Acordul Putin-Erdogan confirmă rolurile fiecăruia dintre actori în marele joc. În şi cu mult dincolo de Siria

Consecinţele acordului încheiat ieri la Soci sunt extrem de importante deoarece, evident, trimit semnale clare asupra modului în care cei doi semnatari doresc să continue alianţa care, împreună cu Iranul, a reuşit să schimbre fundamental peisajul de securitate din Orientul Mijlociu şi să-şi securizeze prezente şi viitoare spaţii de influenţă.

Este limpede că, de acum înainte, Rusia s-a impus ca singurul partener credibil care poate media mari acorduri de pace în întreaga zonă, acceptat ca atare de comunităţile religioase altfel tradiţional beligerante şi cu capacitatea de a asigura o prezenţă de securitate suficient de discrete, dar cu îndesul potenţial agresiv pentru a îndeplini rolul riscant de impunerea păcii. În fine, este semnalat tuturor ţărilor din zonă că retragerea americană din Siria, împreună cu cea imediat următoare din Afganistan, este una pe termen lung şi că Rusia, Turcia şi Iranul se pregătiseră foarte eficient şi de mai mult timp pentru această mişcare de acum care le-a permis să se mute imediat pe locul gol lăsat de trupele SUA, instalându-se imediat în fostele baze americane şi preluând controlul efectiv al zonei. Iar asta nu este doar o imagine de folosit la modul simbolic, probă mişcarea incredibil de rapidă făcută de ruşi care, în câteva zile, după ce americanii au părăsit în foarte mare grabă marea bază aeriană de la Tabqa, au lăsat ca sirienii să fie primii care să intre pe porţile deschise, apoi au venit ei în persoană, preluând o bază aerienă de mare importanţă strategică deoarece comandă întreg spaţiul aerien al estului Siriei şi poate adăposti marile bombardiere stragice şi super-cargourile de transport ale Forţelor aeriene ruse.

Aveţi aici textul memorandumului semnat ieri la Soci şi care începe să fie aplicat de azi de la prânz:

Below is the memorandum of understanding reached by the two countries, provided to Al Jazeera by the Turkish foreign ministry.

"President of the Republic of Turkey, Recep Tayyip Erdogan and President of the Russian Federation, Vladimir Putin agreed on the following points:

1. The two sides reiterate their commitment to the preservation of the political unity and territorial integrity of Syria and the protection of national security of Turkey.

2. They emphasise their determination to combat terrorism in all forms and manifestations and to disrupt separatist agendas in the Syrian territory.

3. In this framework, the established status quo in the current Operation Peace Spring area covering Tel Abyad and [Ras al-Ain] with a depth of 32km (20 miles) will be preserved.

4. Both sides reaffirm the importance of the Adana Agreement. The Russian Federation will facilitate the implementation of the Adana Agreement in the current circumstances.

5. Starting 12.00 noon of October 23, 2019, Russian military police and Syrian border guards will enter the Syrian side of the Turkish-Syrian border, outside the area of Operation Peace Spring, to facilitate the removal of YPG elements and their weapons to the depth of 30km (19 miles) from the Turkish-Syrian border, which should be finalized in 150 hours. At that moment, joint Russian-Turkish patrols will start in the west and the east of the area of Operation Peace Spring with a depth of 10km (six miles), except Qamishli city.

6. All YPG elements and their weapons will be removed from Manbij and Tal Rifat.

7. Both sides will take necessary measures to prevent infiltrations of terrorist elements.

8. Joint efforts will be launched to facilitate the return of refugees in a safe and voluntary manner.

9. A joint monitoring and verification mechanism will be established to oversee and coordinate the implementation of this memorandum.

10. The two sides will continue to work to find a lasting political solution to the Syrian conflict within Astana Mechanism and will support the activity of the Constitutional Committee."

Este, aşa cum vă spunem în urmă cu câteva zile, o continuare şi o dezvoltare adaptată actualei situaţii din teren, a ceea ce prevedea odinioară Acordul de la Astana, realizat tot sub mediere rusească. Vedeţi că, spre deosebire de prevederile conţinute în declaraţia comună turco-americană, aici apar detaliile strict necesare ale delimitării zonelor de competenţă, micşorarea zonei ce revine turcilor dar şi, cel mai important dintre toate, precizarea fundamentală a faptului că, în zona siriană a frontierei cu Turcia, patrulele vor fi asigurate în comun de poliţia militară rusă, dar şi de trupele de grăniceri siriene. Pentru a ne imagina cum va arăta viitorul, esenţial este, cel puţin din punctul meu de vedere, ceea ce este prevăzut la pct. 8, 9 şi 10:

Vor fi demarate eforturi comune pentru facilitarea întoarcerii acasă a refugiaţilor într-un mod sigur şi pe bază voluntară

 Asta înseamnă că, pentru prima dată, Rusia devine parte a operaţiunii de management a întoarcerii refugiaţilor în zonele de provenienţă, ceea ce o pune deja în poziţia de a organiza structurile economice, financiare şi logistice ale ajutorului internaţional. Inclusiv banii sosiţi de la UE.

Va fi stabilit un mecanism comun pentru a supraveghea şi coordona aplicarea acestui memorandum

 Adică se acceptă ideea că va exista un mecansim bilateral de management al crizei acesteia, posibil de exportat, ca atare sau cu modificări minore, către alte zone unde kurzii au mare nevoie de linişte şi garanţii internaţionale.

Cele două părţi semnatare vor continua să colaboreze în găsirea unei soluţii politice a conflictului sirian în cadrul mecanismului Astana şi vor sprijini activitatea Comitetului Constituţional

 În mod direct, se transmite că sunt deginitiv îngropate perspectivele (şi aşa aproape inexistente) de a mai vedea funcţionând vreodată negocieri în "Formatul Viena" susţinut de SUA.

Dar, din punctul medu de vedere, dacă este atât de evident că Rusia a câştigat prtida în Orientul Apropiat, asta nu înseamnă absolut deloc că înţelegerea profundă cu Erdogan nu a funcţionat. Ceea ce oferă Rusia cadou Ankaraei este readucerea Turciei în poziţie de broker de putere (fie şi asociat) în spaţiul lumii musulmane. Aceasta a fost dintotdeauna ambiţia Turciei, acesta este semnalul la care sunt acum atente celelalte ţări din zonă care sunt profund fragilizate de incertitudinea dată de totala impredictibilitate a alianţei cu SUA şi deloc doritoare să calce pe urmele kurzilor şi experienţei lor tragice de foşti aliaţi americani abandonaţi pe câmpul de luptă.

Turcia capătă un ascendent în ambiţia sa de a putea coordona o alianţă a statelor musulmane moderate, garantată de puterea aliată a Rusiei şi Iranului, promiţând, poate chiar cu şanse reale, să intre în forţă şi să pacifice zonele unde mai există conflicte religioase grave care să degenereze în jihadism.

Ca orice situaţi care se dezvoltă în Orientul Apropiat, şi aceasta este fluidă, dar cert este că are un sens promiţător şi, mai ales, implică cu mult mai mult forţele locale, promiţând, să sperăm cu succes, că aşa începe să se contureze perspectiva unei soluţii negociate de pace.