În atenţia viitorului prim-ministru: România vrea să preia Agenţia Europeană a Medicamentelor? Da, dar poate?

Până la finele lunii viitoare, ţara noastră îşi reconfirma interesul oficial de a găzdui Agenţia Europeană pentru Medicamente, una dintre cele două instituţii care urmează să fie transferate din Marea Britanie.

Din ce am auzit, se fac eforturi intense de lobby, începute şi susţinute de preşedintele României, continuate instituţional pe toate canalele din Bruxelles şi din câteva dintre capitalele importante. Că asta se face, nu am niciun fel de dubiu. Aşa cum nu am motive să mă îndoiesc de buna-credinţă a celor angajaţi până acum în acest proces de influenţare a viitoarei decizii politice în acest domeniu.

Problema este, din punctul meui de vedere, că această primă etapă, foarte necesară, obligatorie, va trebui să fie continuată în mod coerent de activitatea principală, cea care este în răspunderea directă a guvernului şi miniştrilor de resort, cei pe care-i va desemna domnul Dragnea. Poate îi va interesa (cu toate că nu sunt foarte sigur) să ştie cu exactitate care sunt criteriile stabilite pentru alegerea unei locaţii de agenţie europeană şi să vedem dacă, la 27 de ani după Revoluţie, ne putem prezenta cu o listă reală de capacităţi şi oferte tehnice pentru a intra în jocurile europene.

Iată criteriile:

• Asigurarea că Agenţia va putea fi operaţională la noul său amplasament în momentul ieşirii efective a Marii Britanii din UE (în afara cazului în care va exista un acord reciproc asupra prelungirii negocierilor, asta se va produce pe 29 martie 2019, la miezul nopţii). Va trebui ca birourile să fie funcţionale la noua aşezare, care va mai trebui să fie dotată în mod adecvat în materie de telecomunicaţii, capacitate de arhivare, securitate etc.  
• Accesibilitatea sediului, care va trebui să se găsească în apropierea unui aeroport conectat la capitalele naţionale şi la care se poate ajunge uşor folosind transportul în comun.  
• Facilităţi şcolare pentru copiii personalului, mai precis, şcoli internaţionale  
• Posiblitatea de accesare a pieţei muncii de către membrii familiilor personalului angajat, precum şi acces garantat la sistemul de securitate socială şi de sănătate pentru familiile membrilor personalului.  
• Continuitatea activităţii în agenţie. Asta înseamnă că trebuie să existe asigurări că oraşele candidate trebuie să fie gata să preia agenţia la momentul cuvenit  
• Criteriul de repartiţie geografică a agenţiilor UE.

Acest ultim criteriu s-ar putea să fie o şansă pentru România deoarece, până în acest moment, în ţările Europei centrale şi de est nu există nici o agenţie europeană, aşa cum nu există nici în Cipru sau în Malta. Dar va trebui să ne batem foarte tare pentru a valorifica şansa respectivă deoarece în competiţie au intrat Olanda, Franţa şi Spania (Amsterdam, Lille şi Barcelona). Interesant de ştiut este că, în analiza pe care Comisia Europeană o va face asupra tuturor dosarelor de condidatură, pe lângă cele 6 criterii menţionate, mai există încă nişte posibile condiţionalităţi pe care deja unele state le-ar putea anunţa ca argumente suplimentare de succes:

• modul în care se propune organizarea efectivă a mutării agenţiei pentru ca ea să rămână pe deplin operaţională  
• propunerea ca localurile din noua destinaţie să fie închiriate sau chiar oferite gratuit de Statul Membru  
• propunerea ca Statul Membru să propună plata chiriei fie pe o perioadă determinată sau nedefinită  
• existenţa unor angajamente ferme privind întreţinerea clădirilor şi eventuala lor dezvoltare ulterioară  
• eventuale condiţii speciale în ce priveşte costurile şi infrastructurile  
• eventuale beneficii suplimentare oferite agenţiei şi personalului angajat, altele decât privilegiile şi imunităţile deja garantate de legislaţia europeană.

Poate, citind toate astea, vedem cât ne costă - acum, direct, în raport cu aceste criterii de evaluare - cei 27 de ani în care, guvernare după guvernare, am lăsat pe ultimul loc problema infrastructurilor, de la rute de transport până la ceea ce este sistemul public de sănătate. Nu e problema lor. Este strict a noastră, mai precis a neştiinţei de guvernare care ne-a lăsat doar cu o mulţime de dorinţe şi aspiraţii, dar fără o realitate de susţinere.

Am încercat să dăm explicaţii, cele tradiţionale, fie bazate pe cât de celebra pe atât de cretina invocare a „dezastruoasei moşteniri”, fie, mai nou, prin acuza generică îndreptată împotriva duşmanilor naţiunii române, fie ea iudeo-masoneria conspiraţionistă, fie birocraţia de la Bruxelles care nu crede la suferinţele noastre. Şi, între timp, ne-am mulţumit cu politicienii care n-au făcut nimic în zona cea mai importantă, cea fundamental importantă pentru interesul naţional, acela al interconectării noastre la sistemele vitale europene.

Domnule viitor prim-ministru, ceilalţi aşa au jucat şi au reuşit, iar rezultatele se văd rapid cum ieşi dincolo de graniţa de vest a României. Foarte multe dintre realizările respective au fost făcute cu bani europeni, pe baza unui program naţional făcut din timp şi a unei viziuni de tip proiect naţional susţinută de toate partidele politice şi de opinia publică.

Vrem să avem o Agenţie europeană, e normal, dar vă imaginaţi care va fi rezultatul analizei Comisiei privind accesul la sistemul public de sănătate sau la aeroportul Otopeni, folosind transportul public, cu autobuzul sau trenul? De câţi ani se tot vorbeşte despre aceste subiecte (am luat doar două dintr-o listă extrem de lungă) şi tot nu se face nimic, vin şi pleacă miniştri şi odată cu ei şi măreţele proiecte de viitor luminos sau promisiunile electorale. Iar noi rămânem tot singuri, cu bătăliile şi intoleranţele noastre.

Dar ceilalţi, celelalte state membre UE, avansează.

Avansează în formula unor noi structuri de putere generate acum de motorul franco-german. Nu sunt structuri închise şi nici nu e vorba despre proiecte cu circuit rezervat pentru cei din „nucleul dur”. Depinde de noi, depinde de viziunea dvs şi de miniştrii nominalizaţi de voinţa domnului Dragnea, ca interconectarea să aibă loc pe bază de dosare concrete şi realiste care să intre în joncţiune cu priorităţile europene deja anunţate foarte clar. Cum ar fi, spre exemplu, cel al apărării europene care propune deja direcţionări de fonduri foarte importante către unităţile de cercetare şi proiectare în domeniul noilor tehnologii. Există deja propuneri româneşti în domeniu, ştiind că, chiar în acest moment, alte State Membre se bat să-şi alinieze ofertele?

Poate nu e important şi rămânem doar la procesul de împărţire a feliilor de putere conform algoritmului de partid-stat. Caz în care cineva va zice că „să mai aşteptăm, să vedem ce vor şi cât stau în scaune”, totul sub impresia semnalului de incertitudine şi bâlbâială politică care a dus la premiera unui guvern demis de propriul partid prin moţiune de cenzură...

Poate, Domnule viitor prim-ministru, veţi începe prin evaluarea corectă a pagubelor produse la nivelul relaţiilor internaţionale de un episod în care a dus la punerea sub semnul întrebării a credibilităţii României. Cât de mult a durut, poate veţi afla.

Dar ce veţi face mai departe deoarece, dincolo de toate cele spuse până acum, marea problemă este, în continuare, legată de credibilitate?