci" din municipiu.

De acelaşi tratament s-a bucurat şi în studenţie.

„Încă din primul an de facultate am fost trimis la Casa de Cultură a Studenţilor, unde am avut ocazia ca, sub îndrumarea unor nume celebre ale timpului, să progresez mult, devenind unul dintre componenţii Orchestrei Studenţeşti de Muzică Populară de atunci", a povestit profesorul Ionel Lipan.

După ce a terminat facultatea, a revenit în Brăila şi imediat a început activitatea de solist vocal în Ansamblul Folcloric „Pandelaşul".

„Am avut ocazia să cânt la toate festivalurile şi spectacolele desfăşurate în Brăila din anul 1968 încoace. Şi nu numai. De la manifestările legate de aniversarea a 600 de ani de la prima atesare documentară a oraşului şi până astăzi, pot spune că mi-am legat destinul de activitatea culturală a Brăilei. Am cântat în toată ţara, în Republica Moldova , Ucraina, Serbia şi Cehoslovacia. Din anul 1985 am început să cânt şi la Corul Bărbătesc Armonia. De cinci ani sunt preşedintele acestui cor şi mă mândresc cu participările la toate evenimentele culturale importante în domeniu", a adăugat Ionel Lipan.

Romanţa, dragostea dintâi

Cea mai mare pasiune a profesorului Ionel Lipan, dragostea dintâi şi cea de pe urmă rămâne romanţa.

„Cu romanţele am ajuns în casele românilor, find invitat să cânt la Televiziunea Română. Nu m-am lăsat niciodată învins. Poate unora li se pare ciudat, dar sunt gata oricând să mă iau la întrecere cu tinerele talente şi să particip la toate concursurile şi festivalurile de romanţe", a spus cu mândrie Ionel Lipan.

„Cred cu tărie că publicul de romanţe încă există şi de aceea am organizat în anul 2005, împreună cu Societatea Lyra, spectacolul de romanţe de la Teatrul Maria Filoti, care s-a bucurat de un succes deosebit. De altfel, acest succes ne-a determinat să ne gândim la câteva proiecte, care vor încânta cu siguranţă publicul oraşului nostru", a conchis Ionel Lipan.

Întrebări şi răspunsuri

Care sunt proiectele pe termen scurt?

I.L.: Sper să găsim sponsorii şi înţelegerea necesară pentru a organiza cât mai curând un festival al romanţelor brăilene. Este vorba de compoziţii ale unor brăileni, cântate de brăileni şi la care să avem câţiva invitaţi de marcă din domeniu.

În domeniul coral aveţi proiecte în derulare?

I.L.:Desigur. La anul, Corul Bărbătesc Armonia împlineşte 140 de ani. Este prima instituţie culturală atestată documentar în istoria Brăilei. Deja şi-au anunţat participarea zece coruri cu nume mari la noi, iar spectacolele vor dura trei zile. O să vedeţi, va fi ceva cu totul deosebit.

Ce-i place?

Îi plac excursiile, călătoriile, dacă s-ar putea mereu pe alt itinerar, mereu în alte locuri. Îi place muzica de bună calitate. Se simte bine în prerzenţa prietenilor adevăraţi. Iubeşte sinceritatea

Ce nu-i place?

La această întrebare a ezitat să răspundă, spunând că sunt mult prea multe aspecte pe care le detestă. A preferat însă să le adune pe toate în versurile unei romanţe: „Celui ce i-am făcut bine, Mă vorbeşte acum de rău".

Profil: născut: 1 noiembrie 1941, loc. Plopu, jud Brăila
Studii: Universitatea Bucureşti - Facultatea de Filologie
Ocupaţie: pensionar
Familie: divorţat, trei copii

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite