Cât te costă să găseşti un nume unic în lume pentru bebeluşul tău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii cu dare de mână au la dispoziţie un nou serviciu excentric, prin intermediul căruia îi pot da copilului lor un prenume unic în lume.

În ajutorul celor care vor să îi dea un nume unicat copilului lor sar 13 specialişti în creaţie, patru istorici, 12 traducători şi doi avocaţi specializaţi în mărci, care înregistrează numele. Preţul plătit de oamenii cu dare de mână pentru un prenume nemaiîntâlnit este de 28.000 de euro. 

Cei 13 specialişti în creaţie puşi în slujba companiei suedeze Erfolgswelle petrec aproximativ 100 de ore în crearea unui prenume cât mai original, pe care cei patru istorici îl verifică pentru a se convinge că acesta nu a mai fost purtat de altă persoană.

În continuare, traducătorii se asigură că prenumele nu este folosit în alte ţări şi că nu are conotaţii negative dacă este tradus în altă limbă. La final, cei doi avocaţi verifică dacă există companii sau produse care poartă numele creat de echipă.

„Cunoaştem familiile şi facem o documentare a culturii lor. Le verificăm dorinţele şi gusturile, dar ei se află la putere, aşa că le prezentăm mai întâi o listă de 15-20 de nume bazate pe preferinţele lor, după care ne întoarcem cu o nouă listă cu 15 nume. Ne asigurăm că prenumele noastre se pronunţă uşor şi se potrivesc cu numele de familie. La final rămânem cu cinci nume, pe care le supunem unei jurizări din partea a 780 de persoane”, a declarat Marc Hauser, directorul executive şi proprietarul companiei Erfolgswelle.

Compania suedeză şi-a început activitatea în ianuarie 2015 şi a primit deja mai multe cereri, potrivit publicaţiei britanice „Daily Mail”.

Citeşte şi:

FOTO Copiii au nume trăsnite. Ce preferă celebrităţile pentru bebeluşii lor

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite