Guvernul bulgar, doborât de curent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul bulgar Boiko Borisov FOTO Reuters
Premierul bulgar Boiko Borisov FOTO Reuters

Premierul Boiko Borisov a anunţat demisia Cabinetului său pe fondul unor ample proteste de stradă, care au loc de peste zece zile, în majoritatea oraşelor din Bulgaria.

Protestele au izbucnit pe fondul austerităţii, în urma majorării facturilor la energia electrică, iar în ultimele două seri manifestaţiile au degenerat, 28 de persoane fiind rănite, între care cinci poliţişti. Mai mult, un tânăr şi-a dat foc, ieri, în faţa Primăriei din Varna, după ce marţi, un alt bărbat s-a autoincendiat la Veliko Târnovo.

„Nu vreau să fac parte dintr-o guvernare în timpul căreia poliţia îi bate pe cetăţeni“, a declarat premierul bulgar în faţa Parlamentului. Borisov a încercat să calmeze nemulţumirile populaţiei, inclusiv prin anunţul de retragere a licenţei companiei CEZ, unul dintre cei trei operatori care acţionează pe piaţa bulgară a energiei, şi prin scăderea cu 8 la sută a preţului la energie electrică, începând din martie, dar miercuri s-a răzgândit. Demisia Executivului de la Sofia vine şi după ce, marţi, preşedintele Rosen Plevneliev şi-a anunţat sprijinul pentru protestul civic.

Organizatorii protestelor sociale din ultimele zile au anunţat că acţiunile lor vor continua. Acum, principala lor revendicare este schimbarea întregului sistem politic. Ei îi acuză pe toţi politicienii din ultimii 23 de ani pentru situaţia în care se află ţara şi susţin că niciunul dintre partidele parlamentare nu este demn să guverneze, scrie presa bulgară.

GUVERN DE TRANZIŢIE

Boiko Borisov a anunţat că partidul său de centru-dreapta, Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeana a Bulgariei (GERB), nu va participa la viitorul guvern care va avea ca principală sarcină organizarea alegerilor anticipate, cel mai probabil la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai.

Nici principala forţă de opoziţie, Partidul Socialist, nu doreşte să intre acum la guvernare. Rămâne de văzut cui îi va încredinţa preşedintele Rosen Plevneliev sarcina de a forma un nou Executiv care să se descurce cu gravele probleme ce au generat nemulţumire cetăţenilor.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite