„Giselle”, o nouă producţie pregătită  de Baletul Operei Naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Johan Kobborg, directorul Baletului Naţional Român, l-a invitat pe unul dintre cei mai mari balerini americani, Ethan Stiefel, să pună împreună în scenă producţia "Giselle", balet în două acte de Adolphe Charles Adam, "Adevărul" a stat de vorbă cu cei doi balerini, care ne-au dezvăluit câteva secrete din noul spectacol, care va avea premiera pe 6 iunie.

Ethan Stiefel a venit pentru prima dată în România la începutul acestui an, să predea un masterclass balerinilor români. În lumea baletului, Stiefel este o somitate, a fost unul dintre cei mai apreciaţi balerini americani şi dansator principal la American Ballet Theatre, cea mai mare companie de balet din Statele Unite, care dansează pe scena Operei Metropolitan din New York. Pentru publicul mai necunoscător, în urmă cu 15 ani, Stiefel a apărut într-un film despre balet, Center Stage, care l-a adus în atenţia lumii dincolo de marile teatre unde a dansat. În prezent, Stiefel s-a retras din dans şi a lucrat ca director artistic la Baletul Naţional din Noua Zeelandă, a predat, a coregrafiat şi s-a implicat în diverse proiecte artistice, cel mai nou fiind producţia spectacolului Giselle alături de vechiul şi bunul său prieten Johan Kobborg. Giselle, în "regia" celor doi maeştri, va avea premiera pe 6 iunie.


Adevărul: Cum aţi ajuns să fiţi implicat în producţia de balet a Operei Naţionale?
Ethan Stiefel
: Johan m-a contactat în urmă cu un an, când ştia că va prelua poziţia de director artistic al Companiei Naţionale de Balet. Noi am mai lucrat nu cu mult timp în urmă, când am fost director al Companiei Naţionale de Balet din Noua Zeelandă. Ştia cum lucrez atât ca dansator dar şi din postura de coregraf şi de profesor. Mi-a spus că ar vrea să invite maeştri de balet, coregrafi, balerini să vină aici să ţină workshop-uri, care să aducă un alt stil, o altă dinamică. M-a rugat să vin mai întâi să predau câteva săptămâni, ceea ce a fost o experienţă frumoasă


Cum vi se par dansatorii de aici?
Au o minte deschisă şi sunt foarte muncitori. În balet avem acelaşi limbaj, dar stilul pe care l-am învăţat eu şi cu care vin este diferit de al lor, e nou pentru ei. Majoritatea dansatorilor vin la ore determinaţi să înveţe ceva noi, să-şi îmbunătăţească tehnica, arta. Pentru mine, este o experienţă de la care am avut şi eu multe de învăţat.


Recunoaşteţi un stil de dans aici? O şcoală de balet?
Da, am sentimentul că baza stilului lor se trage din şcoala rusească de balet, se vede în modul în care accentuează mişcările, în dinamică şi în muzicalitate. Repertoriul, însă, devine tot mai vast şi, pornind de la această bază, un dansator trebuie să se adapteze şi să construiască, să-şi dezvolte arta.


Cum este şcoala de balet în America?
Sunt două şcoli principale de balet, asociate celor mai mari companii de dans din State – Şcoala Baletului American (School of American Ballet, asociată companiei New York City Ballet) şi Şcoala de Balet a Teatrului American (American Ballet Theatre School, asociat companiei American Ballet Theatre). Estetica lor diferă destul de mult. Modul în care dansează, de la estetica liniilor, modul în care dansatorii îşi folosesc braţele în port de bras, până la accentuarea mişcărilor pe timpi muzicali diferă. 

Eu am fost dansator principal cu ambele companii şi am văzut din propria-mi experienţă că baza baletului, baza limbajului corpului în balet este aceeaşi, dar fiecare şcoală dezvoltă un stil de mişcare diferit, pornind de la această bază.

Spre exemplu, la American Ballet Theatre, curricula pune accent pe o combinaţie de stil rusesc (pune accent pe poziţia corectă a corpului, are cea mai fluidă mişcare de braţe şi dezvoltă cele mai puternice sărituri), stil franţuzesc (şcoala originară a baletului, cea mai veche) şi metoda Cecchetti (o tehnică de balet foarte dură dezvoltată de maestrul Enrico Cecchetti). În timp ce New York City Ballet are la bază metoda rusească de dans pe care fondatorul companiei, George Balanchine, a construit o estetică personală cunoscută în lumea baletului drept estetica Balanchine. Estetica lui are un aer mai american să spunem.

Da, a fost incredibil să învăţ de la el, era idolul nostru şi am avut şansa să învăţăm direct de la el pe vremea când încă mai dansa la American Ballet Theatre (sfârşitul anilor '80 – începutul anilor '90). E un profesor foarte bun şi are un ochi foarte bun pentru talent. A fost foarte generos cu noi şi a fost o şansă unică să învăţăm de la el. Mai târziu, după ce am terminat şcoala, am avut şi ocazia să lucrez cu el ca profesionist.
 

Ce v-a învăţat? Ce poveţe, ce sfaturi aţi păstrat de la el?
Cred că cea mai importantă lecţie a fost de forţă, de putere, dar şi lucruri tehnice. În esenţă, ne-a învăţat ce înseamnă să ai prezenţă pe scenă, o prezenţă puternică, cum să-ţi foloseşti tehnica pe scenă în aşa fel încât să nu te mai gândeşti la mişcări şi să dansezi la repetiţii, la antrenamente ca şi cum ai dansa pe scenă, să nu te gândeşti mecanic la mişcarea pe care o faci.

Când dansaţi pe scenă trebuie să fiţi şi actori, intraţi în pielea unui personaj. Cum faceţi asta? Se învaţă la şcoală sau fiecare îşi dezvoltă o metodă pe parcurs?


Unii oameni au o afinitate în a se exprima expresiv, se nasc actori, dar cred că poate mai important decât să experimentezi pe scenă este să comunici cu ceilalţi dansatori. Comunicarea (munca în echipă) modelează baletul pe scenă, deci trebuie să fii natural, să abordezi cu naturaleţe mesajul pe care îl transmiţi publicului prin coregrafie, să fii natural în relaţia cu oamenii de pe scenă. Chimia şi dinamica de pe scenă trebuie să fie naturală, altfel nu captivezi publicul.
 

În şcoală nu am avut ore de actorie propriu-zise, dar am avut lecţii de mimă. De asemenea, prin experienţă şi antrenament devii din ce în ce mai bun, fără să-ţi pierzi individualitatea ta artistică.
Cum a fost să joci în filme?

Ah! A fost diferit, pentru asta am avut nevoie de lecţii de actorie adevărate. Când mi-au dat rolul în Center Stage, am fost şi la cursuri de actorie şi cred că cea mai mare diferenţă este să lucrezi în faţa camerei, eu fiind obişnuit să dansez în faţa unui public, în teatru. Am apreciat experienţa şi m-a ajutat şi pe mine ca dansator pe scenă.

Cum diferă baletul Giselle pus în scenă de voi, faţă de ce am văzut până acum la Opera Română?

Johan Kobborg: Materialul de bază al acestui balet este minunat, de aceea a supravieţiut atâţia ani şi oamenii încă se duc să-l vadă. Chiar dacă baletul a fost creat în 1841 şi astăzi, în 2015, putem să relaţionăm cu acest balet, cu povestea lui. Poate că nu mai credem în fantome şi spirite, dar esenţa acestui balet o vedem şi astăzi în lume (iubire şi suferinţă din dragoste). Nu este nevoie să schimbăm nimic la poveste, cât despre coregrafie, nimeni nu ar trebui să se atingă de fragmentele de dans care au devenit legendare.

Cum păstraţi un balet atât de vechi, modern?

Johan Kobborg: Baletul clasic nu trebuie să fie tratat ca o piesă de muzeu, este ceva viu, se dansează, se adaptează vremurilor. Nu schimbi o pictură de mare valoare artistică, dar poţi să schimbi rama în care stă, poţi să schimbi lumina în care se vede şi asta îmbracă totul într-un mesaj care este relevant pentru vremurile în care trăim. Spre exemplu, poţi să schimbi mima pe care o fac dansatorii pe scenă, este un limbaj al secolului al XIX-lea pe care un public din secolul XXI poate nu-l mai înţelege, generaţia noastră este mult mai rapidă, mai agitată.

image

Nu am vrut să atacăm clasicismul baletului Giselle, doar să îl îmbrăcăm în alt fel şi mai este ceva. Noi doi suntem balerini, am vrut să vedem Giselle şi din punctul de vedere al bărbatului...

Ethan Stiefel: Da, schimbăm rama picturii, nu e ceva foarte complicat, în esenţă am schimbat sfârşitul baletului. Într-o producţie tradiţională, la sfârşitul baletului Giselle, tot nu poţi să-ţi dai seama care au fost intenţiile adevărate ale personajului principal masculin, ale prinţului Albrecht. O iubea sincer pe Giselle? S-a jucat cu sentimentele ei? Ce a fost? Fără să vă dăm spoilere, la sfârşitul baletului pe care îl vom pune în scenă, publicul va putea să-şi dea seama care au fost adevăratele sentimente ale lui Albrecht, că şi pentru el, experienţa acestei poveşti de dragoste a fost zguduitoare.  Am văzut producţii în care la sfârşit, Albrecht se însoară cu prinţesa şi întoarce spatele amintirii lui Giselle. La fel cum spunea şi Johan, am umblat la limbaj, am adus tehnica de mimă în timpurile noastre, pentru un public al secolului acesta. Esenţa baletului rămâne, dar nu mai este atât de încărcat.

GISELLE

Balet în două acte de Adolphe Charles Adam

Coregrafia: Johan Kobborg şi Ethan Stiefel adaptare după Marius Petipa

Premiera mondială: 17 februarie 1884, pentru Baletul Imperial din Sankt Petersburg, reluare în 1903

Data premierei în stagiunea 2014-2015 la Opera Naţională Bucureşti: 6 iunie 2015

Reprezentaţii în stagiunea 2014-2015:
6, 7, 11, 14 şi 21 iunie 2015

Coregrafia: Johan Kobborg şi Ethan Stiefel

Capodoperă a baletului romantic, denumit şi „baletul alb”, „Giselle” este un titlu clasic nelipsit din repertoriul companiilor de balet. În stagiunea 2014-2015, Opera Naţională Bucureşti oferă o nouă montare a acestei creaţii, care poartă semnătura coregrafilor Johan Kobborg şi Ethan Stiefel. Spectacolul a fost ovaţionat la premiera sa din 2012, în Noua Zeelandă, unde a fost prezentat de Royal New Zealand Ballet.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite