Despre Feteşti. Capitalism vs. socialism

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Feteştiul resimţea din plin efectele revoluţiei agro-industriale. Lucrările de desţelenire a solului şi defrişările practicate în Balta Ialomiţei vor face trecerea spre agricultura de tip intensiv, iar transformarea localităţii în nod feroviar are ca efect impulsionarea activităţii industriale.

În 1890, era demarată construcţia podului de peste braţul Borcea, ce urma să facă legătura cu Dobrogea prin tronsonul de cale ferată Feteşti- Cernavodă. Statul român a fost extrem de generos, alocând nu mai puţin de 35 milioane lei aur pentru acest proiect de infrastructură. Licitaţia sau concursul internaţional (conform documentelor vremii) a fost câştigată de două companii, una franceză şi alta belgiană, care îşi ofereau expertiza pentru realizarea suprastructurii podului şi construcţiei viaductelor. 

Cinci ani a durat execuţia podului de la Feteşti, sub supravegherea lui Anghel Saligny, părinte al ingineriei româneşti, contemporan cu Gustave Eiffel. Este declarat în 1995 cetăţean de onoare al municipiului Feteşti, la 70 de ani de la moartea sa.

Un proiect prin care se creează locuri de muncă. Este cunoscut faptul că lucrările publice din această zonă au atras forţă de muncă de pe tot cuprinsul Regatului României. Însă nu doar atât. De construcţia podului este legată introducerea electricităţii, la Feteştii fiind atestată, după anul 1890, prima centrală electrică din judeţ. Aceasta servea la iluminarea portului şi asigura necesarul de energie electrică şantierului condus de Anghel Saligny. Instalaţia dispunea de două motoare Diesel a câte 150 CP, care acţionau două generatoare de curent continuu, la tensiunea de 220 V.

Depoul Feteşti, inaugurat în anii 1880, este o altă lucrare publică de amploare. Pe lângă depou este înfiinţată în 1892 o centrală electrică mult mai performantă decât cea de pe şantierul de la Dunăre, fiind dotată cu patru grupuri Diesel cu o putere totală de 285 Kw.

Toate acestea oferă un imbold dezvoltării economice a localităţii. La începutul secolului XX, se remarcă o diversificare a activităţilor economice, în toate cele trei sectoare. Apar unităţi economice din domeniul industriei uşoare şi industriei textile. Perioada interbelică este momentul favorabil afirmării întreprinderilor mici şi mijlocii. Economia de tip capitalist din ţara noastră ajunsese la maturitate. Tot atunci, Feteştiul devine cel mai important nod de cale ferată din Sud-Estul României. În intervalul 1914-1944, populaţia creşte de aproape trei ori, de la 3700 de locuitori, la 11 194. Indubitabil, această perioadă a marcat într-un mod decisiv evoluţia în timp a localităţii.

Topitoria de in, înfiinţată în anul 1902, funcţiona la capacitate maximă în anii 1930, fiind cea mai mare din ţară. Materia primă era adusă cu trenurile din nordul Moldovei, practică ce a fost considerată nerentabilă de comunişti, ducând la închiderea acesteia în 1956. 

Până la al doilea război mondial, în Feteşti sunt consemnate două fabrici şi o presă de ulei care valorificau producţia de floarea-soarelui. În industria textilă activau două tăbăcării. Tabloul economic al localităţii era completat de sectorul agricol, unde trona Ferma Model a Facultăţii de Agronomie, transformată după 1949 în Întreprinderea Agricolă de Stat (I.A.S.) Feteşti. De asemenea, agricultorii din localitate deţineau întinse terenuri cultivate cu zarzavaturi şi îşi desfăceau producţia la târgurile din jur.

Câteva dintre aceste unităţi economice îşi vor continua activitatea şi în perioada comunistă, în funcţie de priorităţile conducerii de atunci, fiind naţionalizate.

În anii 1940 este atestat primul cinematograf privat, dar şi doi antreprenori care deţineau un autobuz şi un taxi pentru transportul local.

Un fenomen interesant al perioadei interbelice este cel al cooperativelor economice şi de credit. Băncile populare se adresau populaţiei cu posibilităţi materiale modeste, acordând împrumuturi la dobânzi reduse. La Feteşti sunt amintite în Monografia Economică a judeţului ialomiţa băncile „Independenţa" şi „Dezrobirea economică". 

În ceea ce priveşte numărul salariaţilor, o pondere însemnată o aveau lucrătorii Staţiei CFR, dar şi muncitorii de la fermele agricole private. Fără îndoială, CFR-ul absorbea cea mai mare parte a forţei de muncă, considerat în acele vremuri „a doua armată a ţării". În cartierul Feteşti-Gară, Casa Muncii CFR îşi permite să finanţeze construcţia unei şcoli (finalizată în 1925), la solicitarea cadrelor didactice şi a părinţilor. 

CFR-iştii au o contribuţie hotărâtoare la consolidarea influenţei Partidului Comunist pe plan local, fiind seduşi de propaganda intensă dusă după grevele de la Atelierele Griviţa din 1933. Aşa se face că imediat după 1944, cel mai puternic nucleu al comuniştilor este constituit din lucrători ai Staţiei CFR. 

În perioada comunistă, se extinde şi se consolidează rolul de centru polarizator al Feteştiului în Bărăganul de Sud. Statul înfiinţează fabrici şi întreprinderi din domeniul industriei agro-alimentare, care atrag forţa de muncă din localităţile învecinate. Populaţia creşte de încă trei ori, ajungând la nivelul anului 1990 la 35 000 de locuitori. 

Oferta de locuri de muncă acoperea cererea, de aceea se explică lipsa de interes a populaţiei active din oraş pentru alte centre industriale din regiune, cum ar fi Slobozia sau Constanţa.

Un mamut industrial este construit la marginea oraşului: Întreprinderea de Stat pentru Creşterea şi Îngrăşarea Porcilor (foto). În anul 1970, de aici erau livrate 100 0000 capete porci graşi, respectiv 10 000 tone de carne. În prezent, zona fostului combinat aduce cu nişte ruine antice scoase la lumină în urma săpăturilor arheologice. 

Caşcavalul şi conservele de legume erau produse recunoscute la nivel naţional, fiind duse şi la export.

În anul 1995, Feteştiul avea să fie înaintat la rangul de municipiu, arogându-şi un titlu câştigat datorită moştenirii industriale comuniste. Însă economia de piaţă postdecembristă nu mai putea gestiona această moştenire, multe întreprinderi intrând într-un proces de declin accentuat. Ca de exemplu, în anul 2000 producţia industrială la nivelul municipiului fusese cu 44,8 % mai mică decât în anul precedent. Ce s-a întâmplat după 2000, cunoaştem cu toţii. O chestiune pe care am început să o conştientizăm recent, vorbindu-se tot mai mult şi la noi despre fenomenul denumit în limba engleză "shrinking cities". 

De citit:

Expoziţia „Oraşe româneşti în declin” de la MNAC

Fotografiile astea îţi arată de ce e pe moarte provincia în România