Operaţiunile de căutare la locul accidentului de la Glasow s-au încheiat. Bilanţul definitiv este de nouă morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Operaţiunile de căutare în ruinele pubului asupra căruia s-a prăbuşit un elicopter de poliţie s-au încheiat luni seara, iar bilanţul definitiv este de nouă morţi, a anunţat poliţia, informează Mediafax.

Carcasa elicopterului a fost ridicată luni cu o macara, ceea ce le-a permis echipelor de salvare să intensifice căutările unor eventuali supravieţuitori.

Poliţia a confirmat că toate cadavrele au fost găsite, însă cinci dintre ele încă nu au fost identificate.

"Pot să confirm că operaţiunile de căutare şi salvare sunt în prezent finalizate şi putem răsufla uşuraţi că nu mai sunt şi alte cazuri mortale. În total, în urma accidentului au murit nouă persoane", a declarat un oficial din cadrul poliţiei, Rose Fitzpatrick.

Printre victime se numără şi cele trei persoane de la bordul elicopterului, pilotul civil şi doi poliţişti, ceilalţi şase aflându-se în bar la momentul accidentului.

Pubul, The Clutha, a fost "complet distrus" şi este '"în mare parte de nerecunoscut", potrivit unui reprezentant al pompierilor, David Goodhew.

Experţii biroului de anchetă privind accidentele aeriene, AIIB, încearcă să stabilească cauzele acestui accident.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite