82 de pietoni amendaţi de poliţie într-o singură zi. 15 permise de conducere suspendate în 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 80 de pietoni au fost amendaţi de poliţiştii maramureşeni într-o singură zi după ce au fost prinşi traversând strada prin loc nepermis. Tot în 24 de ore au fost suspendate 15 permise de conducere.

Poliţiştii rutieri din Baia Mare, Baia Sprie şi Tăuţii Măgherăuş au acţionat recent pe raza de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere soldate cu victime şi sancţionarea participanţilor la trafic care încalcă prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Între orele 07.00 - 21.00, poliţiştii au constatat 125 de contravenţii, ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de peste 26 000 de lei. De asemenea, au fost reţinute 15 permise de conducere şi au fost retrase cinci certificate de înmatriculare. 

La Baia Mare, pe timpul desfăşurării acţiunii, poliţiştii au urmărit identificarea şi sancţionarea atât a conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor cât şi a pietonilor care nu respectă prevederile legale privind traversarea. Astfel, au fost sancţionaţi 14 conducători auto şi 82 de pietoni. Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării 10 permise de conducere.

La Baia Sprie, poliţiştii, însoţiţi de reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş, au organizat o acţiune de prevenire a producerii accidentelor rutiere pe fondul stării tehnice necorespunzătoare a autovehiculelor. Au fost controlate şi verificate 34 de autovehicule şi pentru neregulile constatate au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale. De asemenea, în cinci cazuri, poliţiştii au luat măsura complementară de retragere a certificatului de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice.

La Tăuţii Măgherăuş, poliţiştii au acţionat pe principalele artere de circulaţie din oraş pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. Ei au verificat 22 de autovehicule şi au legitimat 24 de persoane. Abaterile constatate au fost sancţionate cu amenzi în valoare de aproximativ 2000 de lei.

Citeste si: Peste 1.500 de amenzi date de poliţişti după controale la firme de colectare a fierului vechi

O femeie de Suceava a pus Poliţia pe jar după ce a anunţat că s-a pierdut pe câmp. Oamenii legii au găsit-o acasă, dormind şi în stare de ebrietate

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite