Antena 1, amendată pentru emisiunile „Acces direct“ şi „Poftiţi de vă iubiţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simoa Gherghe, realizatoarea emisiunii „Acces direct“ FOTO Antena 1
Simoa Gherghe, realizatoarea emisiunii „Acces direct“ FOTO Antena 1

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis să amendeze Antena 1 cu 10.000 de lei, pentru încălcarea legislaţiei audiovizualului în emisiunile „Acces direct“ şi „Poftiţi de vă iubiţi“.

Decizia de sancţionare a fost luată la propunerea membrului CNA Radu Herjeu, care a făcut referire la o ediţie a emisiunii „Acces direct“ în care a fost prezentat cazul unei bătrâne ce a fost legată cu o funie de un gard, fiind difuzate în mod repetat imagini cu aceasta, şi la emisiunea „Poftiţi de vă iubiţi“, în care a fost folosit un limbaj injurios, nepotrivit cu ora de difuzare, după cum scrie Mediafax. 

Amenda a fost aplicată cu şase voturi „pentru“ (Lorand Turos, Viorel Buda, Radu Herjeu, Monica Gubernat, Dorina Rusu şi Răsvan Popescu), pentru încălcarea mai multor articole din legislaţia audiovizualului, printre care şi articolul 39, alineatul 2 din Legea audiovizualului, potrivit căruia „Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective“, şi articolul 18 din Codul audiovizualului, potrivit căruia „Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6.00 - 23.00 producţii care prezintă: a) violenţă fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat.“

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite