Cum şi-a revenit România după cel de-Al Doilea Război Mondial. Oamenii riscau închisoarea dacă nu puneau umărul la treabă
0Ravagiile pe care le-a lăsat cel de-Al Doilea Război Mondial în Transilvania au fost majore, administraţiile locale apelând la măsuri drastice pentru a restabili ordinea. Oamenii erau obligaţi să muncească măcar 6 zile pe lună pentru refacerea oraşelor, în caz contrar erau amendaţi sau chiar băgaţi la închisoare.
Finalul celui de-al Doilea Război Mondial a însemnat eforturi supraomeneşti pentru refacerea infrastructurii şi a proviziilor. În lucrarea „Realităţi social-economice din judeţul Năsăud între anii 1944 -1947”, profesorul Viorel Rus prezintă situaţia de pe Valea Someşului citându-l pe academicianul Iuliu Moisil:
„Germanii au distrus toate podurile de cale ferată de pe şoselele de pe Valea Someşului din sus de Năsăud, precum şi marele pod peste Someş, între Năsăud şi Tradam, au distrus uzina electrică, Năsăudul rămânând fără lumină electrică”.
Într-o scrisoare trimisă Guvernului României în 8 noiembrie 1944, autorităţile locale din judeţul de atunci Năsăud spun că populaţia a rămas fără hrană, fără haine, fără animale, fără medicamente şi pansamente şi că era ameninţată de boli.
„Făină nu avem, nici vite, iar ogoarele rămân în paragină. Batozele lipsite de benzină stau în nelucrare şi la câmp cerealele aşezate în clăi încep să încolţească. Comunicaţiile cu centrul ţării sunt întrerupte. Aprovizionarea publică suferă”, este explicată situaţia în scrisoarea oficială.
Cu toate acestea, autorităţile locale au făcut tot posibilul să stabilizeze situaţia. Astfel că, în scurt timp a fost desfundat un pârâu care alimenta moara din Bistriţa, s-a înfiinţat un spital, au fost reparate podurile, iar uzina electrică a oraşului a fost repusă în funcţiune.
Nici măcar şcoala nu a fost abandonată, deşi a început abia în luna decembrie. Văzându-se depăşite de situaţie, autorităţile locale au cerut sprijinul populaţiei, obligând practic oamenii să contribuie fie cu muncă, fie cu bani la refacerea oraşelor şi satelor.
Primul pas a fost făcut la finalul lunii octombrie 1944, cand s-au constiuit grupuri de locuitori care au cules de pe câmp recoltele de pe pământurile saşilor şi maghiarilor, care părăsiseră oraşul.
Cei care nu ajutau la refacerea oraşelor puteau chiar să facă închisoare
Au urmat mai multe ordonanţe, care îi obligau practic pe locuitori să contribuie la refacerea localităţilor. De exemplu, ordonanţa numărul 23 prevedea obligaţia tuturor bărbaţilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 50 de ani şi a tuturor vehiculelor cu tracţiune mecanică sau animală să presteze muncă gratuită 6 zile pe lună. Sancţiunile pentru nerespectarea acestei prevederi erau amendă sau, în caz de neplata amenzi sau recidivă, închisoarea.
Cadrele didactice erau obligate ca, după ore, să efectueze lucrări de secretariat gratuite în comunele reşedinţe notariale. Sancţiunile pentru nerespectarea acestei obligaţii constau în diminuarea salariilor sau transferul în alte localităţi.
Ordonanţa 53 lovea şi în bugetul familiilor. Aceasta presupunea întocmirea unui fond de refacere prin reţinerea pe statul de plată a unei sume echivalente cu salariul pe o zi de la fiecare angajat. Din fondul respectiv se acopereau cheltuielile materiale pentru refacerea distrugerilor de război. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei prevederi consta într-o amendă de patru ori mai mare decât suma care era luată din salariu.
Autorităţile locale au apelat inclusiv la hoţii care au început să fure din casele saşilor care au părăsit judeţul Bistriţa-Năsăud. Acestea le promiteau hoţilor că renunţă la urmărirea penală dacă donează statului obiectele şi animalele furate de la saşi.
Vă mai recomandăm:
Curiozităţi din lumea celţilor: de la femeile-războinice până la fascinanţii druizi
Se încarcă comentariile...
