FOTO Mii de persoane au luat startul la Crosul şi Semimaratonul judeţului Arad. Printre acestea un tânăr care urma să se căsătorească
0Aproximativ 2.000 de persoane au participat, sâmbătă, la cea de-a treia ediţie a Crosului şi Semimaratonul judeţului Arad.
La competiţia din acest an s-au înscris concurenţi din 10 ţări. Primul start s-a dat la ora 9.00, iar ultimul la ora 14.00. Vorbim despre cursa de semimaraton, desfăşurată pe o distanţă de aproximativ 21 kilometri, despre proba de 6 kilometri, respectiv 1 kilometru.
La proba de 6 kilometri a participat şi un tânăr care peste câteva ore de la competiţie avea să se căsătorească. Alături de el a alergat şi o parte din familie, dar şi unii dintre cei care urmau să-i fie cavaleri de onoare. Este vorba despre Roland Unterweger, fratele arădencei Adela Cristea.
„Am emoţii doar pentru evenimentul ce urmează. Îmi place să alerg, aşa că nu mi s-a părut o cursă grea”, a declarat Roland Unterweger.
Proba de 1 kilometru s-a desfăşurat pe trei categorii „Family”, „Masculin” şi „Feminin”.
Ediţia din acest an a Crosului şi Semimaratonul judeţului Arad s-a desfăşurat pe ritmuri muzicale, în faţa Primăriei Arad fiind amplasată o scenă şi tribune.
Pe lângă concurenţi pe Platoul din faţa Palatului Administrativ s-au aflat şi susţinătorii acestora. Fraţii Sorin şi Constantin Mâneran au câştigat şi anul acesta semimaratonul Aradului.
Sorin a obţinut un timp de 1.10.34, iar Constantin 1.11.41. Pe locul trei s-a clasat Gheorghe Gabriel Gorun, iar la feminin: locul I – Andra Ologu, locul II – Adelina Bălţoi şi locul III – Florica Cristea.
Mai puteţi citi: FOTO „Tocilarii“ din Ploieşti s-au întrecut la cros. Toată lumea a câştigat