tragedia din colectiv - ultimele știri
Zeci de lumânări au fost aprinse luni seară, în Piaţa Unirii din Iaşi, în amintirea tinerilor care şi-au pierdut viaţa în tragedia din 30 octombrie 2015.
Tragedia din Colectiv continuă să producă schimbări în România. Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică proiectul care prevede asigurarea acoperirii costurilor tratamentelor pentru pacienţii cu arsuri. De asemenea, statul ar urma să decont...
Guvernul a aprobat, miercuri, o hotărâre privind managementul tipurilor de risc, care se bazează pe analizele DSU şi MAI şi pe rezultatele verificărilor făcute de Corpul de control al premierului după incendiul din clubul ”Colectiv”, noul act normati...
Părinţi, rude şi prieteni ai celor 64 de tineri care au murit în Colectiv în urmă cu nouă luni s-au adunat în faţa clubului, la slujba de pomenire, oficiată de un sobor de preoţi. Tragedia din 30 octombrie 2015 a schimbat sute de vieţi pentru totdeau...
Marian Moise, care a pus artificiile în clubul Colectiv pe 30 octombrie, a fost miercuri la Parchetul General pentru a fi audiat într-un dosar disjuns de cel deschis imediat după tragedia de anul trecut. Moise, care nu a putut fi audiat până acum pen...
Tribunalul Bucureşti a început, vineri, judecarea procesului lui Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4 şi al celor trei funcţionare din primărie, la termen ajungând şi o parte dintre supravieţuitorii incendiului din 30 octombrie 201...
Dramă cutremurătoare a unui rănit în incendiul din Clubul Colectiv. Aflat pe patul de spital departe de casă, Alexandru Olteanu a aflat cu stupoare că mama sa, care l-a părăsit de la 16 ani, i-a cheltuit toţi banii pentru tratamentul de recuperare. F...
Procurorul general interimar , Bogdan Licu, nu are deloc linişte. Între două lovituri de imagine importante, precum redeschiderea dosarului Revoluţiei şi redeschiderea dosarelor fostului preşedinte Traian Băsescu, Licu îşi face timp şi pentru „mărunţ...
Ancheta făcută de Parchetul General privind tragedia din Colectiv este aproape gata, urmând ca, în scurt timp, dosarul să fie trimis magistraţilor. În rechizitoriu, procurorii au arătat secundă cu secundă filmul evenimentului.
Cei trei patroni ai clubului Colectiv le-au explicat anchetatorilor cum au preluat spaţiul în care s-a deschis clubul, ce lucări au făcut şi cum au ajuns să folosească buretele poliuretanic cu o compoziţie foarte inflamabilă. Agenţia News.ro redă în ...
Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, patronii clubului Colectiv, au fost citaţi vineri la Parchetul General în dosarul „Colectiv”. În faţa procurorilor sunt aşteptaţi şi Daniela şi Cristian Niţă, patronii firmei de artificii, dar şi piroteh...
Raportul final privind tragedia din clubul Colectiv a fost prezentat procurorilor Parchetului General, în acesta fiind stabilită cauza incendiului, dar şi viteza de propagare a flăcărilor. Raportul a fost făcut de specialiştii de la INSEMEX Petroşani...
Procurorii Parchetului General au cerut completarea expertizei din dosarul „Colectiv”, asta după ce ar fi descoperit unele neconcordanţe între verificările făcute de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) şi expertiza INSEMEX Petroşan...
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) din cadrul Ministerului de Interne, condus de secretarul de stat Raed Arafat, a cerut, miercuri seară, clarificări la Raportul Corpului de Control al Guvernului privind tragedia din Colectiv. Totodată, A...
Părinţi ai tinerilor care şi-au pierdut viaţa în tragedie au reacţionat după ce „Adevărul” a dezvăluit că poliţiştii sunt hărţuiţi prin controale birocratice. Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei anchetează şi cazurile victimelor din clubul Colect...
Serviciul Omoruri, care în ultimii ani a avut performanţe neatinse de nicio altă structură similară din Europa, a fost vizat în 2016 de trei controale, în condiţiile în care în ultimii nouă ani aceştia au mai fost vizaţi de un singur control, şi acel...
După ce neregulile din noaptea tragediei Colectiv au fost scoase la iveală şi de un raport al inspectorilor guvernamentali, oficialii din Sănătate au arătat că haosul din spitale putea fi prevenit. Asta dacă fiecare unitate sanitară care a preluat ră...
Intervenţia la incendiului din clubul Colectiv, care a avut loc în octombrie 2015, „a fost în mare parte o acţiune necoordonată, cu elemente de improvizaţie a autorităţilor”. Asta se arată în raportului Corpului de Control în care se mai precizează c...
La aproape cinci luni de la tragedia din Colectiv, au fost făcute publice imagini din interiorul clubului, fotografii făcute după incendiu. În imagini se pot vedea scaune arse, mese arse, dar şi tobele trupei Goodbye to Gravity.
Spuma poliuretanică, materialul folosit pentru antifonarea clubului Colectiv, a fost principala cauză a incendiului care a avut loc pe 30 octombrie 2015. Asta reiese din raportul INSMEX în care se precizează că viteza propagării flăcărilor a fost de ...
Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, patronii clubului Colectiv, s-au prezentat, joi dimineaţă, la Parchetul General. Cei trei au fost citaţi pentru a li se aduce la cunoştinţă rezultatul expertizei efectuate în acest caz.
Tragedia din Colectiv. Singurul rănit în urma incendiului din 30 octombrie 2015 din clubul Colectiv care se mai afla internat în Spitalul Floreasca din Capitală a murit luni.
Ministrul de Interne, Petre Tobă, a cerut Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) simplificarea procesului de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu şi eliminarea monopolului deţinut la acest moment de un număr restrâns d...
Şeful Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig, spune într-un editorial publicat în revista SRI, că în urma tragediei din Colectiv a constatat că asigurarea securităţii cetăţenilor este ameninţată „mortal de incompetenţă, indiferenţă şi c...
Tragedia din Colectiv. Magistraţii Curţii Militare de Apel Bucureşti au decis, luni, ca dosarul în care sunt anchetaţi cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti - Ilfov, să se întoarcă la Direcţia Naţională Antic...
Tragedia din Colectiv este suma mai multor nereguli, potrivit unor rapoarte recente care au intrat în posesia Parchetului General. Locaţia avea doar o cale de acces, nu era prevăzută cu un sistem alternativ de iluminare, iar Primăria Sectorului 4, ca...
Tragedia din Colectiv. Patronii clubului nu ar fi avut de unde să afle că buretele folosit pentru antifonare nu respectă măsurile de siguranţă, întrucât aceste informaţii nu apăreau în fişa tehnică. Asta rezultă din expertizele realizate de speciali...
Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne, a susţinut joi o prezentare la Universitatea Libera din Bruxelles unde a vorbit despre intervenţia care a avut loc la clubul Colectiv din Bucureşti. Mai exact, acesta a vorbit despre „l...
Guvernul a aprobat miercuri, prin două HG, extinderea ajutorului pentru rudele care au grijă de răniţii din Colectiv şi extinderea ajutoarelor de urgenţă pentru familiile persoanelor care au decedat în incendiu.
Tragedia din Colectiv. Firma care s-a ocupat de renovarea clubului ar fi livrat alte produse decât cele comandate. Asta reiese dintr-un raport de expertiză tehnico-judiciar realizat la cererea Parchetului General.
Tragedia din Colectiv. 68 de persoane s-au constituit părţi civile în dosarul în care sunt judecaţi George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti - Ilfov. Aceştia cer daune morale şi ma...
Clinica de Arşi de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală ar putea primi pacienţi în mai puţin de două luni. Cel puţinaşa a anunţat doctorul Ioan Lascăr, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică a spitalului. Lucrările la această unitate au fost fi...
Tragedia de la Colectiv, arestarea lui Sorin Oprescu şi dosarele lui Ponta sunt date ca exemple în raportul MCV pentru a sublinia consecinţele corupţiei, dar şi progresele făcute de România în reforma sistemului judiciar. Deşi subliniază progresele f...
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au decis, luni, prelungirea arestului la domiciliu a patronilor clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu. Aceeaşi măsură a fost dispusă şi în cazul patronilor firmei de artificii, Daniela ...
Tragedia din Colectiv. 16 persoane rănite în urma incendiului de pe 30 octombrie 2015 din clubul Colectiv mai sunt internate în spitalele din ţară şi din străinătate. Două dintre acestea sunt în Bucureşti, după ce o persoană a fost transferată din B...
Reprezentanţii pacienţilor trataţi în străinătate după accidentul de la Colectiv cer Guvernului să extindă ajutorul financiar acordat însoţitorilor în timpul spitalizării şi după externare dacă spitalele din străinătate în care au fost îngrijiţi cer ...
Tragedia din Colectiv. Aproape 3,4 milioane de lei, 13.396 de euro şi 1,051 lire sterline s-au strâns pentru victimele incendiului din clubului Colectiv prin intermediul Fundaţiei Mereu Aproape. În prezent, un singur rănit mai este internat în Bucur...
Tragedia din Colectiv. O singură persoană mai este internată în Capitală în urma incendiului care a avut loc pe 30 octombrie în clubul bucureştean Colectiv, fiind în stare critică. Asta după ce marţi seară a fost externat un alt pacient care era inte...
A mai trecut un an, cu bune şi cu rele. În afara pregătirilor de Revelion, după cumpărături şi facturi achitate pe ultima sută de metri, pentru mulţi dintre noi, finalul şi începutul de an reprezintă un moment de bilanţ. Despre evenimentele care ne-a...
Alin Anastasescu, unul dintre patronii clubului Colectiv, va fi cercetat în continuare în arest preventiv. Decizia a fost luată joi de Tribunalul Bucureşti, decizia fiind definitivă. Ceilalţi doi patroni, Costin Mincu şi Paul Gancea, au fost plasaţi ...
Ultimii trei răniţi în incendiul din Clubul Colectiv care mai erau în Spitalul Militar au fost externaţi miercuri, dar vor continua tratamentul şi vor începe recuperarea în ambulatoriu, a declarat comandantul unităţii medicale, Florentina Ioniţă-Radu...
Ministerul Sănătăţii a anunţat, marţi, că 29 de persoane rănite în urma incendiului din Colectiv se află încă internate în spitalele din Bucureşti şi din străinătate. Bilanţul tragediei a ajuns, luni seara, la 63 de morţi, după ce un bărbat care era ...
Cei trei patroni ai clubului Colectiv, distrus în urma incendiului devastator care a făcut 63 de victime, au scăpat de arestul preventiv. Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu au fost plasaţi luni de judecători în arest la domiciliu. Minister...
Fostul primar Cristian Popescu Piedone a fost pus vineri sub control judiciar pe cauţiune în dosarul privind tragedia din Colectiv. Suma stabilită: 1,5 milioane de lei. Acesta a fost la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) unde a fost înştiinţat de ...
Încă o persoană rănită în urma incendiului din Clubul Colectiv a murit, marţi dimineaţă, astfel că numărul celor decedaţi a ajuns la 62. Este vorba despre o tânără pe nume Roxana Boghian care era internată la Spitalul de Arşi. Tot marţi, patronii clu...
Încă 22 de persoane rănite în urma incendiului din Clubul Colectiv sunt în continuare internate în spitalele din Capitală, în timp ce alte 22 de persoane sunt internate în unităţi sanitare din străinătate. Duminică seara, numărul persoanelor care au ...
Numărul deceselor în urma incendiului din clubul Colectiv a ajuns la 61, după ce una dintre persoanele grav rănite în tragedia petrecută în seara de 30 octombrie a decedat în Germania, conform TVR....
Antonina Radu şi George Matei, cei doi inspectori de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti - Ilfov care au făcut verificări la clubul Colectiv fără a dispune măsurile necesare, rămân în arest preventiv.
Pompierii spun că punerea la dispoziţie a şefului ISU Bucureşti-Ilfov şi a celor doi adjuncţi ai acestuia nu ar fi fost făcută în baza legii şi cer explicaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, susţinând că celor trei le-a fost încăl...
Rapperul şi producătorul muzical Vlad Irimia, cunoscut drept Tataee care a fondat trupa B.U.G. Mafia, a vorbit într-un interviu pentru Mediafax despre tragedia din Colectiv, precizând că este vina tuturor pentru cele întâmplate întrucât am ignorat pr...
Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea (19 ani), ultima victimă care a murit ca urmare a incendiului din clubul Colectiv, a transmis un mesaj în care precizează că lista persoanelor care au murit este „O listă a celor ucişi fie de focul din clubul Colect...
Inspecţia Judiciară a finalizat cercetările privind eliberarea din arest a lui Cristian Popescu Piedone şi a stabilit că judecătorul de la Curtea de Apel Bucureşti care l-a eliberat pe fostul primar în dosarul privind autorizarea clubului Colectiv nu...
Tragedia din Colectiv. Încă o persoană rănită în urma incendiului care a avut loc în urmă cu o lună în clubul Colectiv a fost transferată la un spital din Austria. Bilanţul tragediei care a avut loc pe 30 octombrie în clubul bucureştean a ajuns la 6...
La o lună de la tragedia din clubul Colectiv, Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4, a transmis un mesaj pe Facebook în care precizează că se retrage din viaţa politică şi că încearcă să înţeleagă ce i se întâmplă. De asemenea, el a...
La aproape o lună de la tragedia din clubul Colectiv, soldată cu 60 de morţi şi peste 100 de răniţi, întreaga conducere a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a fost suspendată. Mai exact, inspectorul-şef colonel Mihai Mirel Guţ...
Se strânge laţul în jurul patronilor din clubul Colectiv, unde acum trei săptămâni a avut loc cel mai tragic incendiu din ultimii 25 de ani, soldat cu 60 de morţi şi peste 150 de răniţi. Paul Gancea, George Anastasescu şi Costin Mincu riscă ani grei ...
Tragedia din Colectiv. Bilanţul celor care au murit în urma incendiului din clubul Colectiv a ajuns, duminică, la 60, după ce încă un tânăr care era internat într-un spital din Viena a murit. Premierul Dacian Cioloş a declarat, sâmbătă, că i-a cerut ...
Tragedia din Colectiv. Bilanţul persoanelor care au murit în urma incendiului din Colectiv a ajuns sâmbătă la 59, după ce medicii au confirmat decesul unui tânăr de 25 de ani internat la Spitalul Sfântul Ioan din Bucureşti. Băiatul avea arsuri pe ma...
Ana Albu, cunoscută de prieteni ca Elsa, a murit joi în timp ce era internată la Spitalul de Arşi din Capitală. Ea locuia de 11 ani în Marea Britanie şi era rezident. Bilanţul tragediei din clubul Colectiv ajuns vineri la 58, după ce o altă tânără a ...