VIDEO Horoscopul zilei: joi, 6 noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Citiţi ce v-au rezervat astrele pentru ziua de joi, 6 miercuri. FOTO: Adevărul
Citiţi ce v-au rezervat astrele pentru ziua de joi, 6 miercuri. FOTO: Adevărul

Aflaţi din horoscopul realizat de specialistul astro24.ro, astrologul Gabriel Mihailovici, ce v-au pregătit astrele pentru ziua de joi, 6 noiembrie 2014.Aflaţi din horoscopul realizat de specialistul astro24.ro, astrologul Gabriel Mihailovici, ce v-au pregătit astrele pentru ziua de joi, 6 noiembrie 2014.

BERBEC (21.03-20.04): Ceea ce dă valoare deplină unui start promiţător este stabilitatea generatoare de armonie şi de recoltarea gradată a investiţiilor făcute. În acest sens, adaptaţi stilul de lucru, imprimaţi o anumită cadenţă, cu bilanţuri parţiale, menite să permită menţinerea situaţiei sub control. Dialogurile sunt, la rândul lor, subordonate acestui ţel. Rutina, prin repetatele exersări cerute, permite fixarea unor însuşiri/automatisme, iar „scorurile” vin să (re)compenseze acest profesionalism.

TAUR (21.04-21.05): Cu sentimentul că preparativele de marţi şi miercuri au fost suficiente, astăzi, vrând-nevrând, aveţi nevoie de un nou început într-o chestiune ce trebuie, fie să alunge restanţele, fie să „spargă tiparele” banalului cotidian şi să aducă progresul. Încadrarea în costurile de orice fel devine obligatorie, cu toată „marja de toleranţă” admisă, pentru fiecare etapă în parte. Repercursiunile privesc identitatea pe toate planurile, îndeosebi cea socială, prin afirmarea personalităţii.

GEMENI (22.05-21.06): Teoretizările ţin de trecut, acum fiind nevoie de o abordare pragmatică, pentru a urgenta trecerea la o nouă stare de spirit şi de lucruri, o stare în directă concordanţă cu nevoile, posibilităţile dvs, precum şi cu precipitarea unor evenimente...nu doar în familie şi la locul de muncă. Simbioza raţiune-inspiraţie vă oferă soluţii pentru inerentele dileme ale întregirii oricărui proiect.

RAC (22.06-22.07): Întrebările aparte ale zilei ar putea fi: în raport cu stadiul actual şi forţat de împrejurări, care ar fi pasul imediat superior pe care trebuie să-l faceţi? În jurul cărui concept funcţional? Pe cine şi pe ce să vă bazaţi? „Arhivarea” evenimentelor recente alimentează baza de date (şi de discuţie) pentru conturarea unui viitor imediat al dvs, într-un domeniu rămas restant, preponderent din motive obiective.

LEU (23.07-22.08): Orice carieră se clădeşte pe suma & calitatea responsabilităţilor nu atât asumate, cât onorate, iar astăzi vă puteţi convinge de asta şi prin complexitatea  exigenţelor profesionale. Priviţi  fiecare acţiune din minimum trei perspective (una şi...spirituală). La baza oricărui rezultat performant stă credibilitatea, niciodată aceeaşi, conservată de timp prin maturitatea dovedită şi în caracter şi în strategie şi în „scorul final”...

FECIOARĂ (23.08-22.09): După zbuciumul interior (parţial mascat) din ultimele 2-3 zile, astăzi, pe fondul soluţionării chestiunilor de rutină, aveţi nevoie să acumulaţi informaţii esenţiale, pentru tot ceea ce numiţi filosofie de viaţă. Ştiri interne & externe, mesaje privind relaţiile cu strănătatea, studiile aprofundate, toate concurează la dezideratul menţionat.

BALANŢĂ (23.09-22.10): Reevaluările necesită mai mult timp şi vitalitate ca de obicei, pentru a le aşeza, sincronizat, în raport cu nevoile şi bugetul. Perspec tiva din care reflectaţi/acţionaţi înseamnă măcar 51% din succes. Sistemele spiritual & material de principii/convingeri sunt solicitate la maximum, tocmai pentru a găsi soluţii realiste, credibile la priorităţile curente. Acceptaţi  înnoirile, indiferent de conţinutul lor şi de momentul „ales”, după ce le-aţi trecut prin filtrul conştiinţei.

SCORPION (23.10-21.11): Atitudinea cooperantă domină o mare parte din demersuri, tocmai pentru a onora, corect şi în timp util, contractele/obligaţiile semnate. Fără a fi spectaculoase, ele includ migală şi realism, prudenţă şi discreţie, astfel încât să vă încadraţi în grafic. Abia după bilanţ, reveniţi la starea obişnuită, cu satisfacţia lucrului bine făcut. Deschiderea către progres, prin dialog, chiar şi ad-hoc, vă aduce în postura de a extinde cercul de cunoştinţe, colaboratori, poate chiar şi prieteni.

SĂGETĂTOR (22.11-21.12): Faceţi un efort de voinţă şi adaptaţi maniera de lucru la specificul de rutină al lucrărilor curente. Oscilaţia între detalii şi ansamblu permite un (auto)control necesar asupra priorităţilor. Contează mult, la finele executării sarcinilor, cum vă sunt recunoscute meritele, măcar moral,  cât la nivel individual şi cât subsumate echipei. Efortul depus necesită un timp suplimentar pentru refacere, cu modificări considerabile aduse programului personal şi familial.

CAPRICORN (22.12-20.01): Depăşirea imaginii de „previzibil”, chiar şi în accepţie pozitivă, presupune măcar o inovaţie, sub forma unei idei deopotrivă progresiste şi generoase, pliate pe recentele dvs posibilităţi de exprimare. O inovaţie care să vă stimuleze total în ceea ce veţi face. Felul cum o asimilaţi, apoi cum o „promovaţi”, reacţiile celor din preajmă, joacă un rol aproape decisiv. Sunteţi nevoit (ă) să vă „reinventaţi” din mers, să „rebranduiţi” (ca formă şi sau fond) activităţile preponderent sociale.

VĂRSĂTOR (21.01-18.02): Dacă la serviciu, în principal dvs sunteţi în postura de a oferi sfaturi, acasă, solicitaţi...receptiv şi realist, idei menite să contribuie la aşezarea pe noi baze stabile a familiei, relaţiilor amicale, locuinţei. Preluaţi tot ceea ce vi se pare util din trecut şi îmbinaţi-l cu filonul progresist al elementelor moderne. Armonizarea opiniilor& sintetizarea lor presupun un efort mental şi spiritual cu totul deosebit.

PEŞTI (19.02-20.03): Cadenţa (ritmul constant performant) dă certitudini pentru realizările vizate, pe un fond de stăpânire a sinelui , a situaţiilor cotidiene, de la serviciu şi de acasă. Oricum, neprevăzutul îşi „va lua partea”, iar puterea de adaptare va fi solicitată, fie şi în răstimpuri...A fi mai puţin stresat ca de obicei rămâne un obiectiv aparte, ce merită atins şi menţinut.

Citiţi horoscopul detaliat pentru ziua de joi, 6 noiembrie, pe site-ul astro24.ro.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite