3 motive pentru care femeile înşală. Destăinuirile unor soţii adultere
0Adulterul este principialul motiv de divorţ în toate colţurile lumii, iar rata infidelităţii a crescut la femei, odată cu independenţa financiară. Patru femei au acceptat să divulge motivele pentru care şi-au înşelat soţii.
Conexiunea emoţională cu partenerul este mai importantă pentru femei decât satisfacţia fizică. Iar când această legătură emoţională dispare, motivaţia pentru fidelitate scade.
Psihologii americani Michelle Jeanfreau, Anthony Jurich şi Michael Mong au încercat să descopere motivele care le determină pe femei să devină infidele. Cea mai bună metodă de a afla asta, spun psihologii, este să le întrebe chiar pe ele ce anume le-a nemulţumit în relaţia de cuplu.
Cei trei psihologi au realizat patru studii de caz în care au inclus femei cu vârste cuprinse între 24 şi 51 de ani, toate căsătorite şi adultere, scrie publicaţia Huffington Post. După o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, cele patru femei au divorţat. Cercetarea, publicată în revista „Contemporary Family Therapy” identifică 3 motive principale de infidelitate:
1. Timpul prea puţin petrecut împreună
Toate cele patru femei care au participat la studiul american şi-ar fi dorit să petreacă mai mult timp cu soţii lor, dar aceştia erau mai mereu ocupaţi şi le creau impresia că nu sunt o prioritate pentru ei. Jobul sau viaţa socială erau pe primele locuri în viaţa lor.
Bella, în vârstă de 48 de ani, a avut o aventură extraconjugală în urmă cu trei ani şi spune că era de multe ori supărată pe soţul ei pentru că era mereu plecat. „După ce am avut primul copil, venea de la muncă, făcea baie, eu pregăteam cina, el dormea puţin, apoi se trezea şi pleca în oraş să se distreze, în timp ce eu rămâneam cu copilul”, povesteşte Bella.
Kate (36 de ani), o altă femeie adulteră care a acceptat să participe la acest studiu, şi-a înşelat soţul după cinci ani de căsnicie, iar timpul prea puţin petrecut împreună cu el a fost, de asemenea, printre motivele invocate. „A început să vină acasă foarte târziu şi să plece foarte dvreme dimineaţa, aşa că abia dacă ne mai vedeam. Ne certam mereu pe această temă. Îmi doream să stăm mai mult împreună, dar el îşi făcea mereu alte planuri, care mă excludeau”, povesteşte ea.
2. Conflictele nerezolvate
Într-un cuplu în care există probleme de comunicare, conflictele rămân adeseori fără rezolvare, iar partenerii acumulează frustrări din această cauză. Cele patru femei din studiul american susţin că, deşi au reuşit să identifice problemele din cuplu, acesta nu era dispus să găsească soluţii pentru ele.
„Încercam mereu şi el spunea că data viitoare nu va mai face aceleaşi greşeli, dar le repeta mereu”, spune Kate. Linda, acum în vârstă de 51 de ani, a divorţat după 21 de ani de căsnicie. A început să îşi înşele soţul cu şase ani înaintea divorţului şi spune acum că nu a reuşit să găsească soluţii pentru conflictele din cuplu. „De obicei, plecam până când se calma, iar apoi reveneam acasă şi rămâneam supărată”, povesteşte ea.
Problemele nerezolvate din cuplu sunt o sursă de conflicte, iar acestea îndepărtează partenerii, explică psihologii.
3. Lipsa de atenţie
Pe parcursul studiului, spun psihologii, a devenit evident că cele patru femei tânjeau după atenţia soţului, iar relaţia extraconjugală a compensat această nevoie.
Bella a început să se gândească la o aventură când „cineva a început să-mi ofere afecţiunea de care aveam nevoie... atingerile şi senzaţiile care mă făceau să mă simt dorită.”
Zoie (24 de ani) a început să-şi înşele soţul după doar şapte luni de căsnicie şi spune că soţul ei nu îi acorda nici cinci minute din timpul lui. În schimb, bărbatul cu care a avut o aventură vorbea cu ea mereu şi era dispus să o asculte. Linda descrie cel mai bine ce îşi doresc femeile: „Vreau sp am lângă mine pe cineva care mă iubeşte pentru ceea ce sunt, care să îmi acorde atenţie şi să îmi creeze senzaţia că sunt importantă pentru el”, spune ea.