Întreprinzătorii cer amânarea cu un an a taxei pe construcţiile speciale şi reducerea ei la 0,25%. Politicienii, acuzaţi de „genocid economic”
0Consiliul Naţional al IMM a realizat un sondaj din care reiese că peste 90% din întreprinzători anticipează un impact negativ al taxei pe construcţii speciale. Confederaţia patronală solicită, în consecinţă, amânarea cu un an a acestei taxe şi reducerea de la 1,5% la 0,25% sau la cel mult 0,5% din valoarea activelor vizate.
„Acest impozit nu este definit clar şi va induce costuri suplimentare care înseamnă de fapt depăşirea cotei unice de 16%. Când costurile cresc, firmele au la dispoziţie doar trei opţiuni: să reducă numărul de angajaţi, să mărească preţurile produselor vândute sau să intre în insolvenţă. Pe de altă parte, există firme cu profit minim, la limita supravieţuirii, care vor ajunge pe roşu din cauza acestei taxe“, a explicat Florin Pârvu, prim-vicepreşedinte al Consiliului IMM.
Preşedintele Consiliului, Ovidiu Nicolescu, a prezentat o serie de propuneri venite din partea respondenţilor la sondaj, între care cele mai importante sunt amânarea taxei pe construcţiile speciale cu un an, reducerea cotei de taxare de la 1,5% (cât este în prezent) la 0,25% sau la cel mult 0,5% din valoarea activelor, schimbarea modului de calcul al acestei taxe (valoarea la zi, în locul preţului de achiziţie) şi realizarea unui studiu de impact înaintea aplicării efective.
Efectele taxei asupra firmelor mici
Principalele concluzii ale sondajului efectuat de Consiliul IMM este că taxa pe construcţiile speciale:
- va duce la creşterea şomajului (63,6%)
- va afecta semnificativ afacerile firmelor (89,3%)
- va crea un important puseu inflaţionist (90,9%)
- va duce la majorarea preţurilor produse şi servicii (89,4%)
- are o valoare excesiv de mare pentru posibilităţile de plată (100%)
Mai puţin de 3% din respondenţi apreciază că taxa pe construcţii speciale va avea un impact zero asupra afacerilor pe care le conduc.
Politicienii, acuzaţi de „genocid economic“
Dacă liderii de la centru ai Consiliului IMM şi-au păstrat calmul în explicarea efectelor acestei taxe, cei din teritoriu s-au arătat a fi mult mai tranşanţi.
În cadrul unei teleconferinţe de presă, liderul CNIPMMR Constanţa, Iulian Gropoşilă, a amintit de impozitul minim din 2009, care „a produs un genocid economic“ şi i-a acuzat pe politicieni că nu iau în seamă propunerile venite de-a lungul timpului din partea oamenilor de afaceri.
„Politicienii şi ceilalţi factori decidenţi nu răspund pentru genocidele economice pe care le comit şi nu iau în considerare măsurile pe care întreprinzătorii le propun în baza unor studii. În Uniunea Europeană, peste 60% din decizii se iau pe baza consultării cu societatea civilă, în timp ce în România mai puţin de 5% au la bază consultarea publică“, a spus Iulian Gropoşilă.
La rândul său, liderul CNIPMMR Galaţi, Marian Filimon, i-a acuzat pe oamenii politici de prefăcătorie în combaterea evaziunii fiscale. „Politicienii noştri n-au dorit niciodată o combatere reală a evaziunii; în schimb, practică o manipulare grosolană a opiniei publice. Numai în acest an, am numărat 40 de taxe şi impozite care au crescut faţă de 2013“, a spus Marian Filimon.
„Îi felicităm pe cei de la Institutul Naţional de Statistică şi pe toţi cei care ne-au spus că economia României a crescut cu 3,5% în 2013, dar îi asigurăm că la nivelul firmelor nu se resimte în niciun fel această creştere“,a conchis liderul CNIPMMR Galaţi.
Mai puteţi citi:
"Taxa pe stâlp", criticată de oficialii americani
Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, a criticat modul în care Executivul a introdus taxa pe construcţiile speciale.
Statul va încasa anual 10-12 milioane euro din impozitarea construcţiilor speciale ale companiilor din telecom şi 60-65 milioane euro din taxarea celor din zona de utilităţi, scrie Mediafax, care citează surse guvernamentale.
Investitorii din sectorul eolian, în stare de alertă din cauza taxei pe turbine şi cabluri
Investitorii din sectorul energiei eoliene sunt „în alertă“ din cauza intenţiei Executivului de a impozita turbinele şi cablurile electrice, şi afirmă că nu au fost consultaţi în privinţa noilor taxe, potrivit unui comunicat remis de Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (RWEA).