Rusia va oferi Naţiunilor Unite probe că atacul chimic din Siria ar fi fost comis de insurgenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov
Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov

Rusia va oferi Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite probe care ar demonstra că atacul chimic din 21 august este o „provocare" a rebelilor sirieni, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP.

„Avem suficiente probe că opoziţia recurge frecvent la provocări pentru a atrage o intervenţie militară în Siria. Le vom prezenta Consiliului de Securitate ONU", a declarat Lavrov.

„Este vorba de probe care demonstrează caracterul provocator al atacului chimic din 21 august", a subliniat Lavrov.

„De asemenea, avem informaţii conform cărora au existat mai multe incidente similare celui de la Al-Ghouta", din 21 august, a precizat şeful diplomaţiei ruse.

Statele Unite şi Rusia au ajuns la un acord în privinţa planului de plasare sub control internaţional şi de distrugere a arsenalului chimic sirian, regimul de la Damasc având la dispoziţie o săptămână pentru prezentarea listei cu arme neconvenţionale care ar urma să fie distruse, sub supravegherea Naţiunilor Unite, până la jumătatea anului 2014.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 100.000 de morţi.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite