La iniţiativa lui Salvini, deputaţii italieni au mărit cuantumul amenzilor pentru organizaţiile care ajută migranţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul italian a votat joi în favoarea creşterii cuantumului amenzilor pentru organizaţiile pro-migranţi care pătrund fără autorizaţie în porturile Italiei.

Cu 322 de voturi pentru şi 90 împotrivă, Camera inferioară a Parlamentului italian a mărit până la 1 milion de euro cuantumul amenzilor pentru organizaţiile care salvează migranţi din mare şi încearcă să-i aducă fără autorizaţie în porturile Italiei.

Senatul italian urmează să se pronunţe până la 13 august asupra acestui decret, care a fost iniţiat acum o lună de ministrul de Interne Matteo Salvini, scrie agenţia de presă DPA, citată de Agerpres în pagina electronică.

Salvini duce o luptă aprigă împotriva ONG-urilor pro-migranţi. Organizaţiile Sea-Watch (Germania) şi Mediterranea (Italia) au primit deja amenzi, iar navele lor au fost sechestrate.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite