Restanţele la credite se apropie de 5,5 miliarde de euro. De unde provin cei mai mari restanţieri

Sumele restante către bănci au continuat să crească şi în primele patru luni ale anului, românii acumulând întârzieri tot mai mari la plata creditelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Restanţele românilor, atât în rândul populaţiei, cât şi al firmelor, au continuat să crească şi în primele patru luni ale acestui an, ajungând la finele lunii aprilie la echivalentul a 5,42 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României. Restanţele reprezentau în aprilie 10,5% din totalul creditelor acordate, în creştere de la 9,47% la sfârşitul anului trecut.

Creşterea restanţelor s-a înregistrat atât pe segmental creditelor în lei, cât şi pe cel al împrumuturilor în valută. Astfel, sumele restante în lei s-au majorat în primele patru luni ale anului cu 7,85%, de la 9,29 miliarde de lei la 10,02 miliarde de lei.

În ceea ce priveşte restanţele la împrumuturile în valută – euro, dolari sau franci elveţieni, acestea au crescut în intervalul analizat cu 13%, până la echivalentul a 3,14 miliarde de euro.

Cele mai mari restanţe în funcţie de ponderea acestora în totalul creditelor acordate se înregistrau în aprilie în judeţele Sălaj (18%), Alba (16%), Arad (16%), Suceava (16%) şi Bistriţa-Năsăud (15%). La polul opus se aflau judeţele Giurgiu (3%), Gorj (5%), Teleorman (6%), Dâmboviţa (6%) şi Dolj(7%).

În Bucureşti-Ilfov, unde ponderea creditelor cumulează 40% din totalul creditelor acordate în România, ratele neachitate la timp reprezentau 10% din totalul împrumuturilor.

În condiţiile în care leul pierde teren în raport cu celelalte valute, riscul privind creşterea restanţelor se accentuează de la o lună la alta.

citeste totul despre: