Soft-ul pentru „Casa Verde Fotovoltaice”, realizat de o firmă cu un singur angajat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
panouri fotovoltaice

Fără a fi terminat de analizat nici măcar dosarele depuse în decembrie 2021, AFM ia în calcul lansarea unei noi etape de înscriere „în a doua jumătate a anului”.

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” a fost lansat în decembrie 2021 cu mari deficienţe în ceea ce priveşte înscrierea solicitanţilor şi fără modulul de analiză şi de implementare, iar firma care a câştigat contractul de realizare a softului avea un singur angajat, după cum recunoaşte chiar ministrul Mediului, Tanczos Barna, într- notă de informare prezentată ieri Executivului, în scopul accelerării derulării programului.

Înscrierile în program s-au blocat încă din prima zi, ministerul modificând ulterior ghidul de finanţare în speranţa că va debloca situaţia, reintroducerea documentelor în aplicaţia informatică de către instalatorii validaţi în program fiind însă posibilă abia în perioada 17 ianuarie – 07 februarie 2022, în baza unei programări şi în condiţiile stabilite prin dispoziţia preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

După ce mai mulţi instalatori au semnalat AFM că sunt probleme cu cererile deja încărcate, preşedintele instituţiei a emis un ordin prin care a dat posibilitatea instalatorilor să corecteze, în perioada 28 februarie – 4 martie 2022, deficienţele legate de CNP/încărcare documente/încărcare informaţii eronate.

6 luni pierdute

Fără a preciza cât timp a trecut până la remedierea soft-ului de analiză a dosarelor, AFM precizează că „din luna iunie 2022 şi până la această dată au fost aprobate 2.519 cereri de finanţare şi respinse 292 din totalul de 44.389, acestea fiind publicate pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu”. 

Concret, de la momentul lansării programului ( începutul lunii decembrie 2021) până la data de la care au început, într-un final, să fie analizate dosarele (iunie 2022) a trecut o jumătate de an, timp complet pierdut.

Acum însă, AFM dă Guvernului asigurări că „analizează cu precădere cererile de finanţare depuse în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice, iar pentru a urgenta procesul de analiză, instituţia a demarat în luna martie şi procedurile de achiziţie a serviciilor de evaluare a cererilor de finanţare depuse de solicitanţi în cadrul unora dintre programele finanţate din Fondul pentru mediu”.

Cu alte cuvinte a depus în SEAP documentele privind licitaţia pentru externalizarea serviciilor, însă procedura nu s-a finalizat încă.

„După finalizarea procedurii şi încheierea contractelor de achiziţie publică pentru externalizarea serviciilor de evaluare, analiza dosarelor depuse în cadrul Programului se va derula în regim de urgenţă”, precizează instituţia.

Un nou ghid de finanţare şi o nouă rundă de înscrieri

Ministerul Mediului şi AFM garantează Guvernului că lucrează la elaborarea proiectului de Ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea reducerii cantităţii de emisii de gaze cu efect de seră.

Astfel, se apreciază că o nouă sesiune de înscriere a solicitanţilor, persoane fizice, în cadrul Programului „Casa Verde Fotovoltaice” va putea fi demarată în a doua parte a anului 2022”, se menţionează în nota prezentată Executivului.

Criterii de eligibilitate şi cerinţe tehnice:

Pentru a beneficia de finanţarea în baza acestui program de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei, persoana fizică trebuie să respecte criteriile de eligibilitate a solicitantului, criteriile de eligibilitate a proiectului şi cerinţele tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice care se regăsesc în ghidul de finanţare.

Condiţiile minime obligatorii prin Program, sunt următoarele:

(a) realizarea sistemului de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice pentru consum propriu, surplusul de energie fiind preluat în reţeaua naţională de distribuţie;

(b) instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de minimum 3kW;

(c) dimensionarea pentru componentele principale a sistemului de panouri fotovoltaice trebuie să cuprindă:

i) panouri fotovoltaice - cu o putere însumată instalată de minimum 3kWp;

ii) invertor/invertoare - putere instalată - minimum 3,0 kW;

iii) structura de susţinere a sistemului - capabilă să susţină tot sistemul şi adaptată zonei unde va fi instalată; iv) tablou electric alternativ - pentru racordul la instalaţia existentă.

(d) sistemul de panouri trebuie să asigure, printr-unul sau mai multe componente ale sale, următoarele funcţionalităţi:

i) stocarea informaţiilor privind cantitatea de energie electrică produsă, pe o perioadă de cel puţin 6 ani de la data emiterii certificatului de racordare;

ii) colectarea de la distanţă a informaţiilor, precum şi transmiterea acestora printr-un sistem de comunicare open source;

iii) compatibilitatea cu orice sistem de management liber care va prelua datele transmise via un procesator de date de tip API, identificând datele după un serial din teren către o bază de date ce permite un număr ridicat de operaţiuni de interogare pe secundă pentru a face faţă cerinţelor de raportare automată şi manuală. (e) certificarea componentelor sistemului de panouri fotovoltaice să fie realizată de un organism acreditat, în conformitate cu SREN/ISO 17065;

(f) respectarea condiţiilor minime privind componentele sistemului de panouri fotovoltaice, după cum urmează:

i) panourile fotovoltaice trebuie să respecte standardele obligatorii - SREN/IEC 61215 şi SREN/IEC 61730, să aibă garanţie de minimum 10 ani, precum şi garanţie privind deprecierea puterii (peste 90% în 10 ani şi peste 80% în 25 de ani);

ii) invertorul, care poate fi şi hibrid, trebuie să respecte standardul obligatoriu - SREN/IEC 62109 şi să aibă garanţie de minimum 6 ani, calculaţi de la data procesului-verbal de recepţie a sistemului de panouri fotovoltaice.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite