VIDEO Ceramica Horezu. A fi sau a nu fi în patrimoniul UNESCO?

Astăzi vom afla decizia de la Paris. Înscrierea ceramicii de Horezu pe lista UNESCO este discutată, alături de alte 17 practici din diferite ţări, la sesiunea anuală a Comitetului Interguvernamental pentru Protejarea Patrimoniului Cultural Imaterial, care are loc până pe 7 decembrie în Capitala Franţei.

După patru ani de demersuri, Ceramica de Horezu şi meşteşugul olarilor din zonă devin valori patrimoniale universale prin înscrierea lor, în 2012, pe lista  Patrimoniului Cultural Imaterial a UNESCO. Statutul obţinut obligă România să protejeze această practică şi să asigure transmiterea ei din generaţie în generaţie, în forma în care se exercită actual în Hurezi.

Ceramica de Horezu este fabricată artizanal în partea de nord a judeţului Vâlcea, unde sunt activi în jur de 50 de olari tradiţionali.

Mănăstirea Horezu figurează de asemenea pe lista Lista Patrimoniului Mondial cultural şi natural din 1993. România mai are trei dosare de candidaturi depuse la UNESCO : „ procedurile sunt migăloase, iar dosarul  amănunţit ştiinţific“, asigură, într-un interviu pentru "Adevărul", Sergiu Nistor, secretar de stat la Ministerul Culturii pe probleme de patrimoniu, care va asista la momentul deliberării, la sediul UNESCO din Paris.

Adevărul : Ce reprezintă pentru România înscrierea meşteşugului olarilor pe lista Patrimoniului Cultural imaterial UNESCO? Ce consecinţe directe pentru meşteşugul olarilor din România va avea această recunoaştere?

Sergiu Nistor: Există două aspecte. Pentru România înscrierea meşteşugului olăritul tradiţional de la Hurezi reprezintă, pe de o parte, o recunoaştere a valorii universale a acestui meşteşug în forma în care el ne-a fost transmis din generaţie în generatie până astăzi în regiunea Hurezi. Pe de altă parte, e o obligaţie a statului român de a proteja de o manieră specifică acest meşteşug şi exercitarea sa în zona din care el a fost "cules". Aceasta implică popularizarea mestesugului in mediul elevilor, tinerilor, turistilor, monitorizarea pastrarii sale şi mai ales grija pentru transmiterea sa generaţiillor viitoare.

Ce câştigă România ân context internaţional, reuşind să înscrie această practică pe lista UNESCO?

România câsşiga prestigiu internaţional pentru că respecta prevederile unei convenţii internaţionale a UNESCO pe care a semnat-o. România este un membru activ al UNESCO şi a convenţiilor pe domeniul patrimoniului cultural şi are de gând să joace un rol încă şi mai importannt pe această linie, atât prin prezenţa sa în comitetele de conducere a convenţiilor de protejre a patrimoniului cultural cât şi ân depunerea de candidaturi pentru Lista Patrimoniului Mondial cultural şi natural, instituit de Convenţia UNESCO din 1972, precum şi pentru Registrul patrimoniului intangibil, instituit de Convenţia UNESCO 2003.

Este de subliniat faptul că România dovedeşte prin dosarul olăritului de Hurezi că există o corespondenţa între valorile universale excepţionale concretizate prin patrimoniul construit, şi cele ale patrimoniului intangibil. Pentru ca, să nu uităm, în acelasi loc Lista Patrimoniului Mondial cultural şi natural a UNESCO consemnează mănăstirea Hurezi ca obiectiv al acestei prestigioase liste.

Cât de greu este ca o ţară, România în speţă, să impună pe listele UNESCO valori naţionale? De ce anume depinde reuşita unui astfel de demers?  Cât au durat demersurile?

Nu este usor să prezinţi un dosar de candidatura pentru Registrul patrimoniului imaterial, şi de regulă un astfel de proces durează  doi ani pentru elaborarea dosarului şi alti aproape doi pentru analiza sa. Dosarul Hurezi a necesitat şi completari, cerute de Comitetul specializat al UNESCO, completări ce au fost transmise la Paris în vara acestui an.

Revenind, un astfel de demers este unul migalos, profund ştiintific, chiar solicitând un consistent sprijin logistic şi financiar, pe care nu multe state şi-l pot permite. Este cu atât mai laudabilă dăruirea specialiştilor români, din institutul de specialitate al Academiei, din muzeele etnografice sau din universităţi, şi este de menţionat că în baza muncii lor în acest moment România mai are trei alte propuneri în curs de evaluare, din care una este o propunere transnaţíonală, în comun cu Republica Moldova: colindatul de ceată barbătească, pe care speram să o o consemnăm la anul în Registrul patrimoniului intangibil.

Participaţi din partea României la sesiunea anuală a Comitetului Interguvernamental pentru Protejarea Patrimoniului Cultural Imaterial, care a început pe 3 decembrie şi continuă până pe 7 decembrie la Paris. Ce veţi rosti în sala in momentul anunţului, care va fi mesajul dumneavoastră?

Nu cred că este oportun să mă exprim în legătură cu acest subiect în acest moment, teoretic dosarul nu este încă aprobat. Dar un astfel de moment nu este un final, un moment de încheiere, ci, aşa cum se spune, doar sfârşitul ânceputului. Adevarata greutate şi responsabilitate abia de acum âncolo urmeaza. Dincolo de gratitudinea pe care orice stat o datoreaza UNESCO pentru efortul de analiză şi apreciere a dosarului depus, este normal să se dea glas expresiei responsabilităţii autoritaţilor pentru sarcina pe care o primesc din partea comunităţii internaionale in vederea protejarii şi promovării unei tradiţii ce va aparţine de acum incolo întregii umanităţi.