Pietismul şi scepticismul faţă cu cinstirea moaştelor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că tot e la modă în zilele astea înjuratul pe Facebook şi în mass-media al pupătorilor de moaşte – preiau un text al unui prieten, Constantin Bălăşoiu, care lămureşte un pic problema.

Pentru deşteptul de tip nou, pietistul, scepticul etc., chestiunea moaştelor şi a miracolelor corelate e ceva ce are de-a face cu ideea de biserică, nu cu altceva; de exemplu, baza biblică, care altfel nu lipseşte (Regi 4, 13: 21 – un mort e aruncat peste oasele profetului Elisei şi brusc mortul revine la viaţă). Cum vine asta? Simplu, o Biserică înţeleasă ca trup al lui Hristos nu e una a morţilor, ci a viilor şi adormiţilor. Şi atunci resturile umane ale unei figuri ilustre a Bisericii nu sunt lipsite de eficacitate după moarte, fiindcă identitatea cuiva e anulată efectiv doar de moarte. Or, nu acesta e cazul aici.

Chiar, n-aţi văzut? Înmormântările seamănă în gestica lor cu nişte nunţi, adică mortul e îmbăiat, echipat în cel mai bun costum, adună comunitatea în jurul lui, e introdus nu într-o cutie de carton cum i-au repatriat ăştia pe eroii noştri de la Stalingrad, ci într-un tron, preferabil împodobit, se fac daruri sau pomeni, sunt şi bani (la ţară mirelui i se pune adesea o bancnotă în piept sub floare şi toată nunta defilează cu ea aşa), oamenii se strâng la masă etc. Se deplânge absenţa lui directă dintre noi, dar nu prea diferit de situaţia în care te desparţi de fiica ta care pleacă după soţul ei şi n-o mai vezi, de băiatul tău care pleacă la război etc., oricum, mortul tău, care e doar un adormit în termenii bisericii, e pregătit practic pentru o nuntă, alta (una din imaginile favorite pentru Biserică din Noul Testament).

Ideea de Biserică, deci, fiindcă legea credinţei e lex orandi, lex credendi, nu invers. Şi atunci nu pleci de la un text separat sau considerat anterior sau fondator al bisericii, fiindcă Biserica nu e rezultatul unor concluzii emotivist-intelectuale, cum sugerează protestanţii, oricât de bune, ci al lui Dumnezeu, începând cu Rusaliile dacă vreţi. By the way, Noul Testament se naşte mai târziu, şi nu în afara Bisericii, ci în interiorul ei.

Pietismul, una peste alta, nu are cum să înţeleagă asta, convingerea lui bazată pe ceva precum sola fides, sola scriptura l-a condus la o idee de biserică care nu diferă prea mult de un club, oricum ceva secundar în raport cu credinţa.

Scepticul cu atât mai rău, simţul realităţii lui, secularizat, scientist etc., e un obstacol aproape de netrecut. Pietismul s-ar putea să i se pară mai acceptabil. Nu mă miră influenţa lui.

Preferinţa mea e pentru Sf. Ambrozie, nu mă ascund. Nişte moaşte dacă doriţi găsiţi la Apărătorii Patriei 2 din Bucureşti. Frecaţi bine înainte cu şerveţelul, n-am mai trecut de ceva vreme pe acolo, dar nu ştii niciodată ce iei sau ţi se poate întâmpla. :)

Via Constantin Bălăşoiu (text preluat cu acordul autorului) 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite