Kurzii şi noua geopolitică a Orientului  Mijlociu

Timp de aproape 17 ani Abdullah Ocalan a fost ţinut în celebra închisoare turcă din Marea Marmara, fără a putea comunica cu altcineva în afara membrilor familiei, până când Ankara a anunţat, la sfârşitul anului 2012,  că alături de reprezentanţii kurzi din Turcia şi Irak negociază cu acesta procesul de pace între guvernul turc şi PKK.

Mesajele au devenit apoi clare, PKK eliberând în urma apelului lui Ocalan opt persoane aflate în detenţie, dintre care şase soldaţi turci, liderul kurd anunţând mai apoi, în luna martie, începerea procesului de pace şi încetarea focului. Detaliile accordului sunt încă necunoscute în marea lor parte, neştiindu-se dacă grupurile afiliate din Iran şi Siria vor urma politica PKK,  precum nici detalii concludente ale procesului de pace. În acest sens, informaţiile apărute in presa turcă conform cărora pacea ar urma să se realizeze în patru etape: armistiţiul, implementarea unor reforme judiciare care să ofere cadrul legislativ pentru eliberarea unor militanţi kurzi, retragerea PKK dincolo de graniţele Turciei, implementarea unor reforme si mai apoi dezarmarea, nu au fost confirmate de autorităţile de la Ankara.

În ceea ce priveşte politica internă, opoziţia încearcă să câştige capital electoral criticând de fiecare dată când are ocazia politicile de negociere ale Guvernului. Mai mult, în timpul discursului public susţinut de Ocalan în faţa a peste 20. 000 de persoane, în care acesta anunţa încetarea focului, mai mulţi deputaţi ai opoziţiei au arborat drapelul turc pe birourile parlamentare, acuzând totdată ca steagul naţional a lipsit în timpul manifestaţiei, precum şi faptul că participanţii kurzi au purtat tricouri si bannere cu imaginea lui Ocalan, lucru interzis în Turcia.

La rândul său, premierul Erdogan nu a ezitat să critice atitudinea opoziţiei trimiţând acuze grave "Cei care nu sunt parte a soluţiei vor deveni parte a problemei. Am deschis uşa opoziţiei, însă liderii nu au dorit să se alăture procesului de negociere, ba chiar se opun acestuia. Nici măcar una dintre temerile pe care opoziţia le înaintează nu este corectă. Tot ceea ce ei doresc este să avem cât mai mulţi martiri, pentru a putea profita de pe urma acestora".

În ciuda controverselor interne, soluţionarea conflictului ce durează de peste 30 de ani ar oferi Turciei un avantaj strategic, atât prin prisma securităţii naţionale, cât şi prin consolidarea încrederii la nivel regional, ceea ce ar spori rolul Ankarei în soluţionarea disputei teritoriale privind Ciprul, precum şi rolul in soluţionarea conflictului din Nagorno Karabah. Din această perspectivă pot fi privite declaraţiile  lui Erdogan din urmă cu câteva zile, în care adăuga: “Nu putem rămâne indiferenţi faţă de problemele poporului azer. Dacă am fi făcut acest lucru nu am fi avut acum relaţii calde cu Baku. Nu putem rămâne indiferenţi faţă de violenţele comise împotriva civililor, indiferent că este vorba de azeri, palestinieni, sirieni, kurzii din Irak sau alte popoare”.

Din punct de vedere geopolitic, rezolvarea  problemei kurde în Turcia îndreaptă privirile către statele vecine ale Ankarei, ridicând ipoteza creării Kurdistanului prin ruperea teritoriilor populate de kurzii din nordul Irakului, la care se pot adăuga regiunile kurde din Siria. Tocmai de aceea este de precizat faptul că PKK se retrage în Irak, primul grup ajungând deja ieri, transportând cu ei puşti de asalt Kalashnikov, mitraliere uşoare şi lansatoare de grenade.

Bagdadul a replicat dur încă de săptămâna trecută, Ministerul de Externe anunţând că salută procesul de pace, însă nu poate accepta intrarea grupurilor armate în propria ţară, catalogându-le drept o ameninţare directă asupra statului. Însă a accepta nu este acelaşi lucru cu a permite, iar guvernul irakian ca urmare a anomiei sociale şi a autonomiei kurde, nu poate împiedica acest fapt.

Mai mult, pacea cu PKK ar asigura turcilor aprovizionarea de gaze naturale cu succes, livrate din zona nord-irakiană, în baza accordului deja semnat între Ankara şi Guvernul Regional Kurdistan din Irak, ceea ce ar rezolva ecuaţia securităţii energetice a Turciei, oferind totodată importante sume de bani kurzilor. Din această perspectivă, Turcia îşi poate consolida interesul naţional în relaţiile cu Iranul şi Rusia, evitând „şantajul energetic” al acestora.

Tot acest tablou ne confirmă sustenabilitatea a două ipoteze,  arătând că problema constituirii statului kurd este un subiect de actualitate, precum şi faptul că pe plan extern, Turcia urmăreşte realizarea unei pax-ottomana, prin care să devină principala putere atât in zona Orientului Mijlociu, a Mării Caspice cât  şi a Regiunii Extinse a Mării Negre.