„Radarul“ infidelităţii: adulterul se vede de la distanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când suntem implicaţi într-o relaţie, ne este greu să concepem că partenerul de viaţă ne este infidel fără să avem semne foarte evidente. Se pare, însă, că străinii pot „mirosi” infidelitatea într-un cuplu doar privindu-l pentru câteva clipe, susţine un nou studiu.

Oamenii pot descoperi cu uşurinţă infidelitatea într-un cuplu doar observând câteva minute cum se poartă partenerii unul cu celălalt, scrie publicaţia americană „Huffington Post”.

Studiul, condus de medicul Nathaniel Lambert, profesor în cadrul Universităţii Birgham Young din Utah, Statele Unite, a fost efectuat cu ajutorul a 51 de studenţi de la Universitatea de Stat din Florida şi a partenerilor acestora. 

Fiecare student a completat un chestionar despre infidelităţile emoţionale sau fizice pe care le-au avut în timpul relaţiei cu actualul partener. După aceea, cuplurile au fost înregistrate timp de patru minute în timp ce unul din parteneri făcea un desen, fiind legat la ochi şi ghidat de perechea lui. Videoclipurile au fost apoi vizionate de şase persoane care nu-l cunoşteau pe niciunul dintre participanţii la studiu. Ele au fost rugate să aprecieze dacă vreunul dintre studenţi îşi înşală jumătatea.

Cercetătorii au descoperit că presupunerile străinilor despre infidelitatea celor aflaţi într-o relaţie au fost destul de precise. Pentru a se asigura că rezultatele primului experiment sunt valide, aceştia au organizat încă unul, cu ajutorul a 43 de cupluri şi cinci observatori. Din nou, corelaţiile făcute de observatori au fost, în mare parte, corecte.

De unde această abilitate surprinzătoare de a detecta infudelitatea? „Probabil că ne-a oferit un avantaj evoluţionist”, spune dr. Frank Fincham, co-autor al studiului. Mai exact, capacitatea de a mirosi” adulterul este un mod prin care natura ne ajută să nu ne pierdem timpul şi energia crescând copii care ar putea să nu fie ai noştri.

Citeşte şi:

Numărul femeilor infidele a crescut cu 40% în ultimii 20 de ani, dar bărbaţii rămân în top

Te-a înşelat o dată, te va înşela mereu?

3 motive pentru care femeile înşală. Destăinuirile unor soţii adultere

Temperaturile ridicate se fac vinovate de infidelitate

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite