SUA a recuperat o parte a răscumpărării plătite hackerilor din Rusia de către Colonial Pipeline

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colonial Pipeline / FOTO EPA-EFE
Colonial Pipeline / FOTO EPA-EFE

Autorităţile americane au anunţat luni că au recuperat 2,3 milioane de dolari din răscumpărarea plătită unor hackeri de către grupul Colonial Pipeline după un atac cibernetic care i-a paralizat luna trecută reţeaua de oleoducte

„Departamentul Justiţiei a localizat şi a recuperat majoritatea răscumpărării pe care Colonial a plătit-o DarkSide luna trecută", a declarat procurorul general adjunct al SUA, Lisa Monaco.

La începutul lunii mai, grupul de hackeri despre care SUA spune că ar avea sediul în Rusia, au profitat de o breşă în securitatea reţelelor grupului Colonial, care transportă 45% din carburanţii consumaţi pe coasta de est a Statelor Unite.

Mai exact, hackeri au folosit un „ransomware”, un program care criptează sistemele informatice şi solicită răscumpărare pentru a le debloca. Colonial a fost forţat să-şi suspende operaţiunile de-a lungul celor aproximativ 8.800 de kilometri de oleoducte care merg din Texas până în apropiere de New York.

Pentru a relua distribuirea benzinei cât mai repede posibil, directorul general al Colonial Pipeline, Joseph Blount, a autorizat plata unei răscumpărări în criptomonede, pentru o sumă estimată la 4,4 milioane de dolari.

Înarmaţi cu un mandat semnat de un judecător din California, anchetatorii au reuşit să confişte luni 63,7 bitcoin. Aceştia fuseseră transferaţi la o adresă specifică pentru care FBI avea „cheia privată”, echivalentul unei parole, a declarat Departamentul Justiţiei într-un comunicat.

Având în vedere faptul că valoarea criptomonedei s-a prăbuşit recent, suma recuperată este de doar 2,3 milioane de dolari.

Operaţiunea de recuperea a criptomonedelor de la grupul de hackeri este prima realizată de o echipa operativă specială responsabilă de contracararea ameninţărilor de tip „ransomware”. Aceasta a fost instituită de către administraţia Biden şi reflectă o abordare tot mai dură în contracararea acestor ameninţări, responsabile luna trecută de atacarea mai multor industrii critice din mai multe ţări.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite