Mesajul lui Donald Trump în Asia: posibilitatea de a rezolva diplomatic criza nord-coreeană „se scurge rapid”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Donald Trump le va transmite liderilor celor cinci state incluse în vizita sa în Asia ce începe astăzi că posibilitatea de a rezolva diplomatic criza nord-coreeană „se scurge rapid” şi că Statele Unite sunt pregătite să se apere dacă va fi nevoie, a afirmat un înalt oficial de la Casa Albă, citat de Reuters.

Turneul asiatic al preşedintelui Trump include Japonia, Coreea de Sud, China, Vietnam şi Filipine, şi reprezintă cea mai lungă vizită a unui lider american în Asia în ultimii 25 de ani.

„Preşedintele recunoaşte faptul că timpul în care putem rezolva această criză se apropie de final şi le va cere acestor state să-şi intensifice eforturile în această privinţă”, a declarat H. R. McMaster, consilierul pentru securitate naţională a administraţiei Trump.

Acesta a adăugat că Trump le va cere statelor cu cea mai mare influenţă asupra Phenianului „să-i convingă pe liderii nord-coreeni că dezvoltarea unui arsenal nuclear reprezintă un capăt de drum” şi că singura opţiune este de-nuclearizarea.

„Şi le vom reaminti prietenilor şi duşmanilor deopotrivă că Statele Unite sunt pregătite să-şi apere teritoriul şi aliaţii folosind întreaga gamă a capabilităţilor de care dispunem”, a afirmat McMaster.

Probabil, întâlnirea critică a acestui tur va fi în China, unde preşedintele Trump îi va cere preşedintelui Xi Jinping să-şi intensifice eforturile şi presiunile asupra Phenianului. Majoritatea observatorilor susţin că Beijingul consideră Coreea de Nord un partener strategic şi are puţine interese pentru a stopa total legăturile economice cu Phenianul pentru a evita riscul prăbuşirii regimului lui Kim Jong-un.

McMaster a afirmat că preşedintele Trump, care deja a aprobat o serie de sancţiuni economice la adresa Coreei de Nord şi a cerut insistent Beijingului să-şi intensifice presiunile asupra Coreei, se află la începutul eforturilor pentru a forţa Phenianul să renunţe la arsenalul său nuclear. Liderul de la Casa Albă a avertizat că „va distruge complet” Coreea de Nord dacă aceasta va ameninţa Statele Unite.

„Cred că trebuie să dăm dovadă de încă puţină răbdare aici, pentru cel puţin câteva luni, pentru a vedea ce putem face în continuare, atât noi cât şi celelalte state, inclusiv China”, a afirmat McMaster. „Nu cred că trebuie să revizuim strategia noastră în acest moment. Cred că trebuie să mai aşteptăm câteva luni şi apoi să vedem ce schimbări am putea aduce”.

Comentatorii se aşteaptă ca preşedintele Trump să-i ceară preşedintelui Xi o reducere a exporturilor de energie în Coreea de Nord, a importurile de cărbune din Coreea  şi noi limitări impuse tranzacţiilor financiare.

În acelaşi context, Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a anunţat întreruperea oricăror legături cu banca chineză Dandong pentru „activităţi financiare ilicite cu Coreea de Nord”. Autorităţile americane au avertizat şi alte instituţii financiare împotriva „schemelor” folosite de către Coreea de Nord pentru a ocoli sancţiunile impuse de către ONU.

Departamentul american a afirmat că a descoperit că Phenianul utiliza Banca Dandong pentru operaţiuni de spălare de bani şi pentru ocolirea regimului de sancţiuni impuse de către ONU. Trezoreria a descris banca chineză drept un „mijloc” pentru facilitarea a milioane de dolari în tranzacţii pentru companii implicate în programele militare nord-coreene.

Presa nord-coreeană a relatat un schimb oficial de mesaje între Kim Jong-un şi preşedintele Xi. După ce liderul de la Phenian l-a felicitat pe acesta din urmă pentru realegerea sa în cadrul Congresului Partidului Comunist, preşedintele Xi şi-a exprimat speranţa pentru promovarea unor legături comerciale mai strânse între cele două ţări.

După mai multe teste consecutive desfăşurate în luna septembrie, Phenianul nu a perturbat congresul partidului chinez de luna trecută, aşa cum mulţi comentatori s-au temut că se va întâmpla. În fapt, nu a mai testat nicio rachetă din data de 15 septembrie.

Zhao Tong, expert în problema Coreei de Nord în cadrul Centrului Carnegie-Tsinghua, a afirmat că acest schimb de mesaje pare a fi unul comun, fără semnificaţii importante. În ceea ce priveşte posibilitatea unui nou test militar al Phenianului, lipsa unui nou test „denotă mai degrabă motive de natură tehnică şi nu o motivare politică”.

„În acest moment, nu există niciun semnal că liderii nord-coreeni sunt pregătiţi să renunţe la dezvoltarea programelor lor balistice sau nucleare”, a concluzionat expertul chinez.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite