Priorităţile guvernului bulgar: proiectele de infrastructură, în detrimentul creşterii salariilor şi pensiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul celui de al treilea guvern Borisov a fost publicat la aproape cinci luni de la victoria în alegeri a coaliţiei GHERB-Frontul patriotic. Întârzierea se explică prin divergenţele în programele electorale ale partenerilor la guvernare. În programul coaliţiei de centru dreaptă GHERB-Frontul patriotic accentul este pus din nou pe proiectele de infrastructură.

Investiţiile în infrastructură vor fi realizate,în cea mai mare parte, din fondurile europene şi se îndreaptă spre tronsonul Blagoevgrad-Sandanski din autostrada Sofia-frontiera cu Grecia, autostrada „Hemus” – Sofia-Plevna-Veliko Târnovo-Varna din care urmează a fi predate în următorii patru ani 250 de km şi Sofia-Calotina (frontiera cu Serbia) cu o lungime de 49 de km. Ruse-Veliko Tărnovo pe drumul Bucureşti-Istanbul se amână cu încă patru ani ca şi tunelul „Şipka”. Borisov însă a promis că va demara extinderea, cu încă două benzi, a autostrării Sofia-Plovdiv, notează corespondentul la Sofie al Europei Libere.

Guvernul Borisov şi-a mai propus lansarea proiectului nuclear „Belene” fără garanţii de stat, cu investitor privat şi a fost asigurată finanţarea europeană pentru cel de al treilea diametru al metroului din capitala Sofia care a demarat în 2016 cu finanţare naţională.

Din program au dispărut promisiuni electorale precum demonopolizarea Casei naţionale de sănătate şi indexarea tuturor pensiilor. În privinţa salariilor lucrurile sunt mai clare – până la finele mandatului, în 2021, salariul minim va fi majorat la 330 de euro iar cel mediu – la 770 de euro şi vor fi dublate salariile profesorilor.

Verificarea pensiilor de invaliditate se amână cu doi ani. Acum aproximativ 10% din cetăţenii bulgari primesc astfel de pensii. Numărul acestora s-a triplat în decurs de 15 ani. Ultimele două guverne Borisov nu au reuşit să pună capăt fraudelor în acest sector.

Noul guvern va condiţiona alocarea de ajutoare sociale de participarea beneficiarilor la programele de muncă în cadrul primăriilor.

Ajutoarele pentru copii vor fi alocate numai familiilor care îşi trimit copii la gradiniţă şi la şcoală. Măsura va afecta în primul rând comunitatea romilor.

În cadrul reformei în justiţie încă în acest an va fi adoptată o nouă lege anticorupţie. Va fi formată o nouă Comisie de combatere a corupţiei la nivel înalt la baza celor cinci organe anticorupţie existente.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite