În lume
Sunt peste 40 de morți și aproape 20 de oameni sunt dați dispăruți după ce ploile musonice au declanșat inundații fulgerătoare, trimițând torente de material vulcanic și noroi pe versanții vulcanului Merapi.
China caută susținători în Europa, promovând factorii geografici și economici ca bază pentru unificare.
Doisprezece soldați ai Tzahal au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost atacați de un roi de viespi în sudul Fâșiei Gaza, relatează Times of Israel .
Potrivit The Jerusalem Post, o rachetă trasă din Fâșia Gaza a căzut împreună cu o rachetă interceptor pe o clădire rezidențială.
Baza de artilerie a armatei israeliene din Khirbet Maer a fost supusă anterior focului de rachete și mortar.
Grupările criminale obscure Tokuryū în care sunt cooptați tineri studenți și chiar cetățeni obișnuiți cu slujbe au luat locul grupărilor mafiote yakuza, retrase în umbră și în declin după ce Japonia a înăsprit legislația împotriva acestora, relatează The Guardian și Japan Times..
Armata israeliană a ordonat sâmbătă civililor palestinieni să părăsească noi zone din oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, unde intenţionează să îşi extindă operaţiunile militare transmite dpa.
Accesul la gropile comune din Gaza este necesar pentru a efectua investigații independente și imparțiale cu privire la ceea ce s-a întâmplat.
Emirul Kuweitului, șeicul Mashaal Al-Ahmed Al-Jaber Al-Sabah, a anunțat vineri dizolvarea Adunării Naționale (parlamentul unicameral) și suspendarea anumitor prevederi ale constituției.
Activiștii care demonstrează împotriva proiectului de extindere a gigafabricii Tesla de lângă Berlin au avut parte vineri de ciocniri violente cu poliția, în timp ce unii dintre ei au încercat să intre pe șantier.
Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, au participat vineri la ediţia inaugurală a unui summit privind sănătatea mintală la o şcoală administrată de o organizaţie nonprofit locală asociată cu fundaţia lor din capitala Nigeriei, Abuja.
În Thailanda, 61 de persoane au murit de la începutul acestui an din cauza căldurii extreme care a afectat ţara asiatică timp de mai multe săptămâni, a anunţat vineri Ministerul thailandez al Sănătăţii, citat de AFP.
Balenele gigantice sei (Balaenoptera borealis), care au dispărut din apele din largul coastelor Patagoniei în urmă cu un secol din cauza vânătorii excesive, au început să reapară în aceste ape, fapt care demonstrează modul în care speciile îşi pot reveni dacă sunt luate măsuri adecvate.
Tancuri israeliene au ocupat vineri principalul drum care desparte jumătăţile estică şi vestică ale Rafah, încercuind practic întreaga parte estică a oraşului din sudul Fâşiei Gaza.
O navă de tip portcontainer încărcată cu ajutoare a părăsit joi Ciprul îndreptându-se spre Fâşia Gaza, un nou test pentru coridorul maritim înfiinţat pentru a livra ajutoare în enclava palestiniană asediată şi devastată de războiul în desfăşurate între Israel şi gruparea islamistă Hamas.
Accesul pe o insulă din sudul Thailandei şi într-un parc naţional de pe insula Phuket a fost închis joi după descoperirea unui episod de mare amploare de albire a coralilor, a anunţat Departamentul parcurilor naţionale şi pentru conservarea faunei şi a florei (DNP) din această ţară.
O platformă de webcam pentru adulți a plătit 2,6 milioane de dolari în contul bancar al controversatului influencer Tristan Tate, prin intermediul unei bănci din Caraibe, arată o investigație publicată de International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ).
Pentru Putin, confruntarea Israelului cu Hamas este un cadou, iar pentru Biden - o pierdere serioasă
Biden va trebui să-și amintească un lucru. Ceea ce este bun pentru Netanyahu este bun pentru Putin și, prin urmare, este bun și pentru Trump.
Gustavo Petro a numit faptul că „un organism administrativ aduce acuzații împotriva președintelui țării”, ca fiind o încălcare clară a constituției.
Șeful forțelor armate britanice, amiralul Sir Tony Radakin, a avertizat că tensiunile din întreaga lume „ajung la punctul de fierbere”, potrivit London Business News.
Președintele rus Vladimir Putin este deja pregătit pentru o mică operațiune împotriva statelor de frontieră ale NATO din nord-estul Europei, avertizează șeful contraspionajului militar polonez.
Secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a clarificat că Israelul s-a angajat să redeschidă punctul de control Kerem Shalom.
Un membru al conducerii grupului radical, Osama Hamdan, a avertizat Israelul că „invazia în Rafah nu va fi o plimbare ușoară pentru ei”.
O femeie din India, în vârstă de 26 de ani, și-a aruncat fiul de șase ani, cu handicap, într-un râu plin de crocodili, care l-au mutilat până la moarte. Ea şi-a motivat gestul prin faptul că tatăl băiatului i-a cerut în repetate rânduri „să scape de copil”.
Prețurile la uleiul de măsline vor crește și mai mult în acest an, în contextul în care producția mondială a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu, relatează The Guardian.
Boeing se confruntă cu o nouă investigație privind securitatea aeronavelor. „Produc avioane defecte”
În contextul în care Boeing se confruntă deja cu mari probleme legate de securitatea avioanelor, la începutul săptămânii au apărut noi acuzaţii la adresa companiei aeriene.
Armata israeliană (IDF) a anunţat marţi dimineaţă că a preluat controlul operaţional, cu ajutorul forţelor terestre, asupra zonei din Gaza a punctului de trecere a frontierei de la Rafah.
Premierul australian Anthony Albanese a denunţat marţi Beijingului comportamentul „inacceptabil" al unui avion de luptă chinez care ar fi lansat rachete de semnalizare în calea unui elicopter al marinei australiene deasupra apelor internaţionale, relatează AFP.
Mișcarea a adăugat că atacul a fost efectuat „ca răspuns la masacrele comise de entitatea uzurpatoare împotriva populației civile palestiniene”.
Ministerul de Externe asaudit a cerut comunității internaționale să „intervină imediat pentru a opri actele de genocid în desfășurare comise de forțele de ocupație împotriva populației civile fără apărare din teritoriile palestiniene ocupate”.