Curse gratuite cu taxiul: ce provocare trebuie să accepte clienţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curse gratuite cu taxiul pentru clienţii care acceptă să cânte pe parcursul călătoriei
Curse gratuite cu taxiul pentru clienţii care acceptă să cânte pe parcursul călătoriei

Un taximetrist din Ucraina a ajuns celebru după ce a început să ofere curse gratuite clienţilor care îi acceptă provocarea.

Un taximetrist din Ucraina a avut ideea de a le propune clienţilor curse gratuite dacă acceptă să apară pe canalul său de YouTube în timp ce cântă la karaoke una dintre piesele lor preferate, informează Reuters.

Andrii Turko, în vârstă de 41 de ani, a instalat un sistem de karaoke în taxiul lui, cu scopul de a descoperi noi talente muzicale în oraşul său, Viniţa, transmite Agerpres.

Orice persoană care acceptă să fie filmată pentru canalul său de YouTube, intitulat „Crazytaho Karaoke“, beneficiază de o cursă gratuită.

„Există oameni care vor să interpreteze cântece, sunt aceia care vor să cânte, dar talentul lor nu a fost încă descoperit“, a spus taximetristul ucrainean, fost DJ într-un club de noapte.

„Poate că unii dintre ei scriu poezii sau compun cântece. Eu vreau să ofer acestor oameni o platformă deschisă“, a adăugat el.

Andrii Turko spune că a plătit de multe ori bani din propriul buzunar pentru a finanţa proiectul, dar a făcut acest lucru pentru că doreşte să transforme aceste transmisiuni online într-un canal pentru cântăreţi şi muzicieni.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite