Steve Bannon, în derivă în Europa sau emisar al internaţionalei populiste?

Steve Bannon, fost ofiţer în Marina Statelor Unite, fost bancher în cadrul Goldman Sachs, producător de filme la Hollywood şi eminenţa cenuşie a ultimilor ani din spatele publicaţiei conservatoare Breitbart, a fost numit în 2015 de Bloomberg drept „cel mai periculos agent politic din America“.

The New Yorker titra pe Twitter în 2017 că numirea lui Bannon drept strateg-şef în cadrul Casei Albe este „un eveniment epocal“, bineînţeles, cu o conotaţie apocaliptică. Bannon şi-a construit o reputaţie drept o persoană care prosperă sub spectrul controversei şi un agent politic extrem de percutant în capacitatea sa de a promova o naraţiune în spaţiul concurenţial al politicii americane, în special una care se bazează pe caracterizarea negativă a oponenţilor săi politici. Reputaţia sa este cea a unui om destinat mai degrabă să distrugă edificiul puterii, decât să îl clădească.

Titlul plin de gravitate din Bloomberg este asortat aproape comic cu o poză a lui Steve Bannon în sediul Breitbart din Washington, aşezat pe o canapea de piele, îmbrăcat în pantaloni scurţi, nebărbierit şi într-o poziţie relaxată, cu o urmă aproape nedetectabilă a unui zâmbet. Pentru cei care îl cunosc,  acesta este stilul său caracteristic, informal, o încercare de întruchipare a unui „blue-collar worker“, un exponent al „omului uitat“, un concept intens utilizat şi de Donald Trump în timpul campaniei prezidenţiale. Însuşi Bannon îi spune reporterului Bloomberg că „provine dintr-o familie de muncitori de origine irlandeză, catolici, pro-Kennedy, pro-uniune şi democraţi“.

O afirmaţie interesantă având în vedere preferinţa aparentă pentru spectrul de dreapta al politicii americane. În ceea ce priveşte istoricul politic al familiei sale, Bannon explică în continuare cum  a fost profund dezamăgit de politicile lui Jimmy Carter şi reactivat politic de administraţia Reagan, un preşedinte comparat des de susţinătorii lui Trump cu actualul preşedinte. Imaginea lui Bannon este complementară cu atitudinea sa editorială, motto-ul publicaţiei Breitbart, pe care o conducea la momentul respectiv, fiind „bursucii nu dau doi bani pe nimic“, o traducere politicoasă a mesajului original, care face trimitere la  virulenţa reporterilor şi reportajelor Breitbart, care adesea ignoră cutumele jurnalistice şi corectitudinea politică.

Odată cu concedierea sa extrem de publică din poziţia de strateg-şef la Casa Albă, Donald Trump numind-ul pe acesta „Sloppy Steve“ – Neglijentul Steve, ca urmare a unor revelaţii din cartea publicată de Michael Wolff, Fire and Fury, Bannon a intrat într-un con de umbră fiind demis şi din cadrul publicaţiei Breitbart, pierzându-şi astfel principala portavoce de transmitere a mesajului său populist. Totuşi, chiar dacă Bannon a fost exilat din centrul mişcării populiste la a cărei ascensiune a contribuit, ecourile unei mişcări similare de peste Atlantic nu îi erau străine.

FOTO EPA

Una din ideile principale ale concepţiei politice a lui Bannon este lupta omului de rând, a cetăţeanului muncitor, cu aşa-numitul establishment, o elită politică şi de afaceri care s-a împământenit în eşaloanele superioare ale societăţii americane şi care îşi perpetuează existenţa prin diverse metode, printre care şi controlul asupra mainstream media. Acest mesaj se pliază foarte uşor şi organic pe mesajul unor partide politice din Europa care militează împotriva Uniunii Europene, în general, şi în particular împotriva liberului schimb, imigranţilor şi cedării suveranităţii naţionale. Odată scos pe uşa din spate din Casa Albă şi eşuând în susţinerea unor candidaţi republicani în diverse alegeri locale, printre care şi cea a lui Roy Moore în Alabama, acesta din urmă aflându-se sub spectrul acuzaţiilor de molestare sexuală a unor minori, Bannon s-a îndreptat aproape natural către Europa, unde populismul şi partidele de extremă-dreapta au o fundaţie mult mai adâncă decât în Statele Unite.

Legăturile sale cu UKIP şi Nigel Farage sunt documentate cel puţin din 2014. Publicaţia Politico relatează cum Bannon l-a invitat pe Farage în casa sa din Washington, în 2014, unde discursul acestuia din urmă „a dat pe spate“ invitaţii conservatori americani prezenţi.  În acelaşi an, Breitbart, sub conducerea lui Bannon, a deschis o filială la Londra, unde a devenit o platforma pentru elementele care criticau Uniunea Europeană, promovând în mare parte mesajul electoral UKIP. Pe 24 iunie 2016, la o zi după referendumul din Marea Britanie, Farage era în direct în emisiunea radio a lui Bannon, unde acesta din urmă îi transmitea că rezultatul „este o mare realizare“, felicitându-l pentru rolul său în Brexit.

Pe 6 martie, Bannon a fost prezent în Zurich, Elveţia, la o conferinţă organizată de publicaţia conservatoare Die Weltwoche, la invitaţia redactorului-şef şi membru al partidului de extremă-dreapta SVP, Roger Koppel. Time relatează atmosfera din sală, Bannon intrând pe melodia „Eye of the tiger“, spunând că “valul istoriei este de partea noastră“.  Nu toate mesajele şi ideile transmise de Bannon au fost bine primite de publicul din sală (care trebuia să se înregistreze în avans şi să plătească o taxă de participare). Spre exemplu, ideea conform căreia cetăţenii de rând sunt subjugaţi de mari corporaţii şi grupuri financiare nu a generat reacţii pozitive, având în vedere cât de mult a beneficiat Elveţia de pe urma globalizării şi a legislaţiei sale bancare. Bannon l-a numit pe Christoph Blocher, fostul şef SVP şi figură centrală a extremei-drepte în Elveţia, „Trump înaintea lui Trump“, conform publicaţiei thelocal.ch. Coincidenţă a facut ca doar cu câteva ore înaintea discursului, Blocher să îşi dea demisia din comitetul director al SVP.  De asemenea, Bannon a avut o întâlnire în Zurich şi cu Alice Weidel, liderul partidului AfD din Germania. Weidel a confirmat  întâlnirea şi a spus că este interesată de experienţa în media a fostului CEO Breitbart, având în vedere că, în opinia ei, AfD este în permanenţă caracterizat greşit de media din Germania şi Europa.

Pe 10 martie, Bannon a ţinut un discurs la Lille, Franţa, în faţa unui public format din suporteri şi membri ai partidului Front National, condus de Marine Le Pen. Bannon a spus auditoriului „să poarte eticheta de rasist cu mândrie“, după cum relatează thelocal.fr. Front National se află într-o situaţie neclară din punct de vedere al direcţiei şi identităţii, Marine Le Pen dorind să redenumească partidul, într-o încercare de delimitare faţă de trecutul creat de tatăl ei. Totuşi, din 30.000 de membri de partid care au răspuns la un sondaj cu privire la schimbarea numelui organizaţiei, doar 52% au fost de acord cu această iniţiativă. Marine Le Pen a fost totuşi clară cu privire la această schimbare: „Fără o schimbare de nume nu vom putea să încheiem alianţe. Fără alianţe nu vom putea să preluăm puterea“. Afirmaţia conţine adevăr politic dar nu pare a se plia pe realitatea politică din Franţa. France24 citează un sondaj conform căruia 82% din francezi au o părere negativă faţă de Donald Trump, cu 11 procente mai mult faţă de Vladimir Putin, ceea ce face din Bannon, prezentat de Le Pen drept arhitectul victoriei campaniei Trump, o alegere cel puţin ciudată pentru a încheia alianţe în Franţa.

Donald Trump şi Steve Bannon FOTO AFP/ Getty Images

Şi Bannon a făcut o gafă, lăudând-o pe nepoata lui Le Pen, Marion Maréchal-Le Pen pentru discursul susţinut în cadrul CPAC (Conservative Political Action Conference), unul din cele mai importante evenimente politice din calendarul republican, devenit în ultimii ani un fief al conservatorilor duri ai partidului lui Lincon. În cadrul partidului şi în Franţa este cunoscută rivalitatea dintre cele două Le Pen. Chiar dacă Marion s-a retras din politică, apariţii precum cea de la CPAC şi tinereţea o fac un rival foarte periculos pentru Marine Le Pen, care a trebuit să îi explice lui Bannon că presa încearcă doar să încurajeze această rivalitate prin acest gen de întrebări. Această gafă denotă faptul că Bannon mai are multe de învăţat despre detaliile şi nuanţele politicii continentale, jucând mai degrabă rolul unei majorete pentru Le Pen, aşa cum susţine şi France24.

Înainte de vizitele din Elveţia şi Franţa, prima oprire a lui Bannon în Europa a fost în Italia. Vizita din martie s-a suprapus în mod voit peste anticiparea rezultatului alegerilor parlamentare, unde partidele populiste Liga şi Mişcarea 5 Stele au reuşit să câştige procente semnificative din locurile din Parlament. Se pare că Bannon vede în evenimentele politice din Italia cel mai puternic stâlp de susţinere a populismului în Europa. Într-un interviu pentru publicaţia The Telegraph, Bannon spune că:

„Italia se află, mai mult decât orice alt loc din lume, mai mult decât Brexit, chiar mai mult decât revoluţia Trump din Statele Unite, la frontiera mişcării de suveranitate.“

Retorica lui Bannon a mers mai departe, într-un teritoriu mai mult decât sensibil, lăudându-l pe fostul dictator italian, Benito Mussolini. Într-un interviu pentru secţiunea dedicată Statelor Unite a publicaţiei britanice The Spectator, Bannon spune că Mussolini „a fost în mod clar iubit de femei, este plin de virilitate. Avea, de asemenea, un simţ extraordinar al modei, cu acele uniforme. Sunt fascinat de Mussolini.“ Declaraţia nu este deloc benignă deoarece invocă două teme importante pentru cultura fascismului şi a extremei-drepte în Europa: patriarhia şi simbolistica, exprimată prin uniforme şi alte însemne, care deseori sunt menite să exprime o ierarhie socială extrem de rigidă, precum şi superioritatea celor care le port.

Între timp, Italia, chiar şi după finalizarea alegerilor, nu reuşeşte să îşi găsească o urmă de stabilitate politică, având în vedere nominalizarea lui Paolo Savona, în vârstă de 81 de ani, pentru poziţia de Ministru de Finanţe, din partea partidului Liga, condus de Matteo Salvini. Nominalizarea a fost refuzată de preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, pe motiv că acesta ar susţine ieşirea Italiei din zona euro, ceea ce ar declanşa o perioadă de incertitudine economică ce ar dăuna majorităţii populaţiei şi economiilor familiilor italiene. În mod paradoxal, acest refuz ar putea să conducă la o situaţie favorabilă pentru Salvini şi chiar pentru Mişcarea 5 Stele (M5S), condusă de Luigi Di Maio şi fondată de Beppe Grillo. În acest mediu post-alegeri foarte combativ şi haotic, Liga a înregistrat creşteri masive în sondaje, ajungând la o susţinere de 24.4%, de la 17.4%, conform unui sondaj SWB, citat de Bloomberg. Interesant şi îngrijorător în acelaşi timp este că aceste câştiguri s-au realizat de pe urma partenerului de centru-dreapta din coaliţie, Forza Italia, condus de Silvio Berlusconi, care a căzut la un nivel de 9.4%. În acelaşi timp, M5S a stagnat la 32%. Această dinamică electorală oferă o motivaţie clară populiştilor de a împinge spre un nou scrutin în viitorul apropiat şi de a-i acorda un vot de blam preşedintelui Mattarella.

Cert este că acest stil de a face politică cu o cutie de chibrituri în mână lângă pompa de benzină este pe placul lui Bannon care susţine fără echivoc renunţarea la orice fel de compromis vis-a-vis de elita conducătoare a Italiei, detronarea politicienilor de centru şi instaurarea unui guvern populist. În interviul din The Spectator nu încearcă să facă discuţia despre stânga sau dreapta. Chiar dacă campania lui Trump şi ideile lui Bannon au fost puternic asociate cu mişcarea alt-right din Statele Unite, o pseudo-ideologie de extremă-dreapta, iar republicanii sunt consideraţi a fi în spectrul de dreapta politic în Statele Unite, Bannon încearcă să se distanţeze de această dihotomie şi îşi exprimă admiraţia pentru arme politice fără colorit politic. Spre exemplu, furia, folosită de Beppe Grillo şi a sa M5S pentru a realiza câştiguri electorale extraordinare pe un buget minim. De fapt, ceea ce el susţine este o coaliţie între MS5 şi Liga, o coaliţie a populiştilor, care ar deturna complet viitorul politic al Italiei, spre o direcţie incertă. Singurul lucru care stă în faţa unui astfel de deznodământ este faptul că Salvini nu renunţă la coaliţia cu Berlusconi, un exponent al elitei corupte în vederea lui Di Maio.

În mai, Bannon s-a întors în Europa, de data asta vizitând Europa Centrală, mai exact Ungaria şi Republica Cehă. În data de 22 mai, în Praga, într-o sală aurită a Palatului Žofín construit în stil neo-renascentist, Bannon a fost invitat la conferinţa intitulată „Ce naiba se întâmplă cu America?“, moderată de fostul Ministru al Apărării şi ambasador în Statele Unite, Alexandr Vondra. Conferinţa a fost organizată de grupul industrial Czechoslovak Group, în cooperare cu Universitatea CEVRO. Bannon a avut drept partener de dezbatere pe Lanny Davis, democrat, fost consilier al lui Bill Clinton şi un apropiat al familiei Clinton. Bannon a fost direct şi poate chiar agresiv în expunerea sa. Conform relatării Washington Post, fostul strateg de la Casa Albă a mustrat publicul, sau mai degrabă oficialii cehi, pentru că nu şi-au respectat obligaţiile cu privire la bugetul de apărare, spunând „ar trebui să vă fie ruşine“.  De asemenea, Bannon a fost foarte direct cu privire la Angela Merkel, care, în opinia sa, va rămâne „personalitatea politică cea mai slabă a secolului XXI“. În mod surprinzător, Czechoslovak Group, o companie specializată pe contracte militare, este reprezentată de Davis, un adversar politic al lui Trump şi prin extensie, a mesajului lui Bannon. Dezbaterea poate să fie vizionată aici.

Viktor Orban FOTO EPA-EFE

În Ungaria, Bannon a avut parte de o primire mai caldă, în cadrul unui eveniment mai amplu. Aici Bannon şi-a expus susţinerea pentru Orban şi mesajul său deja cunoscut cu privire la imigraţie şi naţionalism economic în cadrul conferinţei „Viitorul Europei“, o conferinţă adresată oficialilor din grupul Vişegrad (Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia). Discursul s-a înscris în aceleaşi linii directoare ca şi restul prelegerilor şi interviurilor acordate de Bannon în periplul său în Europa, uneori cuvânt cu cuvânt. Teme precum „partidul de la Davos“, „elita globală“ sau „media drept partid de opoziţie“ se regasesc în acest discurs, pigmentate cu referinţe la politica locală şi la Viktor Orban. Cei doi chiar au fost surprinşi într-o poză şi se pare, conform informaţiilor puse la dispoziţie de publicaţia The Spectator, au avut o întrevedere tête-à-tête în care, conform purtătorului de cuvânt al lui Bannon, ar fi discutat despre mişcările naţionaliste din Europa de Vest şi Statele Unite şi despre ultima victorie electorală a lui Orban.

Totuşi, care este scopul final al lui Bannon în acest tur al Europei? Este un emisar al mişcării populiste care l-a propulsat peTrump în poziţia de preşedinte, un pod între două lumi, sau doar îşi caută relevanţa pe un continent unde acest gen de mişcări au o istorie mult mai îndelungată şi, adeseori, mult mai violentă?

Răspunsul cred că este uşor nuanţat. În ceea ce priveşte vizita sa în Budapesta, s-ar putea să vorbim despre ceva mai complex decât un fost consilier la Casa Albă încercând să redevină relevant. În acest articol republicat de Hungarian Spectrum şi publicat original de Washington Post, autorii argumentează faptul că administraţia Trump, în logica aplicată până acum atât în politica internă, precum şi în cea externă, doreşte să aibă o abordare complet opusă de cea a administraţiei Obama. Astfel, vis-a-vis de Ungaria, există semnale conform cărora derapajele autocratice ale lui Orban nu vor mai fi sancţionate. Pe 15 mai a avut loc o întâlnire la nivel înalt între John Bolton, consilie rprezidenţial pe probleme de securitate naţională şi Jeno Megyesy, consilier pe probleme ce ţin de Statele Unite pentru Viktor Orban. Megyesy a fost implicat în investigaţia Congresului american asupra legăturilor lui Carter Page, membru al campaniei Trump, cu diverşi indivizi cu conexiuni sau atitutidini pro-ruse, printre care şi Megyesy, cu care Page s-a întâlnit în Budapesta, în septembrie 2016, după cum relatează The Hill. Astfel, în ceea ce priveşte Ungaria, este posibil ca Bannon să acţioneze ca un emisar neoficial al administraţiei prezidenţiale, într-o încercare de reconciliere cu Viktor Orban.

Desigur, ceea ce Bannon întreprinde pe teritoriul Europei poate fi văzut şi drept oportunism. Un demers oportunist, în contextul în care candidaţii pe care i-a susţinut în diverse curse electorale la nivel de Senat în Statele Unite au eşuat, împingându-l spre a se reorienta spre meleaguri politice mai propice. În acelaşi timp, acest oportunism economic şi de imagine se pliază pe o convingere a sa conform căreia o revoluţie globală este în plină desfăşurare şi el este un apostol al acesteia, cu chibritul în mână, gata să incendieze orice oponent politic sau de altă natură care contestă ortodoxia populistă.

Un argument în acest sens este schimbul de replici destul de bizar cu reporterul publicaţiei The Spectator, în interviul citat mai sus. Bannon face referire la politica populistă a fraţilor Gracchi, Tiberius şi Gaius, în Imperiul Roman, în timp ce Nicholas Farrell, autorul interviului îl apostrofează pentru aluzia istorică pretenţioasă. Bannon îi spune că nu îl va lăsa să coboare nivelul intelectual al discuţiei doar pentru că face referire la populism şi la clasa muncitoare, dând exemplul familiei sale, muncitori care îl citeau pe Plutarh. Acest comentariu cred că indică faptul ca Bannon se vrea a fi un intelectual al populismului, citabil pe viitor de o generaţie în care populismul şi naţionalismul economic domină ideologic Vestul. Acest presupus caracter erudit, intelectual, este reiterat şi de alte publicaţii care nu au motive să fie prietenoase cu Bannon. Politico, într-o analiză intitulată „Omul care vrea să demanteleze Vestul“, menţionează interesul profund al lui Bannon pentru istorie şi în mod particular pentru Europa.

Chiar dacă, la primă vedere aventurismul lui Bannon în Europa pare a se trage din faptul că nu îşi mai găseşte locul în politica americană, acesta a mai vizitat bătrânul continent şi a ţinut discursuri cu privire la viziunea sa şi anterior asocierii cu Donald Trump, pe vremea când era CEO la Breitbart. Chiar dacă prezenţa sa a fost doar electronică, prin intermediul Skype, Bannon a răspuns la o serie de întrebari în această conferinţă din 2014, susţinută la Vatican şi organizată de Institutul pentru Demnitate Umană, grup fondat de Benjamin Harnwell, consilier al parlamentarului european britanic Nirj Deva şi prezidat de cardinalul american Raymond Burke, una din vocile cele mai conservatoare din Vatican, demis de Papa Francisc în 2014, datorită opoziţiei sale faţă de noile poziţii vocalizate de Biserica Catolică faţă de instituţia familiei şi homosexualitate.

Intervenţia este una importantă deoarece observăm aceleaşi teme expuse de Bannon ca în discursurile şi interviurile susţinute în Europa în ultimele luni. Acest fapt indică o consistenţă asumată a unei persoane care are o viziune lărgită asupra unui concept, nu doar o strategie de recuperare a unei relevanţe politice şi/sau financiare.

Ceea ce este îngrijorător este faptul că în cadrul acestui discurs, foloseşte drept reper ideologic, deşi nu în mod direct şi fără echivoc, ideile lui Julius Evola, scriitor şi filozof din secolul XX, adept al fascismului, anti-semitismului şi al segregării rasiale. Deşi Bannon face referire la şcoala tradiţionalistă din care face parte Evola, nu se poate să nu subliniem faptul că Evola era un ferm contestatar al creştinismului. În contextul în care prelegerea sa avea loc la Vatican, cu o audienţă profund creştină, este greu de înţeles de ce ar fi ales să îl citeze pe Evola. Chiar dacă referinţa la scriitorul italian a facut-o în contextul influenţei sale asupra lui Aleksandr Dughin, care la rândul său a influenţat doctrina eurasianismului în geopolitica Rusiei, caracterizând regimul lui Putin drept un regim cleptocratic şi o putere periculoasă care vrea să se extindă, este puţin probabil ca Bannon să nu fie la curent cu faptul că scrierile lui Evola sunt populare în rândul mişcării alt-right din Statele Unite. Publicaţia The Atlantic notează discrepanţa dintre valori iudeo-creştine intens citate de Bannon şi ideile lui Evola.

Singurul mod prin care se poate stinge furia pe care a folosit-o drept combustibil politic, atât el, cât şi populiştii Europei, este ca cei care cred în viitorul liberal al Europei şi în proiectul european, să deschidă uşa dialogului cu aceia dintre noi care resimt acea furie.

Cu siguranţă Bannon visează la o internaţională populistă care să schimbe cursul istoriei în Vest şi care să îl recunoască drept unul din părinţii fondatori. Cu siguranţă vizitele sale în Europa nu au doar rolul de a-i creşte relevanţa, imaginea şi gradul de expunere, ci şi o motivaţie ideologică, mai profundă decât cea financiară. În acelaşi timp, în mod realist, Bannon şi-a pierdut adevarata putere şi anume capacitatea de a-i şopti în ureche preşedintelui american. Chiar dacă fostul şef al campaniei prezidenţiale şi strateg la Casa Albă are o viziune relativ sofisticată a mişcării populiste din Statele Unite şi Europa, asocierea sa cu diverşi politicieni în Europa nu va aduce nicio schimbare sau avantaj major acestor mişcări pe bătrânul continent.

Totuşi, ideologia pe care o propovâduieşte este una periculoasă pentru cei care cred în proiectul comunitar şi perpetuarea sa. Chiar dacă la nivel individual nu mai are capacitatea de a influenţa politica la nivel înalt, acesta a demonstrat deseori că nu trebuie subestimat şi faptul că se asociază cu Viktor Orban, Marine LePen sau Matteo Salvini ar trebui să dea de gândit nu birocraţilor din Bruxelles, ci societăţii civile europene, fie că este cea din Belgia, Franţa, Ungaria sau România. Ascensiunea sa a exploatat doleanţe şi anxietăţi reale ale unor porţiuni din societatea americană sau cea britanică, care s-au dovedit a fi cronicizate şi sistemice şi în Europa.

Singurul mod prin care se poate stinge furia pe care a folosit-o drept combustibil politic, atât el, cât şi populiştii Europei, este ca cei care cred în viitorul liberal al Europei şi în proiectul european, să deschidă uşa dialogului cu aceia dintre noi care resimt acea furie şi să încerce o reconciliere care nu se mai află de mult în puterea elitelor din Bruxelles sau Washington. Până atunci, Bannon gaseşte în Europa purgatoriul dintre Camera de Criză din Casa Albă şi singurătatea casei sale din Washington D.C. Cu pantaloni scurţi cu tot.