Moromete şi denunţul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Olimpiada de română, clasa a XII-a, faza pe judeţ, a apărut un subiect controversat. Presa bubuie în weekend, declaraţii, dezbateri, ministrul Educaţiei intervine la tv! Oare ce să fie, ce subiect? Redactarea unui denunţ. De fapt subiectul sună astfel:

„Imaginează-ţi că te numeşti Luca Străjescu şi eşti personajul care colectează cotele ţăranilor pentru stat din fragmentul extras din romanul Moromeţii de Marin Preda. Redactează un referat (raport scris) adresat conducerii de partid, prin care să denunţi calitatea de element duşmănos a lui Ilie Moromete, pe care ai constatat-o când ai fost să colectezi de la el cota.

Nu am competenţe de evaluare, dar consider că dacă este vorba de literatură şi ficţiune, personaj şi roman, nu văd ce subiect ar putea fi controversat sau care ar fi controversa, că doar creativitatea nu se supune vreunei legi, iar elevii au libertatea aici de a scrie cât mai bogat pentru a obţine note mari. Despre asta este olimpiada. Dacă citim subiectul, vedem clar că apar personajele, opera, şi cuvântul cheie „imaginează-ţi”. Educaţia nu ar trebui să fie legată cu politica şi profesorii nu au voie să facă politică în şcoală. Dar pe unele opere din literatură chiar nu le poţi desprinde de contextul politic, fie el şi cu denunţări duşmănoase, o realitate cruntă, constantă a ultimilor 60 de ani. Însă presa, ca un şacal, nu se opreşte, unii comentatori văd nişte intenţii politice clare, nişte directive de partid infiltrare inclusiv în şcoală, comparând subiectul de la română cu situaţia de corupţie din acelaşi judeţ, Prahova. O minimă investigaţie, un simplu telefon către profesorul de română, şi ar fi aflat că de fapt subiectul nu a fost creat de profesorii din acel judeţ, ci doar primit şi multiplicat. Şi, dacă prin absurd, aşa a fi fost, nu cred că elevii de clasa a 12-a sunt atât de interesaţi de politica din ţară şi nici că subiectul acesta să fie o super miză încât scenariile să aparţină realităţii. Cert este că s-a sesizat Inspectoratul şi, mai sus, ministrul Educaţiei. 

Ca de fiecare dată, orice bârfă ajunsă în presă trebuie să fie analizată de o comisie de specialitate.

Dacă fiecare judeţ are autoritatea şi, deci, libertatea de a-şi crea proprile subiecte, nu văd nicio problemă. Ministrul, în opinia mea, ar fi putut să stopeze simplu aceste speculaţii. În schimb, domnia sa atenţionează că inspectorii de specialitate din cadru direcţiei Ministerului vor analiza subiectul de la olimpiadă şi că concursul poate fi anulat. Ce să analizezi? Ce nu ar fi limpede!? Care elev olimpic şi-ar dori să mai treacă printr-o altă perioadă de pregătire şi stres?

Totuşi, cum a ajuns această informaţie în presă? Un alt profesor a scris pe facebook subiectul. Oare de ce? Să fie vreo ambiţie răutăcioasă colegială? Nu ştiu. Se mai întâmplă. Se creează ştiri, mai ales în weekend. Dar pe cine, dintr-o dată, interesează subiectele la olimpiada de limba română? Şi de când devine o prioritate inclusiv la nivelul ministerului. Sincer, vă amintiţi subiectele de anul trecut de la olimpiadă? Nici eu.

În realitate, problemele grave ale educaţiei sunt aceleaşi de ani şi ani. îndrăzneşte să scrie sincer opinia ei despre realitatea din propria şcoală, şcoala reacţionează, organizează sedinţe incriminatorii, părinţii sunt chemaţi să fie certaţi, ba chiar să fie transferată eleva... libertatea de exprimare nu există în România.

Am aşteptat cu sufletul la gură numirea noului ministru. La acest capitol, România şi-a bătut joc la propriu de învăţământ, după 1990 a avut cel mai trist experiment cu zeci de reforme, unele contradictorii şi vreo 23 de miniştri de diferite pregătire profesionale şi orientări politice/ideologice. Am avut filosofi (Marga), ingineri (Adomniţei, Anton), psihologi (Miclea, Golu), chimişti (Funeriu), profesori universitari (Andronescu), agronomi (Câmpeanu) şi, mai nou, un programator (Năstase). Cel mai ghinionist ministru a fost Ion Mang, profesor la Oradea, acuzat de plagiat, a cărui carieră în 2012 s-a încheiat, atenţie, după 8 ZILE! Aşa ca să ne dăm seama cu câtă responsabilitate se fac aceste numiri.

Acum avem un domn profesor universitar, analist şi programator, fost rector la ASE la 65 de ani, care ar putea face dovada înţelepciunii şi expertizei îndelungate, mai ales ţinând seama la profesia domniei sale. Din fericire sau nu, până la finalul anului vom avea o nouă Lege a Educaţiei. Alta. Domnul ministru, într-o conferinţă din 15 februarie, îşi exprima câteva obiective: construirea de noi şcoli, creşterea salariilor, a burselor studenţeşti, reanalizarea programelor cadru şi digitalizarea manualelor şcolare (pe usb/ebook). Acum, când avem peste 3.700.000 de elevi (mult în scădere faţă de anii 1990) dintre care 45% trăiesc în mediul rural şi unii dintre ei în zone la limita sărăciei fără curent sau acces la internet, nu văd cum măsura aceasta poate fi implementată la nivel naţional. În fine, asta nu înseamnă că toţi elevii din mediul urban au laptop şi tabletă şi pot învăţa din manuale pe calculator. Personal, prefer mirosul cărţii, scrisul cu stiloul.

Într-un interviu televizat tot zilele trecute, domnul ministru ne dădea exemplul copiilor japonezi, care până la vârsta de 10 ani nu sunt obligaţi să memoreze cunoştinţe. Măi să fie. Eu cred că situaţia nu sună chiar aşa paradisiacă în Japonia, cred că chiar se munceşte de la vârste mici şi totuşi nu consider că putem compara cele două culturi şi implicit cele două tipuri de şcoală.

70% dintre elevi se simt nefericiţi la şcoală

La afirmaţia aceasta, vehiculată încă din timpul domnului ministru Dumitru, încă nu am primit soluţii convingătoare. Nici la fenomenul abandonului şcolar, al analfabetismului sau plagiatului. Că tezele de doctorat vor fi publice şi că vor fi urcate pe o platformă anti-plagiat e o soluţie dovedită a fi eficientă cu ani în urmă în Occident şi prea puţin aplicată în România. Domnul ministru ne anunţa că la ASE, în urmă cu doar 2 ani, s-a introdus anti-plagiatul la toate ciclurile universitare şi rezultatul a fost că 30% dintre studenţi nu s-au mai prezentat la licenţă. Ceea ce nu-i rău.

Alte probleme

Totuşi, Ministerul Educaţiei nu este cel mai uşor de gestionat. Rămân infinit de multe probleme în educaţie de la cei mici până la nivelul universitar, de la clădiri, condiţii, metode, resurse şi până la cele mai arzătoare, care mi se par cele cu privire la calitatea umană şi etica profesională.

Un profesor universitar din Ploieşti este trimis în judecată pentru că a pretins favoruri sexuale de la o elevă.

În final, în weekend am vrut să apelez la CFR pentru a traversa ţara. Am renunţat şi nu am ajuns acasă. Haosul creat în gările CFR, mai ales în Bucureşti, este negestionabil. Cozile sunt uriaşe, sute de mii de bilete s-au dat gratis în ultimele zile. Trenurile sunt supraaglomerate, angajaţii nu mai fac faţă solicitărilor studenţilor care vor cât mai multe bilete, că doar e gratis, oriunde să mergem. În nicio ţară din Europa nu am auzit de transport gratuit pentru studenţi. Măsura nu se va continua mult timp. Oricum, tot vineri, nişte domni de la minister au ajuns în Gara de Nord, dar nu pentru a discuta cu cei de la casierie despre ce probleme au întâmpinat şi a le oferi soluţii, ci pentru a se fotografia cu câteva perechi de dansatori cu prilejul Dragobetelui. Marketing, tată!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite