Singurele metode eficiente pentru creşterea copilului: de ce nu funcţionează educarea prin pedepse şi ce tip de părinte are şanse să crească un copil fericit

Empatia şi comunicarea trebuie să fie regulile de aur în educarea copilului, nu pedepsele şi nici permisivitatea. Concluzia îi aparţine Laurei Markham, expert internaţional în parenting, care a susţinut o serie de conferinţe la Bucureşti. Psiholog clinician şi mamă a doi copii, Laura Markham îi învaţă pe tinerii părinţi cum să-şi schimbe radical atitudinea faţă de creşterea micuţilor.

Laura Markham este adepta educaţiei prin empatie, comunicare şi prin stabilirea unor limite clare pentru copil. În acest fel, părintele nu va fi nici prea sever, nici prea permisiv, iar copilul va învăţa ce înseamnă autodisciplina.

Cea mai grea meserie din lume este cea de părinte, de aceea primul lucru pe care trebuie să-l facă o mamă este să înveţe cum să-şi controleze propriile emoţii. Deseori, adulţii nu pot lua cele mai bune decizii pentru educarea copiilor din cauza că au chiar ei anumite traume sau frustrări din copilărie, peste care nu au putut trece.

„Este imposibil să fii părinte fără să faci faţă propriei tale copilării. Trebuie să lucrezi mai întâi cu tine. Emoţiile sunt cele care duc la dificultăţi în relaţia cu copilul, dar un părinte trebuie să fie prezent şapte zile din şapte, să ştie cum să-şi gestioneze emoţiile puternice”, a explicat Laura Markham în cadrul conferinţei intitulate „Părinţi liniştiţi, copii fericiţi”.

După ce învaţă să-şi controleze propriile emoţii, mama poate stabili o legătură cu copilul, poate comunica mai bine, îl poate înţelege şi ajuta şi pe cel mic să-şi gestioneze emoţiile. Când un copil are o criză de furie, de plâns, el vrea ceva sau suferă, dar nu ştie să se exprime în alt mod. Trebuie lăsat să se linştească, iar apoi părintele să-i impună anumite limite, dar cu empatie.

Cum poate un copil să înveţe autocontrolul

Pentru a învăţa autocontrolul, copilul trebuie să afle că nu sentimentele lui sunt o problemă, cu doar comportamentul său, care trebuie controlat. Un copil care îşi reprimă sentimentele va deveni frustrat, nu va mai putea comunica deschis şi va ajunge un adult furios, pentru că aceste sentimente care nu sunt exprimate nu dispar, ci rămân în interiorul său şi îl macină.

De asemenea, un părintre nu trebuie să caute să-şi controleze copilul, ci doar să-l ghideze. Urletele venite din partea mamei sau ameninţările nu-l vor linişti pe copilul obraznic, ci îl vor speria, iar pe viitor îl vor învăţa că ţipetele sunt singurul mod de comunicare, pe care şi el îl va adopta. În plus, adulţii trebuie să ştie că un copil are sistemul neurologic în formare până la vârsta de 24 de ani, timp în care sinapsele trebuie să se dezvolte corect, să se adapteze.

Educarea prin pedepse nu este eficientă

Copilul nu poate fi controlat prin forţă, deoarece forţa provoacă instinctiv rezistenţă. Singurul mod prin care îi putem influeunţa pe copii este prin formarea unei legături cu ei, spune Laura Markham. Un copil care se simte conectat cu părintele lui, care îl consideră pe adult un model, îşi va schimba singur comportamentul, iar decizia de a se schimba în bine va veni din interiorul lui, nu va fi impusă din exterior. Asta este singura cale de durată, spune psihologul, pentru că orice regulă impusă din afară nu produce decât furie şi duce la minciună, la căutarea unui mod cât mai eficient pentru a o încălca.

(Laura Markham, expert internaţional în parenting, a susţinut o serie de conferinţe la Bucureşti despre creşterea copilului)

În plus, orice pedeaspă fizică aplicată copilului îi reduce acestuia coeficientul de inteligenţă. Studiile au demonstrat că la un copil care primeşte o singură palmă în fiecare lună, timp de 3 ani, nivelul IQ-ului scade cu 10%. Dar, dacă părintele va reuşi să fie chiar el un model pentru copilul său, atunci nu va mai fi nevoie de niciun fel de pedepse.

Părintele empatic, modelul ideal 

Există mai multe tipuri de părinţi, fiecare crescând un anumit tip de copil. Părinţii stricţi vor avea copii revoltaţi, furioşi şi chiar agresivi. Părinţii permisivi vor avea copii foarte egoişti, cei neglijenţi copii care suferă foarte mult şi nu vor avea niciodată încredere în ei. În schimb, părinţii empatici, care ştiu să comunice şi să impună limite corecte, vor creşte copii fericiţi, care vor şti ce este autodisciplină, lucru care le va fi de mare folos şi în viaţa de adulţi.

Copilul trebuie să ia singur deciziile corecte

Astfel, pentru a învăţa ce este autodisciplina, copilul trebuie să coopereze cu părintele şi să înveţe că trebuie să renunţe la un lucru pe care îl doreşte ca să aibă ceva ce-şi doreşte mai mult. De exemplu, dacă vrea să iasă afară la joacă, atunci trebuie să nu se mai uite la desene animate ca să aibă timp să-şi termine temele, explică Laura Markham.

Copilul trebuie să înţeleagă singur aceste lucruri şi decizia să-i aparţină lui, nu să fie impusă de părinte. La fel, un copil trebuie stimulat să-şi ţină promisiunea făcută, iar cea mai bună metodă este ca şi părintele să-şi ţină promisiunile, oricât de greu i-ar fi.

Şi în privinţa laudelor părinţii ar putea fi ceva mai reţinuţi, spune Laura Markham. Ei trebuie să laude mai ales efortul, încercarea, procesul, nu neapărat rezultatul pe care îl obţine copilul. La fel, cel mic poate fi ajutat să vadă consecinţele pozitive ale gestului său. În loc de: „Bravo! E foarte frumos că ai împărţit jucăriile”, părintele ar fi mai bine să spună: „Uite ce fericit este prietenul tău pentru că i-ai dat din jucăriile tale”.