În reuniunea oficială este alocată o jumătate de oră pentru o discuţie despre modul în care ţara noastră este pregătită pentru preluarea Preşedinţiei rotative a UE începând cu 1 ianuarie 2019, urmează „fotografie de familie“ pentru ca, apoi, preşedintele român să fie invitat şi la un prânz în compania comisarilor europeni.
 
Acestea sunt ştirile oficiale. Pentru restul comentariului, mă bazez exclusiv pe surse, înalţi oficiali din instituţiile europene şi nu numai. Sigur că acest tip de „informaţie pe surse“ îşi are întotdeauna limitele sale deoarece, cu toată prietenia care ne leagă, uneori de decenii, persoanele respective nu pot trece de o anumită limită, adică să ofere date pe care doar ele le-ar putea deţine, fiind deci uşor identificabili într-o eventuală anchetă internă şi, în consecinţă, riscând să fie acuzaţi de încălcarea regulilor privind comportamentul instituţional. Acestea fiind spuse, să trecem la relatarea celor auzite.
 
Nu este deloc o întâlnire obişnuită. Absolut deloc chiar. 
 
Problema cea mai mare, cea mai îngrijorătoare şi mai delicată este cea de context. Un context care a făcut ca nimeni din zona guvernamentală să fi fost invitat la o asemenea întâlnire, aşa cum ar fost în logica instituţională care spune că responsabilităţile pentru pregătirea unei ţări pentru preluarea Preşedinţiei revin preponderent Guvernului. Numai că, după cum se vede, liderii Coaliţiei de guvernare din România au transmis mesaje care pot fi foarte uşor de interpretat drept o intrare pe un curs de coliziune cu Comisia Europeană. Situaţie cel puţin neplăcută şi greu de gerat diplomatic mai ales că, la nivelul Comisiei, aşa cum îmi spunea una dintre surse, îngrijorările nu privesc numai domeniul justiţiei şi atacurilor la statul de drept ci, foarte precis, chiar stadiul pregătirilor pentru preluarea Preşedenţiei rotative. Astfel, mi s-a spus că există o nedumerire, pentru a folosi un termen diplomatic în locul celui pe care l-am auzit, dacă România a respectat sau nu rugămintea de a organiza o perioadă tip „shadow presidency" pentru a testa diversitatea enormă de canale şi capacităţi logistice pe care trebuie să fie în stare să le ofere pentru reuniunile care urmează să fie organizate în ţara, altele decât Summitul programat la Sibiu. Astfel încât, afirma sursa respectivă, a apărut o întrebare pusă cu toată seriozitatea: va fi în stare România să se achite corect de misiunea care-i revine? Întrebare a cărei urgenţă este desigur justificată de rotaţia incredibil de mare a miniştrilor, secretarilor de stat şi a modificării aferente a echipelor din subordine. Astfel, România prezintă la performanţa nedorită de a avea în ultima perioadă guverne care s-au schimbat la fiecare şase luni, ceea ce a făcut ca nimeni să nu mai fie sigur de priorităţile care mai rămân pe agenda guvernamentală. Asta nemaivorbind de faptul că un comisar din echipa Juncker, spre exemplu doamna responsabilă de transporturi, a avut să întâlnească cel puţin cinci miniştri româno din domeniul său de resort, fiecare cu propria sa agendă, cu propriile promisiuni, cu propriile proiecte prioritare. Din care, evident, nu a fost timp să se realizeze decât praful.
 
În mod normal, ministrul nostru de Externe, reprezentat de ministrul delegat pentru afacerile europene, ar fi trebuit să fie chemat pentru a da toate lămuririle necesare. Interlocutorii europeni mai aveau posibilitatea să mai aştepte o săptămână pentru a vedea ce are de spus doamna Dăncilă, poate atunci deja instalată prim-ministru al României, care să dea lămuririle necesare, mai ales în ce priveşte stadiul pregătirilor pentru organizarea Summitului şi, conex dar la fel de important, pentru ceea ce înseamnă definiţia listelor de priorităţi româneşti pentru preşedinţia rotativă. Să ne întreb[m de ce n-au făcut-o. 
 
Aveţi aici o descriere amănunţită a sarcinilor teoretice, de o complexitate uriaşă, ce revin României şi întrebaţi-vă, aşa cum o fac şi eu, cât de mult i-aţi auzit pe responsabilii noştri referindu-se la aceste programe şi câte dintre ele au ajuns în dezbatere publică... Şi auziţi ce promiteam:
 

„Temele de interes particular pentru România care vor fi introduse în Programul de priorități al Președinției Consiliului UE vor fi abordate în general în reuniunile informale ministeriale și în cadrul diverselor conferințe și seminarii care vor fi organizate în România. Stabilite și pe baza unui proces amplu și interactiv de dezbateri la nivel național ce vor implica toți actorii relevanți din mediul public și privat, aceste priorități vor reprezenta valoarea adăugată națională pe care țara noastră o va aduce în atenția statelor membre și a nstituțiilor europene în primul semestru al anului 2019.  

Alături de procesul de reflecție care continuă la nivel guvernamental, procesul actual de consultare publică are un rol foarte important pentru informare publicului cu privire la rolul unei Președinții a Consiliului UE în 2019 și, în același timp, pentru colectarea unor idei valoroase care pot ajuta în mod real la definirea Programului de priorități a viitoarei Președinții. Consultarea publică organizată de autoritățile guvernamentale nu trebuie să rămână un exercițiu singular. Este important ca alte instituții publice, ale administrației locale, partenerii sociali să organizeze dezbateri suplimentare. Concluziile care vor rezulta din aceste dezbateri vor contribui la fundamentarea unei prime forme a setului de priorități, la jumătatea anului 2017. Dezbaterile vor continua pe tot parcursul acestui an iar concluziile acestora vor putea fi incluse in setul de priorități.

Pe fond, autoritățile române au deja în analiză o serie de tematici din agenda europeană, de interes particular pentru România, care urmează să fie abordate în dezbaterile publice și, în paralel, analizate de către instituțiile publice responsabile de domeniile de care acestea aparțin.

Astfel o atenție specială va fi acordată, printre altele, evoluției viitoare a politicilor tradiționale ale Uniunii precum politica de coeziune și politica agricolă comună, sprijinirii eforturilor de aderare al UE a statelor din Balcanii de vest, consolidării Politicii de vecinătate a UE precum și eforturilor de reformă a statelor terțe membre ale Parteneriatului Estic al Uniunii Europene, cu un interes particular pe evoluția relației UE – Republica Moldova. Piața Internă Digitală, cu importanta dimensiune a securității cibernetice, dezvoltarea coridoarelor de infrastructură Nord-Sud și tematica egalității de șanse sunt de asemenea potențiale priorități ale viitoarei Președinții a României la Consiliul Uniunii Europene.“

Unde sunt toate astea în dezbatere publică în România?

Dar, revenind la temele de discuţie de miercuri, o altă sursă îmi indica faptul că este foarte probabil ca  importantul subiect al legilor justiţiei din România va fi abordat în cursul dejunului de lucru. Unde se va asculta opinia preşedintelui Iohannis, cu siguranţă în spiritul poziţiilor sale publice foarte îngrijorate de până acum, extrem de aproape de opiniile exprimate de oficialii europeni. Va auzi îngrijorările absolut reale legate de faptul că, doar peste câteva zile, la început de februarie, în plenul Parlamentului European urmează să fie discutată problema respectării statului de drept în ţara noastră şi că rezultatul ar putea fi un semnal direct adresat Comisiei de a începe o anchetă specifică în acest sens, folosind în primul rând MCV dar, posibil, demarând procedurile prevăzute în cadrul Art.7 din Tratat, ca odinioară în cazul Poloniei. Ori asta ar fi deja o problemă foarte serioasă de credibilitate (unii spun deja că este) pentru o ţară care urmează să preia Preşedinţia UE şi în consecinţă, aşa cum va fi normal, să conducă, printre altele, şi dezbaterile din Comisia Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) a Consiliului.

Aici şi aşa suntem. Situaţie de maximă vulnerabilitate în care Preşedintele Iohannis este, în acest moment, singurul interlocutor instituţional de rang înalt şi de tip sustenabil acceptat la Bruxelles din partea României. Asta e, drept care să vedem ce poate promite şi la ce se poate angaja în momentul în care interlocutorii săi guvernamentali au intrat la luptă împotriva Comisiei Europene, cea acuzată a fi "insuficient informată". Dar chiar ne pasă că putem rămâne singuri şi izolaţi? Sunt sigur că Preşedintele Iohannis va reafirma, din nou, dorinţa noastră de a merge mai departe înspre o coeziune cu noul motor european franco-german şi proiectele sale de întărire a structurilor europene. Dar guvernanţii joacă după aceeaşi partitură, poate garanta preşedintele şi pentru ei, cauţionând fără rezervă atât Guvernul, cât şi Parlamentul?

Ce va spune Klaus Iohannis în poziţia de ultim mediator înainte de o criza majoră ce se conturează cu instituţiile europene? Vom vedea miercuri..

P.S. Vorbind despre reflexul prost de izolare şi neştiinţă a regulilor comunicării, reflectaţi vă rog la acest pasaj semnificativ din programul MAE: „Canalul principal de comunicare va fi site-ul web de prezentare a pregătirilor pentru Președinție; site-ul va fi în limba română și parțial disponibil în limba engleză“. Absolut corect: noi să ştim ce face, alţii să afle doar parţial... de n-ar fi grav, ar fi chiar de râsu-plânsu'!