Politici imperiale ruse: „Proiectul grecesc”, Crimeea şi Basarabia în însemnările unui călător de la finele secolului al XVIII-lea
0
Însemnările de călătorie au reintrat în sfera de interes a cercetătorilor preocupaţi de politicile imperiale, îndeosebi de modul în care elita rusă a înţeles şi a acţionat în teritoriile anexate în secolul al XVIII-lea.
s-au evidenţiat în această perioadă noi viziuni şi ambiţii în modelarea teritoriilor, diferite de cele care au dominat un secol mai devreme, şi care au determinat modelele teritorializării imperiale ruse moderne. În această direcţie, autorităţile ţariste au desfăşurat un întreg arsenal de instrumente şi practici menite să accentueze unitatea conceptuală şi fizică a teritoriilor ruse, să sublinieze dimensiunea şi extinderea spaţială a Rusiei drept o misiune istorică, iar acumularea şi etalarea cunoştinţelor despre teritoriile imperiului – un act de patriotism intelectual.
Cartea lui Pavel Sumarokov, publicată la Moscova în 1800 cu titlul Călătoria prin toată Crimeea şi Basarabia în anul 1799, a fost concepută drept o descriere istorică şi topografică a locurilor vizitate, constituită din două compartimente: (1) însemnări despre călătoria lui Sumarokov în Crimeea şi (2) partea asupra căreia ne vom opri în detaliu – notiţele de călătorie făcute în traseul parcurs de autor de la gurile râului Bug spre Odessa, urmând apoi malul stâng al Nistrului, până la localităţile Tiraspol şi Grigoriopol.
Itinerariul ales de Pavel Sumarokov contura, de fapt, spaţiul anexat de Imperiul rus în urma războiul ruso-austro-turc (1787-1792), conform tratatului de pace de la Iaşi (9 ianuarie 1792), prin care se recunoştea stăpânirea Rusiei asupra Crimeii şi extinderea hotarelor până la cursul inferior al râului Nistru. Astfel, articolul al IV-lea al tratatului reconfirma autoritatea Porţii Otomane asupra teritoriului Basarabiei, cu cetăţile Bender, Akkerman, Chilia, Ismail şi alte localităţi, şi întregii Ţării Moldovei. Totuşi, noile hotare au extins semnificativ prezenţa Imperiului rus pe malurile Mării Negre, iar spaţiul dintre râurile Nistru şi Bug a fost integrat în unitatea administrativ-teritorială Ecaterinoslav (Екатеринославское наместничество – rus.), ca apoi, după desfiinţarea celei din urmă, înanul 1796, să intre în componenţa guberniei Novorosijsk (Новороссийская губерния– rus.).
Cu ce sens foloseşte Sumarokov denumirea „Basarabia”
Cartea lui Sumarokov denotă cu certitudine faptul că în anul 1799, cu mai bine de un deceniu înainte de anexarea teritoriului dintre râurile Prut şi Nistru, autorităţile ţariste utilizau numele de Basarabia pentru a desemna spaţiul dintre râurile Nistru şi Bug, anexat în anul 1792, trasându-şi vectorul de extindere al Imperiului rus în sud-estul Europei, spre gurile Dunării şi spre Constantinopol.
Planul Ecaterinei a II-a: un stat tampon, cu numele Dacia, alcătuit din Valahia, Moldova şi Basarabia
Interfluviul dintre râurile Nistru şi Bug, menţionat în izvoarele ruseşti drept stepa Oceacovului (Очаковская степь – rus.)şi având reputaţia unei pustietăţi (vezi: „Дикое поле – rus.), a atrasatenţia arhitecţilor politicilor de extindere teritorială a imperiului, îndeosebi pentru faptul că această regiune de frontieră oferea importante puncte strategice şi căi comerciale pe malul de nord al Mării Negre.
Ecaterina a II-a, ţarina Rusiei, într-un mesaj adresat imperatorului austriac Joseph al II-lea, la 10 septembrie 1782, expunea un plan al diplomaţiei imperiale ruseşti privind politica orientală, inspirat de consilierul A.A. Bezborodko şi general-feldmareşalulG.A. Potemkin. Cunoscut mai târziu ca proiectul grecesc, acesta trasa sarcina de reorientare geopolitică a Imperiului rus, de la zona Mării Baltice, cu accentul pus de Petru I pe lumea protestantă-germană, Rusia urma să-şi redirecţioneze politicile de extindere spre Marea Neagră şi Marea Mediterană, spre litoralul de nord al Mării Negre şi Balcani, locuite de greci, slavii de sud, moldoveni şi valahi – „teritorii, altă dată, unite sub sceptrul bizantin şi, mai devreme, de statul lui Alexandru cel Mare”.
Planul de acţiuni se baza pe argumentele ţarinei aduse în favoarea unei „politici orientale active” în scopul înfrângerii Imperiului otoman şi renaşterii Bizanţului. De fapt, Ecaterina a II-a demara un joc geopolitic cu mai multe obiective şi variante de desfăşurare. Unul din ele prevedea crearea unui stat tampon între cele trei puteri vecine – Austria, Rusia şi Turcia – ,format din Valahia, Moldova şi Basarabia cu numele Dacia (Regatul Daciei), menit să protejeze hotarele Rusiei de confruntări nedorite. În cazul înfrângerii totale a turcilor şi chiar a izgonirii lor din Europa, ţarina solicita asentimentul împăratului austriac pentru restaurarea Imperiului bizantin sub sceptrul nepotului său, marele principe Konstantin Pavlovich.Persoana favorită pentru scaunul Regatului Daciei era general-feldmareşalulGrigorij Potemkin,iar în calitate de „recompensă”, Rusia îşi revendica teritoriul dintre râurile Bug şi Nistru şi câteva insuliţe în arhipelagul Mării Egee.
Se încarcă comentariile...
