FOTO VIDEO Grav accident de muncă în Maramureş. Doi bărbaţi îngropaţi de vii intr-un şanţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi care lucrau la un şanţ pentru canalizare au fost prinşi de un taluz de pământ, în timp ce săpau. Doar unul dintre muncitori a scăpat cu viaţă, cea de-a doua victimă murind în cursul acestei nopţi la spital. ITM Maramureş a demarat o anchetă în acest caz.


Incidentul a avut loc în satul Cărbunari, în cursul zilei de sâmbătă. Cei doi bărbaţi lucrau la şanţurile pentru canalizare, iar în momentul accidentului aceştia se aflau într-un şanţ de aproximativ doi metri adâncime. 

Aflaţi la faţa locului, colegii şi câţiva localnici au sărit în ajutorul celor doi, reuşind să-l scoată la suprafaţă doar pe unul dintre ei. Cea de-a doua victimă a stat minute bune sub pământ, fiind eliberată după sosirea echipajelor SMURD şi a pompierilor. Bărbatul şi-a revnit deabia după 40 de minute de resuscitare, ambele victime fiind transportate la spital. Din păcate, muncitorul care a fost internat la terapie intensivă a intrat in stop cardio-respirator, acesta decedând pe parcursul nopţii. Potrivit primelor informaţii, acesta este un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Cavnic. 

Fără echipament de protecţie

La câteva minute după producerea accidentului, la faţa locului au sosit echipajul criminalistic şi inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramures. Din primele informaţii, se pare că muncitorii nu aveau cască de protecţie în momentul producerii accidentului. „Ne-am autosesizat în acest caz şi am venit la faţa locului. În acest moment noi am sistat toată activitatea în această zonă până când vom vedea rezultatul anchetei. Din ce am văzut pe unul dintre ei, nu am văzut casca. Din anchetă o să vedem dacă aveau echipament, dacă erau dotaţi. Societatea e obligată să aibă un act prin care să ne spună cu ce echipamente de protecţie erau dotaţi” a declarat Traian Rad, inspector în cadrul ITM Maramureş.

FOTO VIDEO Accident de muncă. Un tânăr a căzut în gol de la etajul 6

Accident de muncă la şantierul naval: un bărbat a ajuns la spital cu mai multe răni la picioare

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite