Noul şef de la Compania de Autostrăzi, Narcis Neaga, nu-şi vede capul de treabă: ce are de făcut în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi (CNADNR), Narcis Neaga, are de realizat cam tot ce a rămas restant din promisiunile USL referitoare la infrastructura rutieră. Demararea lucrărilor ori continuarea demersurilor pentru tronsoanele Piteşti-Craiova, Comarnic-Braşov, Sibiu-Vâlcea sau Centura de Sud a Bucureştiului, dar şi contractarea programului de deszăpeziri pentru iarna care urmează ar fi câteva dintre priorităţi.

Premierul Victor Ponta a declarat joi seara că Narcis Neaga, director adjunct al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, responsabil pentru concesiuni, va prelua conducerea CNADNR în locul lui Mircea Pop, demis din funcţie.

"Este director adjunct, este cel de la Concesiuni, şi obiectivul fundamental pentru acest an este să semnăm contractul Comarnic-Braşov, centura sud Bucureşti şi Piteşti-Craiova. Aşa încât, am spus ca directorul de la Concesiuni să fie director general ca să finalizeze lucrările", a spus Ponta la postul B1 TV.

Două luni de „gândire“ pentru Comarnic-Braşov

Autostrada Comarnic-Braşov - "Autostrada Zăpezii" – va trebui contractată până la 30 octombrie, potrivit ultimelor declaraţii ale ministrului delegat Dan Şova.

Acesta ar fi fost primul mare proiect construit prin parteneriat public-privat (PPP). Prima tentativă de construcţie a tronsonului Comarnic-Braşov datează din 2004, de pe vremea Guvernului Adrian Năstase, o altă încercare fiind făcută în 2010, ambele eşuate.

În luna mai, CNADNR a anunţat lansarea unei licitaţii pentru reactualizarea studiului de fezabilitate aferent autostrăzii, dar licitaţia a fost amânată de mai multe ori, în urma contestaţiilor depuse la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) de trei case de avocatură.

Două săptămâni până la concesionarea deszăpezirilor

Potrivit ultimei programări, până la data de 9 septembrie trebuie depuse ofertele pentru licitaţia prin care se vor acorda contractele de deszăpezire pentru perioada 2013-2015.

Ca în fiecare an, miza acestor contracte constă nu doar în milioanele de euro alocate pentru deszăpeziri, ci şi în îndestularea clienţilor politici care stau ciorchine pe lângă CNADNR pentru a obţine finanţările. De cele mai multe ori, „regii asfaltului“ sunt marii câştigători şi la contractele de deszăpezire.

Mare atenţie, domnule Narcis Neaga!


De ce a fost suspendat Neaga de la Concesiuni

CNADNR comunica, la 1 octombrie 2012 că l-a suspendat din funcţie şi îl cercetează disciplinar pe directorul Direcţiei Concesiuni după ce în documentaţia de selecatre a consultantului pentru autostrada Comarnic-Braşov au fost trecute printre cerinţe un autoturism 25-30.000 euro şi 30-40.000 euro pentru instruirea angajaţilor CNADNR
"În urma modificării documentaţiei de licitaţie pentru realizarea autostrăzii Comarnic - Braşov şi a introducerii unor cerinţe în caietul de sarcini, pe care va trebui să le îndeplinească firma de consultanţă căreia i se va atribui contractul pentru reactualizarea studiului de fezabilitate al autostrăzii Comarnic-Braşov (58 km), respectiv «un autoturism nou cu o valoare între 25.000 euro şi 30.000 de euro şi o sumă între 30.000 euro şi 40.000 euro pentru sesiuni de instruire oficială în ţară/străinătate»", conducerea CNADNR a dispus cercetarea disciplinară a domnului Narcis Neaga, director Direcţia Concesiuni. Pe perioada cercetării disciplinare s-a dispus suspendarea din funcţie a domnului Narcis Neaga, urmând ca măsurile să fie luate în urma raportului emis de Comisia de Disciplină", se menţiona într-un comunicat transmis la acea dată de CNADNR.
 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite