Sume uriaşe cheltuite de Comisia Europeană din banii contribuabililor europeni pentru migranţi. Rezultatele, deloc pe măsură. Cine răspunde?

În principiu, raportul dat publicităţii de Parlamentul European - Direcţia generală pentru politici interne, departamentul de politici interne, probleme bugetare - ar trebui să stârnească o reacţie dură nu numai din partea europarlamentarilor, ci şi la nivelul şefilor de state şi guverne, acum că se adună la un Summit în octombrie pentru a mai discuta ce-i de făcut cu Europa asta care pârâie din toate încheieturile.

Puteţi accesa raportul aici.

Ar trebui, după o logică minimală de bun simţ, să-i oblige nu numai să recunoască eşecul echipelor de planificatori ai Comisiei Europene, dar şi faptul că ei înşişi nu au ştiut (sau nu au vrut să ştie) că, în afară de vorbe, planuri, agende sau declaraţii solemne, banii ăştia ai contribuabililor europeni chiar ar fi trebuit să producă rezultate.

Despre ce sume e vorba?

„În ultimele luni ale anului 2015 şi la începutul lui 2916, Comisia Europeană a mobilizat într-un mod fără precedent un buget european de peste 10 miliarde euro, mai mult decât o dublare a alocării iniţiale, pentru a răspunde crizei refugiaţilor şi pentru a oferi asistenţă ţărilor cele mai afectate, oferind un nou cadru de coordonare şi cooperare pentru ţările din Balcanii de vest, demarând un nou parteneriat cu Turcia şi propunând o nouă structură, garda de europeană de frontieră şi de coastă. În ciuda tuturor măsurilor luate, rămâne la un nivel ridicat incertitudinea privind puternicul influx de solicitanţi de azil precum şi asupra impactului economic al fenomenului” (sbl.n.).

Asta e. Aşa este. Ce este şi mai grav este că se pare că şi aşa va rămâne din moment ce, cu toate promisiunile şi angajamentele pe care le-am auzit în această perioadă, inclusiv de la şefii de state şi guverne cu ocazia diverselor lor reuni formale şi informale, a fost absolut imposibil ca măcar acum, la fine de septembrie 2016, să poată exista în privinţa migraţiei ilegale o estimare europeană profesională, una de probabilitate şi de risc, în funcţie de care să fie luate viitoarele decizii politice şi, în consecinţă, adaptate bugetele necesare.

Nu există o asemenea analiză, context în care autorii raportului Parlamentului European afirmă, cu inocenţă şi sinceritate, că „nu este posibil să estimăm câţi noi solicitanţi de azil şi migranţi sunt de aşteptat să sosească în anii care au rămas din Cadrul Financiar Multianual (sau după aceea), deoarece asta depinde de mai mulţi factori precum situaţia din teren, spre exemplu din Siria, de cea din ţările care sunt primul punct de intrare în regiune, precum şi de capacitatea Turciei de a găzdui solicitanţii de azil pe teritoriul ei”.

Dacă o asemenea estimare nu există (şi nici nu pare să fie în proiect), atunci apare o întrebare logică: pe ce criterii se face realocarea de fonduri şi restructurarea capitolelor bugetare europene? Căci despre asta e vorba: au fost redirecţionate resursele alocate programelor prevăzute în diversele capitole bugetare pentru organismele şi agenţiile de profil, dar, notează raportul, „resursele existente de la alte capitole ale bugetului UE (precum Politica de Coeziune şi Agricultura), au fost realocate pentru a face faţă situaţiei”.

Singurul răspuns la îndemână şi, de altfel, singurul credibil, este că resursele bugetare au fost realocate pe măsură ce situaţia devenea mai gravă şi mai amplă şi, lucru deloc neglijabil, pe măsură ce se dezvoltau reacţii din ce în ce mai dure, chiar de disperare, la nivelul opiniilor publice. Astfel, notează raportul Parlamentul European, „la nivelul anului 2015, au existat opt amendamente bugetare în scopul adaptării bugetului UE la noile situaţii... În plus, adăugate la toate acestea, prin amendamentele bugetare nr. 5 şi nr. 7 din 2015, a fost prezentată în octombrie Scrisoarea nr. 2 privind amendamentele la Bugetul General 2016 şi mai apoi adoptată de autoritatea bugetară... conţine prevederea unor întăriri bugetare de 1,380 milioane euro... pentru măsuri imediate în vederea managementului crizei refugiaţilor... plus 1 miliard euro din pachetul de 3 miliarde prevăzut în acordul cu Turcia”.

Astfel, doamnelor şi domnilor contribuabili europeni, trebuie să ştiţi că previziunile pentru 2017 estimează că în domeniul „acţiunii interne” privind răspunsul la problemele migraţiei, refugiaţilor şi crizei de securitate este alocată suma de 3 miliarde de euro,  la capitolul „cheltuieli privind refugiaţii/migraţia” sunt prevăzuţi 2,2 miliarde euro, cu o „parte considerabilă legată de nevoile migraţiei, spre exemplu Instrumentul de pre-aderare care creşte în legătură cu stabilirea Facilităţii pentru refugiaţi în Turcia”.  

Dar şi asta este foarte puţin, susţine raportul Parlamentului European, ”dată fiind seriozitatea situaţiei”, propunerile fiind de mărire considerabilă, pe viitor, a contribuţiei Statelor Membre şi de flexibilizare la maximum a legislaţiei care să permită utilizarea rapidă a fondurilor existente pentru a răspunde crizelor. Drept care, atenţie mare la ce ne aşteaptă în viitor şi cum se va discuta şi decide la viitoarele Summituri, apare remarca aceasta în capitolul de concluzii finale:

„Decizia fundamentală este dacă, da sau nu, fondurile adiţionale ar trebui să vină de la UE sau din bugetele Statelor Membre, depinde de deciziile politice care trebuie luate privind guvernanţa sau migraţia, controlul frontierelor externe, politica în domeniul refugiaţilor şi libertatea de mişcare în interiorul UE - şi pe această bază se poate lua o hotărâre asupra canalelor celor mai potrivite de cheltuirea banilor”.

Pe fond, problema cea mai gravă a acestui raport este că, paradoxal, foarte sincer fiind şi extrem de corect factual, arată exact unde este hiba profundă care generează atâtea dintre temerile şi incertitudinile europene ale momentului: indică, matematic ireproşabil, pe ce se cheltuiesc şi pe ce se vor da banii în viitor, fără a face analiza paralelă, absolut normală, a eficacităţii în teren a fiecăruia dintre aceste angajamente bugetare făcute din banii contribuabilului european.

De asta cred că este neapărată nevoie pentru a demara, măcar în acest domeniu de analiză, procesul la care s-au angajat liderii europeni la Bratislava, adică o credibilizare a Europei prin apropierea sa reală de cetăţeni. Numai, cred eu, a trecut de mult timpul angajamentelor şi promisiunilor, iar cetăţenii Europei chiar ar merita să vadă, spre exemplu, partea a doua a unui asemenea studiu şi în care, ţară cu ţară, să fie demonstrată utilitatea planificării europene şi a investiţiilor acestea enorme.

Dacă nu? Atunci, foarte previzibil, urmează să crească şi, la un moment dat, să explodeze sub o formă sau alta această neîncredere a cetăţeanului european că propriile sale probleme, dorinţe şi aşteptări au fost luate cu adevărat în seamă şi că, foarte concret, li s-a dat un răspuns.

Degeaba proiecte, planuri de măsuri şi angajamente formale dacă cetăţeanul european nu va vedea rapid, aliniate pe coloane cum sunt cheltuielile listate în acest raport, dovezile că ele au produs rezultate statistic considerabile în ceea ce înseamnă protecţia fiecăruia dintre noi într-o Europă aflată acum sub asalt multiplu, cel mai important fiind acesta la migraţiei ilegale şi nestăpânite.