Lupta contra traficului de persoane, prioritate a Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lupta contra traficanţilor care folosesc noi mijloace pentru a intra în Uniunea Europeană va fi una dintre priorităţile Uniunii Europene (UE) în 2015, a afirmat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, dat fiind contextul înmulţirii în ultima perioadă a cazurilor de nave ce transportă imigranţi către Europa, potrivit Agence France Presse (AFP).

„Comisia urmăreşte foarte atent situaţia cargoului Ezadeen din largul coastelor italiene şi salută eforturile autorităţilor italiene, cu sprijinul operaţiunii Triton coordonate de Frontex, pentru salvarea navei”, a declarat reprezentantul Comisiei Europene, citat de AFP.

vineri, autorităţile italiene au anunţat  c-au preluat controlul unui nave aflate în derivă în largul Calabriei (sud), abandonat de către echipajul său şi la bordul căruia se aflau 450 de imigranţi.

Şase membri ai pazei de coastă italiene au fost transportaţi cu un elicopter militar la bordul vanei şi au reuşit să preia controlul acesteia, care fusese abandonată de către echipajul său, a indicat Marina militară italiană.

Cargoul se afla vineri la circa 37 km în largul oraşului Crotone (Calabria). Circa 450 de imigranţi — bărbaţi, femei, dar şi copii — se află la bordul navei. 

Nava Ezadeen înmatriculată în Sierra Leone, a fost reperată joi în largul oraşului Crotone, plutind în derivă spre ţărmul italian.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite