Cadourile otrăvite ale vicepreşedintelui Dumei Rusiei pentru Polonia, Ungaria şi România

Canalul 1 al Televiziunii Publice din Polonia, TVP1, relatează despre o scrisoare oficială primită de Ministerul Afacerilor Externe a Republicii Poloneze din partea Dumei de Stat a Federaţiei Ruse.

Scrisoarea oficială este semnată de vicepreşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a Adunării Federale a Rusiei, Vladimir Jirinovski. Ea conţine propunerea de a implica statul polonez într-un plan de divizare a Ucrainei. Mai concret, polonezilor li se propune să ceară şi să obţină desfăşurarea de referendumuri în cinci regiuni occidentale ale Ucrainei: Liov, Volîn, Rovno, Ternopol, Ivanofrankovsk, corespunzând provinciilor istorice Galiţia orientală şi Volînia. Scopul acestor referendumuri este de a obţine acordul popular pentru încorporarea teritoriilor în Polonia.

Vladimir Jirinovski a vorbit în ultimele zile despre divizarea Ucrainei cu ajutorul unor state ca Polonia, Ungaria şi România. Inclusiv de la tribuna Dumei de Stat. În viziunea sa, Ucraina ar urma să fie lăsată doar cu partea ei centrală, estul fiind anexat la Rusia sub forma unei republici numite "Novorossia", iar vestul fiind împărţit între cei trei vecini ai Ucrainei.

Excentricitatea preşedintelui Partidului Liberal-Democrat al Rusiei este binecunoscută, ca şi ultranaţionalismul său. Dacă scrisoarea ar fi fost una privată, adresată cu titlu personal unor responsabili din statul polonez, am fi putut să înscriem această ieşire la lunga listă de gesturi ieşite din tipare de orice fel cu care ne-a obişnuit Vladimir Jirinovski. 

Ceea ce creşte gradul de importanţă al acestui mesaj este că el a fost trimis pe cale instituţională, din partea Dumei Rusiei, fiind recepţionat de MAE al Poloniei.

Conform primelor reacţii ale diplomaţilor polonezi contactaţi de TVP 1, scrisoarea a fost calificată drept "curioasă". Diplomaţii polonezi îi vor da lui Jirinovski "un răspuns politicos care să nu se refere la conţinutul scrisorii sale". 

Din reportajul televiziunii poloneze mai aflăm şi conţinutul unei părţi a scrisorii, care se referă la genocidul comis împotriva polonezilor din Volîn de Armata Insurecţională Ucraineană în anii 1940. 

Pe website-ul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Poloneze nu găsim, deocamdată, nimic despre această scrisoare.

Ceea ce ne-ar putea interesa mai mult în legătură cu mesajul lui Jirinovski, este că "o "ofertă" similară au primit Ungaria şi România privind regiunile Transcarpatia şi Cernăuţi". Citatul este preluat din materialul informativ comunicat de televiziunea publică poloneză.

Nu este foarte clar dacă această "ofertă" care priveşte şi România este parte din scrisoarea lui Jirinovski pentru Ministerul polonez de Externe, sau dacă instituţiile diplomatice ale României şi Ungariei au primit şi ele aceeaşi scrisoare. Sursa menţionată nu dezvoltă tema.

De aceea cred că este de datoria presei române să cerceteze acest caz şi să constate dacă şi instituţiile româneşti au primit „propuneri" din partea parlamentului Rusiei, şi care este conţinutul acestora.

Acum, puţină istorie.

În martie 1939, Germania nazistă a ocupat aproape în întregime Cehoslovacia, după ce în anul precedent o amputase teritorial conform Acordului de la Munchen, ocupând regiunea muntoasă Sudetenland, populată aproape în întregime de etnici germani. Pe teritoriul ocupat în 1939 s-au constituit două entităţi: Protectoratul Boemiei şi Moraviei, şi Republica Slovacă. Din teritoriul cehoslovac mai făcea parte regiunea numită „Rutenia subcarpatică - Podkarpatska Rus”, care devenise autonomă în octombrie 1938. Aflat în componenţa Cehoslovaciei de la fondarea acesteia şi populat de ruteni (rusini, subgrup etnic ucrainean), unguri şi români, acel teritoriu corespundea aproape total cu actuala regiune Transcarpatia din Ucraina.

În sudul regiunii se află partea de nord a provinciei istorice Maramureş, cu vechi localităţi populate de români precum Teceu, Rahău, Slatina, Apşa. Multe din aceste localităţi au trimis reprezentanţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, care au votat şi ei, la fel ca toată Transilvania, unirea cu România. În 1919-1920 armata română a controlat cele două treimi de Maramureş, dar, în urma încheierii tratatelor de la Versailles, în special tratatul de la Trianon, s-a retras pe actuala frontieră nordică a României. Au avut loc şi câteva rectificări de frontieră în urma cărora anumite localităţi populate cu rusini au trecut în componenţa Cehoslovaciei, iar unele sate româneşti au fost incluse în teritoriul naţional al României.

În octombrie-noiembrie 1938, Ungaria şi Polonia au anexat părţi din teritoriul Cehoslovaciei, sub privirile aprobatoare ale lui Hitler. Partea de sud-vest a Ruteniei Subcarpatice a fost anexată de Ungaria, în urma "primului arbitraj de la Viena" (ştim cu toţii ce a urmat la al doilea arbitraj, în august 1940). Un teritoriu de 801 kilometri pătraţi din estul Cehiei, Teşin (numit de polonezi Zaolzie) a fost ocupat de cea de-a II-a Republică Poloneză, ţară care a acceptat şi ea "ofertele" Germaniei naziste. 

Concomitent cu ocuparea germană a Cehoslovaciei, are loc şi ocuparea ungară a restului Ruteniei Subcarpatice. Se întâmpla pe 15-16 martie 1939. 

Cea de-a patra ţară participantă la divizarea Cehoslovaciei ar fi putut fi România, căreia i se propusese să anexeze părţi din nordul Maramureşului locuite de etnici români. Însă guvernul român a refuzat această ofertă, invocând relaţiile strânse de colaborare şi cooperare regională dintre Cehoslovacia şi România, inclusiv cea politică şi militară din cadrul aşa-zisei "Mici Înţelegeri". Această alianţă de securitare regională a fost înfiinţată la iniţiativa României în 1920-1921, şi consolidată prin multiple acorduri în anii 1920 şi 1930. Pe lângă România şi Cehoslovacia, din "Mica înţelegere" făcea parte şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (din 1929 denumit Iugoslavia).

La data de 24 martie 2014, România este un stat care a semnat un tratat militar cu Ucraina în urmă cu câteva săptămâni.

Dacă reprezentanţii statului rus, alţii decât Jirinovski, vor acorda importanţă acestei "oferte" şi o vor înscrie pe agenda relaţiilor regionale, ne vom afla în situaţia din anul 1939.

Atunci, Polonia şi Ungaria s-au raliat operaţiunii germane de lichidare a statului cehoslovac. Astăzi, însă, avem un sistem al relaţiilor internaţionale care se bazează pe dreptul internaţional şi nu poate face rabat de la organizaţii de cooperare internaţionaă precum ONU, OSCE, grupul de la Vişegrad şi altele.

...Dar mai avem acest sistem?

Eu cred că această ieşire este, totuşi, una personală, cred că ea îi aparţine exclusiv excentricului politician rus Vladimir Jirinovski. În ciuda faptului că vine pe cale instituţională. Cred că alţi reprezentanţi ai puterii din Rusia nu vor insista pe acest subiect. 

Există, însă, aspecte care fac ca această credinţă a mea, deşi existentă, să fie destul de şubredă. În primul rând, este vorba despre natura ultimelor acţiuni ale Rusiei în Ucraina, acţiuni care se includ în logica revizionistă conţinută în mesajul lui Jirinovski. În al doilea rând, este vorba despre locul lui Jirinovski pe eşichierul politic din Rusia, şi despre influenţa pe care o are. De cele mai multe ori, suntem făcuţi să credem că el este un politician ... aproape marginal, datorită caracterului şi apetenţei sale pentru scandaluri de orice fel.

În realitate, Jirinovski conduce un partid care deţine 12,5% din mandatele de deputaţi din Duma de Stat.

PLDR este astăzi unul dintre cele trei partide de opoziţie „oficială”, tolerată şi chiar integrată în eşafodajul regimului Putin, celelalte două fiind Partidul Comunist al Federaţiei Ruse (PCFR) şi Partidul „Rusia Dreaptă” (PRD). Reglementările electorale din Rusia au fost modificate, de-a lungul anilor, cu scopul de a asigura excluderea din Dumă a partidelor mai mici de opoziţie şi menţinerea celor trei partide menţionate mai sus, pe lângă partidul prezidenţial „Rusia Unită”. În materie de politică externă, şi mai ales în contextul evenimentelor din Ucraina, cele trei partide "de opoziţie" susţin fără rezerve politica lui Vladimir Putin, eventualele "critici" ţinând doar de viteza cu care se îndeplinesc planurile ruseşti. De exemplu, proiectul de lege care să îi faciliteze Federaţiei Ruse anexarea de noi teritorii (retras între timp), fusese propus de deputaţi din "Rusia Dreaptă". Ultranaţionalistul Jirinovski este vicepreşedinte al Dumei. Chiar dacă există o verticală a puterii cu vârful în preşedintele Putin şi administraţia prezidenţială, asta nu e puţin.

La fel, un alt ultranaţionalist excentric, Dmitri Rogozin, care ne interesează deoarece este reprezentant oficial al preşedintelui Rusiei pentru Transnistria, este astăzi prim viceprim-ministru al Rusiei şi responsabil de industria de apărare a ţării.

De aceea, nu ne este de folos nici maximizarea, nici minimizarea rolului pe care oameni de acest gen îl au în politica rusă.

Ce ne este de folos este să conştientizăm că România are o istorie în care nu a acceptat să acţioneze pe post de hienă, destrămând state aflate sub lovitura unor regimuri totalitare sau autoritare.

Nici măcar pentru a-şi atribui teritorii care, în conformitate cu voinţa liber exprimată a locuitorilor, îi aparţineau.

Astăzi suntem în situaţia în care statul român a recunoscut graniţele create de URSS în 1940 prin divizarea provinciilor româneşti Bucovina şi Basarabia, care constituie astăzi frontiera de stat româno-ucraineană. Nu a fost întotdeauna aşa. Pe 1 decembrie 1991, guvernul României a emis o notă prin care declara că nu recunoaşte suveranitatea noului stat ucrainean independent asupra teritoriilor româneşti controlate de Kiev. Această stare de lucruri a durat până în 1997, când România a semnat cu Ucraina un tratat de bază prin care îi recunoştea frontierele.

Ca român, nu voi înceta niciodată să consider că fostele judeţe Storojineţ, Cernăuţi, Cetatea Albă, Ismail, părţile judeţelor Rădăuţi, Dorohoi, Hotin, Tighina, sunt teritorii româneşti. Etnicii român de acolo nu sunt o simplă minoritate naţională, ei sunt o populaţie autohtonă care locuieşte pe teritoriul propriei sale etnogeneze.

Însă, România de astăzi nu este o hienă. Şi nu cred că este într-atât de naivă încât să primească daruri otrăvite de la unii reprezentanţi ai statului rus care sunt în căutare de noi aliaţi pentru Rusia în actuala situaţie internaţională.

Făcându-se părtaşe cu Rusia în privinţa divizării Ucrainei, ţări precum Polonia, Ungaria sau România vor fi asociate cu politicile revizioniste şi dezaxate care caracterizează astăzi Moscova oficială.

Este trist şi trebuie să spun că nu-mi face nicio plăcere să scriu ceea ce scriu acum, deoarece cei care spun că teritoriile înstrăinate de sovietici în 1940 sunt ale noastre au dreptate. 

Însă, dacă Moscova este cea care subminează dreptul internaţional şi stabilitatea lumii în care existăm, Bucureştiul şi Varşovia nu-şi pot permite să-i urmeze exemplul, pentru că asta ar însemna că ne facem complici la declanşarea unor evenimente pentru care nu putem garanta că nu ne vor distruge. La propriu.