Germania plăteşte gazul rusesc cu credibilitatea pe care o are în NATO

Situaţia dintre Rusia şi Ucraina pare să se deterioreze pe zi ce trece. Greu de spus dacă acest război va avea loc acum, situaţia e complexă şi nu ţine doar de actorii ruşi şi ucraineni. Dincolo de pericolul real, această situaţie testează limitele Alianţei Nord-Atlantice dar şi limitele Uniunii Europene.

Occidentul s-a mobilizat exemplar în această criză iar NATO a avut, în primă fază, un răspuns coordonat şi prompt dar frontul comun a fost spart de Germania, Ungaria şi Croaţia. Asta în timp ce SUA, Franţa, Marea Britanie, România, Polonia, statele baltice şi chiar Turcia sprijină activ Ucraina cu armament şi experţi militari.

Dependenţele Germaniei 

Politica externă a Germaniei a fost creionată de Angela Merkel, cancelarul care a ocupat această funcţie timp de 16 ani. Obiectivul principal al lui Merkel a fost o ţară cât mai stabilă, care să nu depindă de SUA şi care să conducă Uniunea Europeană. Din dorinţa de a-şi creşte autonomia faţă de SUA, Berlinul şi-a crescut dependenţele faţă de Rusia şi China.

Max Zenglein, economist şef la Mercator Institute for China Studies (MERICS) descria foarte bine situaţia: „Punctul slab al Europei este Germania, iar în Germania este industria auto, iar în cazul industriei auto este Volkswagen”. Conform MERICS, Volkswagen a vândut în 2018 4,2 milioane de automobile pe piaţa chineză, faţă de doar 350 mii câte a vândut pe cea americană.

Pentru a putea exporta autoturisme, Germania are nevoie de energie iar energia vine din Rusia. Conform Deutsche Welle, începând cu anul 2012, procentul livrărilor de gaz din Rusia către Germania a crescut de la 40% la 55% din necesar. În acelaşi interval de timp, petrolul importat din Rusia a ajuns să acopere 42% din necesarul Germaniei, iar în  2012 acoperea doar 38%.

Acum, noul cancelar, Olaf Scholz (SPD), pare să meargă tot pe linia Merkel şi susţine că gazoductul Nord Stream 2 nu este o armă geopolitică, ci este doar un proiect economic. Ba chiar, conform Politico, acesta doreşte o întâlnire cu Vladimir Putin pe fondul tensiunilor recente.

Germania şi Ucraina

Relaţiile germano-ucrainiene au fost tot mai tensionate după intervenţia rusă în Crimeea. Principalul motiv este relaţia economică strânsă dintre Berlin şi Moscova. Proiectele Nord Stream 1 şi Nord Stream 2 au fost lovituri puternice pentru economia ucraineană.

Conform datelor prezentate de Deutsche Welle, o treime din gazul consumat în UE provine din Rusia. O cantitate substanţială ajunge în Europa prin gazoductul Nord Stream 1, care leagă Rusia de Germania prin Marea Nordului. Nord Stream 2 este o conductă paralelă cu prima şi este aproape finalizată. Odată devenită funcţională, această conductă ar dubla capacitatea de transport a gazelor ruseşti către Europa şi ar submina cealaltă rută de transport a gazelor, un gazoduct terestru, care traversează Ucraina, privând Kievul de taxele percepute pentru tranzitarea teritoriului naţional (peste două miliarde de euro). Pe de altă parte, ruta directă înseamnă un preţ mai mic şi un profit mai mare pentru Rusia, dar şi costuri mai mici pentru Europa, care traversează o criză a energiei.

Pe fondul acestor aranjamente economice, Germania a refuzat să vândă armament Ucrainei iar poziţionarea sa reală a fost ambiguă, chiar dacă multe declaraţii ale decidenţilor de la Berlin au fost dure cu Kremlinul.

Deşi atât Viktor Orban (Ungaria) cât şi Zoran Milanovic (Croaţia – contrazis apoi de premier) s-au exprimat împotriva sprijinului NATO pentru Ucraina, trebuie spus că anvergura şi impactul real al acestor state pe fondul crizei este unul minor.

Este Germania un partener de încredere?

La Madrid sau Amsterdam pericolul rusesc este unul mai degrabă teoretic şi ţine mai mult de perspectiva economică, de aprovizionarea cu gaze. Pentru România, Polonia şi statele baltice, pericolul rusesc este unul cât se poate real cu implicaţii directe.

Dacă Rusia atacă Ucraina şi sparge linia frontului ne putem trezi peste noapte vecini cu Armata Roşie. În Moldova sunt tensiuni iar trupele ruseşti din Transnistria sunt în stare de alertă. Polonia a simţit tare şi clar ameninţarea rusească prin declanşarea unei hemoragii de migranţi la graniţa cu Belarusul. Statele baltice, deşi membre NATO, au minorităţi ruse însemnate pe teritoriul lor şi stau cu frica-n sân gândindu-se la un scenariu fulger cu omuleţi verzi sau la mişcări sociale coordonate de Kremlin.

În acest context, jocul duplicitar al Germaniei în problema rusă devine piatra de moară în relaţia cu statele din Europa de Est. Ţările ameninţate de Rusia nu pot vedea în Germania un aliat sigur pentru că nimic din acţiunile recente ale Berlinului nu demonstrează acest lucru.

Germania este captivă în plasa geostrategică ţesută de Putin. Pe termen scurt şi mediu nu au alternativă la gazele şi petrolul rusesc dar problema reală este că Berlinul nici încearcă să scape de această dependenţă, ba chiar o măreşte prin Nord Stream 2.

Strategia lui Merkel de autonomizarea faţă de SUA nu a făcut decât să crească dependenţa de Rusia şi China. Jocul Berlinului nu va putea funcţiona la infinit. Germania nu poate să-şi consolideze parteneriatele economice cu Rusia şi China fără să piardă încrederea aliaţilor din NATO şi UE.