Rowan Atkinson va deveni din nou tată, la 62 de ani: cine este iubita actorului

Rowan Atkinson va deveni din nou tată, la 62 de ani: cine este iubita actorului

Rowna Atkinson mai are doi copii dintr-o căsnicie de 25 de ani FOTO Guliver/Getty Images

Actorul britanic Rowan Atkinson (62 de ani), cunoscut pentru rolul lui Mr. Bean, şi iubita sa, actriţa Louise Ford (33 de ani) vor deveni părinţi la finalul acestui an.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rowan Atkinson şi Louise Ford, care au o relaţie de trei ani, s-au declarat încântaţi şi emoţionaţi de venirea pe lume a primului lor copil, notează The Telegraph. Recent, Ford a fost surprinsă pe străzile din Londra cu burtica la vedere, iar surse apropiate cuplului au precizat că urmează să nască înainte de finele anului. 

Cei doi şi-au oficializat relaţia în 2014, la scurt timp după ce starul a pus capăt mariajului de 25 de ani cu make-up artistul Sunetra Sastry (55 de ani), alături de care are doi copii – un băiat în vârstă de 23 de ani şi o fată în vârstă de 21 de ani.

Louise Ford, fiica unui instalator de gaze, este cunoscută pentru rolurile din comedia „Crashing“ şi pentru portretizarea ducesei Kate Middleton în hit-ul de televiziune „The Windsors“. Actriţa şi-a cunoscut actualul partener de viaţă în 2013, când au jucat împreună într-o piesă de teatru.

Rowan Atkinson, născut pe 6 ianuarie 1955, este unul dintre cei mai apreciaţi actori de comedie din Marea Britanie, devenit celebru graţie personajului Mr. Bean, pe care l-a interpretat într-un serial de televiziune omonim.

Mr. Bean, personajul creat de el, „un copil mare într-un corp de adult“, este celebru pentru gafele sale şi se exprimă cel mai adesea prin onomatopee şi grimase, poartă acelaşi sacou din stofă uzată, pantaloni prea scurţi şi nu se poate despărţi de Teddy, ursul său din pluş, care îi este şi confident.

Mr. Bean l-a transformat într-un star şi a devenit o emblemă, însă Atkinson a mărturisit cândva: „Toţi oamenii vor doar să le arăt nenorocitele mele de grimase. Şi dacă există un lucru pe care îl urăsc la persoana mea, ei bine, aceste este chiar faţa mea.“

În acelaşi registru al antieroilor, Rowan Atkinson a interpretat pe marele ecran personajul Johnny English, un agent catastrofal, aflat în slujba reginei, o parodie a agentului James Bond.

Rowan Atkinson este pasionat de automobilism, a scris numeroase articole pentru revista Car, din Marea Britanie, şi deţine câteva maşini de curse foarte scumpe.

 

citeste totul despre: