FOTO Lucrările de reamenajare a Podului Viilor au început

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la Podul Viilor din Baia Mare au început. Zona va coincide cu vechea poartă de intrare în municipiu şi are scopul de a atrage turiştii în centrul istoric, lucrarea fiind considertă una emblematică pentru oraş.

Lucrările arhitecturale începute pe Podul Viilor vor avea pe lângă caracterul estetic şi unul practic. Vechile probleme legate de lipsa trotuarelor  şi a inconvenientului privind pavajul vor fi şi ele rezolvate în cadrul acestui proiect. Poarta care va marca intarea în zona istorică a fost gândită până la cel mai mic detaliu, în aşa fel încât să îmbine modernul cu aerul istoric potrivit lucrării. „Ne-am dori ca această poartă de intrare în cetate, în vechea cetate, în zona istorică, să fie marcată prin două simboluri. În partea dreaptă, de o poartă care va fi tratată foarte sculptural, metalică, iar în partea stangă va fi un zid, care va avea inscripţionată o mică părticică a istoriei cetăţii. Asta ca să fie o atracţie pentru turiştii care vin”, a explicat arhitectul Ştefan Paskucz. Sitemul de iluminare a fost gândit şi el în aşa fel încât să se muleze specificului arhitectural al zonei. 


Finalizarea lucrărilor este programată pentru luna octombrie a acestiu an. „Este o lucrare cu titlu de simbol pentru municipiul Baia Mare. Vrem să verificăm fiecare material înainte ca el să fie pus în operă şi nu după ce este montat. Arhitectul trebuie să colaboreze foarte bine cu constructorul, pentru că sunt diverse detalii care trebuie lămurite şi eu cred ca vom avea o inaugurare în octombrie, fericită, şi că ne vom strânge mâna într-un mod amiabil. E o lucrare cu care şi societatea se va putea mândri”, a precizat Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare. 

Mai citeşte:

FOTO Nou renovat, arată ca după război. Vinovaţii vor plăti integral reparaţia Podului Viilor

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite